Într-un articol apărut recent în The Economist avem ocazia de a căpăta o perspectivă interesantă asupra programelor Ramasjang, postul TV public pentru copii din Danemarca.
Pe scurt, programele pot fi considerate de publicul din afara zonei scandinave de-a dreptul obraznice. Cel mai îndrăgit caracter este Unchiul Crevete (Onkel Reje), un marinar cu costum roșu și barbă stufoasă. Obișnuiește să se scobească în nas. Ciorapii săi mirositori își spun glume unul altuia. Și mai ales, face tot felul de glume pe seama unor instituții importante din viața de familie. Bunica lui trage aghioase și le da foc. Se plânge că cel mai neinspirat cadou de Crăciun a fost cădița în care se spăla la fund. Crede că Dumnezeu trăiește în cer cu Moș Crăciun și cățelul lor Marianne.
Nu a fost o surpriză pentru producătorii de la televiziunea daneză, actorul care îl intrepreteaza pe Unchiul Crevete, Mads Geertsen, era cunoscut ca un muzician de avangardă care s-a promovat cu numele de scenă Je m’appelle Mads. Cu siguranță și ei au văzut videoclipul de mai jos în care el oferă un tribut Danemarcei într-o manieră absolut nonconformistă, considerată de unii naționalist amuzantă iar de alții deplasată sau de-a dreptul perversă.
Cu toate acestea, dacă analizezi cu atenţie, programele reușesc să aibă o abordare mai degrabă sănătoasă: adulții sunt portretizați de multe ori grași sau urâți şi nu le induc copiilor modele ideale, unii au tatuaje și inele în nas, exact așa cum copiii pot vedea în viață reală în Danemarca. Programele sunt fie live, fie cu păpuși, nu sunt de animație, se mișcă în ritm natural, cu maxim 2-3 personaje care apar pe ecran, cu muzică simplă și efecte speciale minimale. Din anii ’80 până în prezent programele Ramasjang au păstrat acest caracter simplist care contrastează mult cu cele difuzate în Marea Britanie sau în SUA, unde ecranul este permanent încărcat și în toate colțurile îți atrag atenția tot felul de mesaje inutile care suprastimulează.
Cel mai important aspect de observat la programele daneze este însă altul: LIPSA INTENȚIEI DE A EDUCA. Fie că vorbim de educația academică sau de ordin moral, intenţia de a face educaţie pare să nu existe. Poate că la ei părinţii şi şcoala chiar se ocupă asta ツ.
Spre exemplu serialul “Kaj şi Andrea”, în care apar două păpuși prietene cam toante: Kaj este extrem de obsedată de propria persoană, Andrea este guralivă și nevrotică. Atunci când personajele fac ceva greșit, nu se trag concluzii ci consecinţele sunt lăsate să vorbească de la sine iar copiii să încerce să le înțeleagă singuri.
Filmele pastrează aceleasi caracteristici. Lumea lui Buster (Busters verden), un film serial clasic de televiziune din anii ’80, cuprinde 6 episoade cu acțiune lentă și realistă despre aventurile în general puțin spectaculoase ale unui băiețel la casa de la țară. Nu este şi cazul celei în care puştan mai mare o necăjește pe sora băiețelului, iar acesta se răzbună sabotându-i motocicleta, lucru care îl face pe acesta să zboare de pe ea. Ups! Acțiunea empatizează mai degrabă cu dorința de a face dreptate pe care o resimte copilul și nu se încurcă în chichițe avocățești care ar preocupa mai mult scenaristul dintr-o lume ghidată de “politically correctness”.
Ramasjang nu promovează genul de programe ABC-123 gen Sesame Street ci se concentrează exclusiv pe divertisment. Nu încearcă să înlocuiască educația și rolul părinților sau pe cel al școlii. Se presupune că părinții știu când să oprească televizorul, însă pentru orice eventualitate personajele se duc la culcare la 8 pm, după care le poți vedea cum dorm până la dimineață.
Care este secretul? Televiziunea daneză, inclusiv Ramasjang, care se adresează copiilor, este locul unde se pregătește terenul pentru foarte apreciatele filme și programe de televiziune daneze. Cu toate că nu au bugete comparabile cu cele din America sau Marea Britanie, acestea alocă resurse importante și promovează cei mai buni actori, scenariști și creatori tineri de filme care își doresc să capete experiență. O abordare tipic scandinavă a modului în care statul se implică pentru a sprijini constant inovația, fără însă a se lua prea tare în serios și îşi asume roluri care aparțin altor instituții.
Copiii danezi încep școala mult mai târziu decât în Marea Britanie sau alte tări care dau startul educației formale tot mai devreme. Danezii cred că e timp suficient și pentru scoală, iar când ajung acolo o fac destul de bine. Pană atunci însă, ei nu par să fie afectați de o copilărie în care râd de fundul reginei sau de flatulențe care explodează în flăcări din fundul bunicii.
Spune-ne daca consideri că Ramasjang este o televiziune sănătoasă pentru copii şi cum vezi televiziunea ideală pentru copilul tău.
