♦
DE CE SOTIA MEA NU FACE SARMALE DE CRACIUN
de SOȚU’ ZÂNEI @ ZANASCUTECEL.RO
Cand eram mic casa noastra era ca la metrou: plina de oameni care ne vizitau, iar Sarbatorile nu erau niciodata despre odihna si joaca ci despre hai sa punem masa si hai sa strangem masa.
Am copilarit la bloc intr-un apartament de 3 camere. Va imaginati ca spatiul nu era foarte mare. In sufragerie parintii puneau masa pliabila care se transforma brusc intr-o chestie mare. Din Ajunul Craciunului si pana dupa Anul Nou masa aceea ocupa toata sufrageria, fiind trasa si aranjata pentru vreo 12 oameni.
Copil fiind la inceput imi placea sa vad cat mai multa lume, dar dupa cateva zile ma intrebam daca nu mai stau si ei pe acasa pe la ei. Nu ramaneau peste noapte ci plecau seara acasa si a doua zi dimineata veneau din nou dar cumva prin rotatie. Se mai pierdeau unii din ziua precedenta dar apareau altii noi.
…
♦
10.000 DE CLĂTITE ÎN SCHIMBUL UNEI VIEȚI ȘI O MOARTE CA UN ÎNCEPUT
de IOANA MARINESCU @ PISICAPESÂRMĂ.RO
Nu o să vezi copii, stai liniștită, îmi spune Mona, simțind parcă în glasul meu teama. Doar gândul de a vedea niște copii bolnavi de cancer mă paraliza. Curând aveam să îmi dau seama cât de greșit gândeam. Am ajuns la sediul MagiCAMP într-un iureș de nedescris. Pregăteau un eveniment de final de an. Toată lumea era cu cel puțin un telefon la ureche, se schimbau idei peste birouri și camere, în apartament plutea un zumzet de energie pozitivă. Uite, el e Bogdan, dar toată lumea îi spune Bo. E coordonatorul nostru de voluntari. Ea e Cris, se ocupă de centrul de consiliere, iar ea e Corina, omul cu banii. Încerc să îi rețin pe toți și mă tot gândesc de unde să încep povestea. Lângă Bogdan apare un bărbat mărunțel. Vorbește cu toată lumea de la birouri, pare a fi un om de bază, bun la toate. E energic și foarte implicat. Aflu că îl cheamă Mirel.
Ei sunt copiii noștri, îmi arată Mona un panou plin de fotografii. Cei de pe rândul de sus sunt copiii curcubeu. El este Marinuș, băiatul lui Mirel. De pe panou îmi zâmbește un puști simpatic foc. În ochi i se citește că e pus pe șotii. Ce drăguți sunt, apuc să îmi spun în gând.
…
♦
CE ÎNSEAMNĂ SĂ STAI CU COPILUL TĂU?
de OTILIA MANTELERS @ OTILIAMANTELERS.RO
De când mă știu mamă, pe mine aceste cuvinte m-au bulversat. Adeseori mă simțeam crispată la gândul că voi avea timp suficient cu copilul meu. Ce însemna acest lucru, să stai cu copilul tău? Să îl înveți lucruri? Să ai grijă să nu pățească ceva? Dacă greșește, să îl îndrepți și să îl îndrumi? Să te joci cu el? Dar dacă nu îți place joaca, atunci ce te faci? Să îi citești?
Cu siguranță înseamnă toate aceste lucruri. Ca părinte al acestei generații preocupate de relația cu copilul, a sta cu copilul a căpătat noi valențe – să îi accepți simțirile, să cauți să petreci cantitativ și calitatic mai mult timp cu copilul tău, să mergi cu el la filme frumoase, care îi hrănesc mintea, să mergi în parc, să îi citești tot felul de povești, care mai de care mai terapeutice, care să îl ajute pe copil să se înțeleagă mai bine, să se vindece…. Îmi apare un zâmbet pe buze, aminindu-mi cum încercam să le citesc copiilor mei cărți în engleză la 2-3 ani, cu intenția ca ei să învețe limba englezăm, iar ei țipau NUUUUUU! Eu mă simțeam rănită și că nu sunt o mamă bună, însă ei nu făceau decât să îmi arate că a sta cu ei nu este despre a-i învăța ceva. Le cumpăram jocuri educative, din lemn nu știu de care, care le dezvolta nu știu ce abilități intelectuale și senzoriale, iar ei erau fascinați de un laptop de plastic care scotea sunete, adus de o mătușa din America. Ascundeam laptopul, scoteam jocurile educative, iar ei mutau niște piese, înțelegând nevoia mea de a fi o mamă bună, apoi fugeau de lângă joc…
♦
UN DASCĂL RĂMÂNE TOATĂ VIAȚA CU SUFLETUL LA ELEVII LUI
de ANCA BOLD GHEORGHE @ BLOGÎNTANDEM.RO
VARA ASTA O SERIE DE COPII AI MAMEI MELE A TERMINAT LICEUL.
Îi știe încă pe toți. Povestește despre ei. Le spune în continuare ‚copiii mei’.
Are atâția copii mama mea…și povestește așa de cald despre ei, încât chiar cred că acolo, în sufletul ei, e loc pentru fiecare!Vorbește în continuare cu ei, cu mamele & bunicii lor. Își amintește care scria frumos, care compunea cu suflet, care desena uimitor, care recita frumos, care rezolva la matematică mai rapid. Își amintește care era mai sufletist, care era mai sensibil, care avea nevoie mereu de încurajări.
Copiii ei au dat bacul anul ăsta. A avut emoții pentru ei, iar în ziua rezultatelor abia a așteptat să afle ce-au făcut. A trecut cu emoții peste rezultate și le-a ținut apoi pumnii la admiterea la facultate.
M-a sunat fericită să-mi povestească de câțiva despre care a aflat că au fost admiși.
…
♦
Citeşte şi: Cele Mai Apreciate Articole pe Blogurile de Parenting în 2016
♦
COPILUL MEU NU ESTE PROST CRESCUT DACĂ NU-ȚI RĂSPUNDE ȘI NU-ȚI VORBEȘTE
de CRISTINA OLOGEANU @ BLOGULMAMEI.RO
Trece pe lângă tine și nu te salută. Nici măcar nu se uită la tine când îi vorbești. Te pisicești, îți schimbi glasul, îi vorbești de parcă și tu ai fi mic. Dar, copilul meu nu-ți răspunde. ”Ah, e prost crescut copilul ăsta”, vine, imediat, replica.
La început, recunosc, mă simțeam jenată de faptul că fata mea nu vorbea cu persoanele necunoscute. Cu cei pe care nu i-a văzut în viața ei, dar și cu aceia pe care i-a văzut de câteva ori. Chiar și când îi spuneam ”E ok, poți vorbi cu domnul/cu doamna”, Alexia refuza (și refuză în continuare) să dialogheze. Este, pur și simplu, reținută. Nu vrea și pace să vorbească cu adulții. Fie ei și prieteni de-ai noștri. Din acest motiv, nu de puține ori, copilul meu a fost catalogat drept ”prost crescut”.
Cum ziceam, mă simțeam prost când eu, o fire sociabilă și prietenoasă, mergeam cu ea undeva și copilul se ascundea după mine și refuza orice formă de dialog. Dacă voia să comunice ceva, mă ruga pe mine să o fac în locul ei. Am făcut asta o vreme, pentru că am crezut că așa o voi ajuta să capete încredere. În ea, în partenerii de dialog. Apoi, am refuzat să mai vorbesc în locul ei. Rezultatul: nu mă mai roagă să-i fiu purtător de cuvânt, dar nici nu vorbește cu adulții (pe care nu îi cunoaște sau îi vede rar). Îi ia ceva timp până începe să vorbească cu un adult. Iar atunci când capătă încredere în acea persoană… Doamne ce-i mai turuie gura!
…
♦
Vezi şi: Cum Să Desenezi 10 Animale Simpatice. Activitate +6 Ani
♦
NE SUFOCĂM COPIII CU SFATURI. CHIAR ŞI CÂND NU AU NEVOIE DE ELE
de ANDREEA IATAGAN @ EDUCAŢIECUDRAGOSTE.RO
– Mami, aş vrea să îţi povestesc ceva ce mi s-a întâmplat la şcoală.
– Sigur.
– Dar aş vrea să nu comentezi, să nu îmi dau sfaturi, să nu îmi spui nimic.
– …
– Da, aş vrea doar să mă asculţi.
A fost prima dată când am conştientizat cât de tare ne sufocăm copiii cu sfaturile, observaţiile şi comentariile noastre. Suntem mereu siguri că avem cele mai bune soluţii la problemele lor, le spunem să facă aşa, sau altfel, că ştim noi ce e mai bine pentru ei.
…
♦
PĂRINȚI, AVEM O PROBLEMĂ! SE NUMEȘTE NDD (NUTRITION DEFICIT DISORDER)
de FLORINA BADEA @ FLORINABADEA.RO
Într-o zi, în cabinetul medicului pediatru intră o femeie panicată, cu un copilaș de mână. ”Cu ce vă pot ajuta?”, întrebă medicul. Femeia îi spuse pe scurt, aproape șoptit: ”Cei de la școală cred că Ionuț are deficit de atenție. Mi-au zis că e o boală și că trebuie să merg la medic cu el. Am venit!”, adaugă ea. Medicul o privi îndelung, se uită la copil și se uită încă o dată la mamă. ”Deficit de atenție? Hm! Ia spuneți-mi ce a mâncat copilul de dimineață?”. Femeia se bâlbâi: ”Aaaaa, păi nu știu, noi nu prea mâncăm dimineața…a mâncat un rest de tartă cu fructe de aseară și a băut niște Nesquick!”. Medicul o privea liniștit: ”Dar la gustarea de la școală?”. ”La școală își cumpără el niște chipsuri!”, adăugă femeia. ”Dar la prânz?”, insistă doctorul. ”A, la prânz este singur acasă și de aceea își cumpără niște pizza, pe care o mănâncă în drum către casă!”. Medicul se ridică de la birou și îi spuse femeii: ”Doamnă, copilul nu are nicio boală de care ziceți dvs.! Copilul are boala deficitului de alimentație!”. Femeia se blocă. ”Aaaa, adică cum??? Adică nu trebuie să ia medicamente și să facă vreun tratament?”
NU e banc, e întâmplare din realitate
Nutrition Deficit Disorder (NDD) este boala deficitului de alimentație, despre care medicul pediatru William Sears vorbește în cărțile sale, inspirate din practica medicală. Este un termen pe care medicul l-a patentat și pe care îl explică pe larg în articolele sale. Pe scurt, acesta explică părinților uimiți că cel mai afectat de ceea ce mâncăm, dintre toate organele, este creierul. Dacă îi oferim creierului junk food, copilul va manifesta un comportament junk, capacitatea sa de învățare va fi junk, starea sa de spirit va fi junk! Opusul lui ”junk food”ste ”real food”adică hrana adevărată, hrană pentru creier, combustibil care să îl dezvolte cu adevărat.
Mâncarea poate afecta felul cum copilul învață, se simte, se poartă. Noi, părinții, trebuie să ne amintim acest lucru atunci când le punem copiilor farfuria în față!
Are copilul tău NDD (boala deficitului de alimentație)? Iată câteva simptome!
…
LIBERTATEA, LUNGUL DRUM CĂTRE TINE
de LUCIA RADU @ MĂMICAAUTENTICĂ.RO
Vara asta pentru mine s-a terminat o eră, o etapă importantă din viața mea de adult, o treime din viață, iar drumul ce mă așteaptă nu știu cum va fi. Am însă ocazia unui nou început și simt că sunt mai pregătită să mă bucur de viață decât eram la 20 de ani.
Încep să simt aroma libertății, un concept asupra căruia tot meditez de ceva vreme … mai ales sub influența celor din jur pentru care divorțul înseamnă libertate, concept cu care nu sunt de acord de altfel și veți vedea ce cred eu astăzi că este libertatea.
…
