Competiţia înseamnă că eu şi cu tine facem acelaşi lucru, fiecare în felul său sau respectând aceleaşi reguli, iar la sfârşit ne sunt evaluate rezultatele.
Este oare competiţia folositoare sau mai degrabă e un obstacol în devenirea copilului?
Putem trăi fără competiţie, într-o societate ideală, lipsită de orice formă de competiţie? Putem să ne educăm oare copilul în această lume occidentală, astfel încât să nu intre deloc în competiţie? Ceea ce ne sperie pe noi părinţii este de fapt rezultatul competiţiei, evaluarea de la final şi situarea pe un anumit loc în funcţie de rezultatul obţinut. Este oare benefic ca rezultatul muncii unui copil să fie evaluat? Sau poate e mai bine doar să fie încurajat să facă, indiferent cum?
Ne naştem ca fiinţe într-o familie şi ne dezvoltăm în colectivitate astfel încât comparaţia dintre noi este inerentă. Tu eşti mai înalt, ea e mai bună la citit, el e un sportiv bun, eu sunt mai bun decât tine la matematică,. Acestea sunt deducţii logice pe care un copil le face destul de devreme în viaţă. Comparaţia între noi ne ajută să ne oglindim şi să ne stabilim propriile repere umane, propriul model, propriile valori şi nu în ultimul rând propria schemă corporală şi propriile abilităţi.
Citeşte şi:
Un Adevăr Dureros: Modelul de Comportament În Familie Influenţează Destinul Copilului
Competiţia este o modalitate onestă de a ne măsura forţele şi de a afla pe unde suntem situaţi faţă de semenii noştri. Să fim serioşi, e dificil să explici unui copil de ce există şefi şi subalterni, conducători de state, lideri. Este important să reuşim să îi povestim despre ce înseamnă să fii mai bun, să ştii mai multe. Dacă refuzăm copilului competiţia sau explicaţia competiţiei atunci nu îl pregătim pentru eşec. Dacă cel mic nu este supus unor frustrări minime, unor pierderi minime, atunci o pierdere oricât de mică ar putea fi trăită ca o traumă. El nu va avea mijloace psihologice de a integra experienţa trăită. Copilul ar trebui să aibă ocazia de a pierde la jocuri sau la concursuri.
Spiritul competitiv ne ajută să transformăm invidia în dorinţa de a reuşi.
Cum apare competiţia la copii
Invidia este un sentiment profund uman pentru că se întâmplă să observăm că celalalt este mai înalt sau are rochii mai frumoase sau beneficiază de mai multă atenţie. Spiritul competitiv ne ajută să transformăm invidia în dorinţa de a reuşi. Şi nu de multe ori am văzut persoane care au plecat la drum cu un handicap şi au câştigat concursul. În aceste cazuri invidia şi furia au fost transformate în dorinţa de a reuşi,. Energia generată de furie a fost transformată în dorinţa de a câştiga.
Spiritul de competiţie începe încă din familie unde nu există egalitate perfectă între fraţi oricât şi-ar dori părinţii să spună că îşi tratează copiii în mod egal. Cine a avut un al doilea copil ştie cât de diferit poţi simti ca şi părinte. Chiar daca este indiscutabil că îi iubeşti pe amândoi, rar poţi să îi iubeşti la fel pentru că între copii există diferenţe. Unii sunt mai calmi, alţii mai înţelepti, alţii mai simpatici, alţii mai lipicioşi. Părintele va reacţiona diferit şi în funcţie de propriul fel de a fi, iar între fraţi va exista mereu o competiţie fină şi în acelaşi timp sălbatică de a ajunge la inima şi la timpul părintelui. Cei care au fraţi vor spune câte modalităţi de a câştiga ceva există. Ei ştiu câte feluri subtile de a fi primul în ceva îţi poţi imagina încă de copil.
Confirmarea că suntem buni este o nevoie umană. E adevărat că în ultimă instanţă încrederea este în forţele proprii dar această încredere este dată şi de reuşitele reale pe care cineva le are. O vorbă spune că succesul atrage succes. O persoană care are deja succes şi care crede că va avea succes are şanse mari ca să aibă şi în realitate un succes.
Vezi şi
Ce înseamnă competiţie sănătoasă
Există astfel o diferenţă între competiţia sănătoasă şi cea nesănătoasă. Competiţia sănătoasă învaţă copilul că este capabil, că va reuşi, că este deja bun dar că e nevoie să accepte şi alţi oameni în jur. Dintre aceştia s-ar putea ca unii să fie chiar mai buni. De la aceştia copilul are încă de învăţat. Competiţia nesănătoasă porneşte de la faptul că oricum n–are sens să te gândeşti că vei câştiga, că ceilalţi sunt oricum mai buni sau au noroc sau pile sau că ar trebui eliminaţi.
Competiţia sănătoasă aduce bucurie şi încredere în forţele proprii. Chiar dacă nu câştigi, ştii că vei putea să te perfecţionezi. În schimb, compeţiţia nesănătoasă generează frustrare, furie, devalorizare chiar ură.
În esenţă scopul competiţiei este autoperfecţionarea şi nu comparaţia. Are ca scop excelenţa şi nu învingerea celuilalt.
Competiţia presupune şi egalitate. Nu poti pune o maimuţă şi un taur să se caţere în copac şi să stabileşti învingătorul. Copilul trebuie să înţeleagă că fiecare avem calităţile noastre şi că uneori nu e important să intrăm în anumite competiţii.
Competiţia are ca scop a deveni mai bun sau a câştiga, a fi tu bun în faţa ta sau a-l depăşi pe celalalt. Dar în esenţă scopul competiţiei este autoperfecţionarea şi nu comparaţia. Are ca scop excelenţa şi nu învingerea celuilalt.
