Crocobalenul cu capul greu. Poveste terapeutică de Molnár Imola

La Povestea de Duminică Seara #154 de astăzi citim împreună povestea terapeutică Crocobalenul cu capul greu, scrisă de Molnár Imola, ilustrată de, şi oferită de Revista Tuş. Crocodilul-balenă Imrod scapă de problemă cu ajutorul unui prieten, a imaginației și unui strop de curaj!

ζ ♠ ζ

CROCOBALENUL CU CAPUL GREU

Imrod, micul crocobalen trăia la marginea Lagunei Nesărate. El era o ființă pe jumătate balenă, pe jumătate crocodil. Capul cu pătrățele alb-negre l-a moștenit de la mama lui, balena zburătoare, iar firea morocănoasă, de la tatăl lui, crocodilul.

Imrod se trezi într-o dimineață frumoasă, se duse la malul lagunei și aruncă o privire în oglinda apei:

– Sfinte Chicheriță! Mi-au crescut aripile! Sunt la fel ca ale mamei, albe și grunțuroase! strigă el uitându-se la aripile care tocmai îi ieșiseră de sub piele. O să fiu libelulă! Sau mai bine un elicopetru polițist!

Crocobalenul cu capul greu. Poveste 1Micul crocobalen se repezi către stânca de la marginea Lagunei Nesărate. Se cățără îndată în vârf, apoi își deschise aripile grunțuroase și făcu un salt. Pleosc, sună apa. Imrod se scufundă până la fundul lagunei. Cu labele lui ca niște lopeți vâsli până la mal și dezamăgit, se așeză pe o piatră:

– Aripile astea nu-s bune de nimic. Eu vreau aripi-care-zboară-singure, ca ale elicopetrului polițist!

Micul crocobalen chibzui așa o vreme, când deodată simți o împunsătură în șold.

Crocobalenul cu capul greu. Poveste 2– Dă-te la o parte! Asta e piatra mea! îi zise Chelcioroi, cioroiul negru, împungându-l cu ciocul lui ascuțit.
– Nu mă dau! Eu m-am așezat primul! îi răspunse Imrod.
– Dar e piatra mea! se încruntă Chelcioroi.
– Nu mă dau la o parte până n-o să am aripi-care-zboară-singure! spuse crocobalenul.
– He, he, de aia stai aici frământându-te ca brânza pișcoasă în poloboc? Dacă te ridici de pe piatra mea, îți dau un sâmbure magic, pe care dacă-l înghiți, or să-ți crească aripi-care-zboară-singure! îi zise cioroiul c’ipind repede.
– S-a făcut! Dă-mi sâmburele! Ochii lui Imrod străluciră, iar inima îi tresăltă de bucurie.

Chelcioroi scoase de sub aripa lui neagră o bucățică de ziar strânsă și i-o dădu crocobalenului.

– E sămânță magică de bostan. Cu aripile-care-zboară-singure e floare la ureche să zbori până la Calea Laptelui.

Recomandare: 99 de Jocuri Distractive din Copilărie. Jocuri în Aer Liber şi de Interior

Crocobalenul luă bucățica de ziar, scoase din ea sămânța magică și o înghiți pe loc.

– Îți las piatra! N-o să mai am nevoie de ea, pentru că o să fiu libelulă! Sau mai bine, elicopetru polițist! Aripile mele, zburați până la Calea Laptelui! porunci Imrod.

Crocobalenul cu capul greu. Poveste 3 DOVLEACCrocobalenul rămase neclintit lângă piatră. Aripile nu l-au dus la Calea Laptelui, doar capul și-l simțea tot mai greu. Chelcioroi se așeză pe piatra lui și începu să râdă în hohote:

– Cro-co-bale-nul cu ca-pul greu! Cro-co-bale-nul cu ca-pul greu!

Imrod supărat, făcu un pas către malul lagunei și se uită cu coada ochiului în oglinda apei. Pe umerii lui, în loc de căpșorul cu pătrățele alb-negre, era un bostan mare.

– M-ai tras pe sfoară, cioroi chel! strigă Imrod. Se îndreptă mânios spre Chelcioroi, dar se împiedică, căzu și se lovi la cap. Bostanul se crăpă, iar zeama din el îngălbeni pietrele.

Chelcioroi spuse atunci cu glas înmuiat:

– Hai cu mine la zâna Tetiana Coc Mărunt . Ea sigur te poate vindeca! Farmacia ei e aproape, uite colo, după cele trei stânci.

Crocobalenul cu capul greu. Poveste 4Imrod nu scoase nici un cuvânt, doar șchiopătă după Chelcioroi, ținându-se de cap.
– Fașă, fașă! S-a spart bostanul! croncănea Chelcioroi.

Zâna Tetiana Coc Mărunt nu mai văzuse în viața ei un crocobalen cu capul atât de greu. Se holba într-una la bostanul uriaș.
– Vreau să fiu un crocobalen normal! se smiorcăi Imrod.
Zâna Tetiana Coc Mărunt luă tifonul de pe raft și înfășură bine bostanul.
– Hai să vedem ce mai găsim!

Citește și: Cum să-ți faci prieteni. Poveste terapeutică

CITEȘTE CONTINUAREA

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU