Refuzul și cooperarea sunt abilități esențiale ale copilului. Află de ce spun copiii NU de la Domnica Petrovai, psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv – comportamental.

Ce se întâmplă când ne pierdem răbdarea şi folosim pedepse în relaţia cu copilul.

Discuția despre refuz și cooperare, două abilități esențiale ale copilului, este o discuție despre valorile și calitatea relației pe care eu ca părinte vreau să i le împărtășesc copilului meu. Nu este o problemă de disciplină. Este vorba despre relație, nu să „disciplinăm” copilul. Este un mesaj. Ceva avem nevoie să îmbunătățim, pentru a-i oferii copilului și mai multă siguranță și înțelegere. Copilul are nevoie de empatie și înțelegere.

De ce spun copiii nu: Refuzul

A spune NU este normal pentru dezvoltarea lui, așa învăță copilul încrederea în el. Este o formă prin care își exercită controlul asupra vieții lui. Nu mai este totul în controlul adultului. Altfel, dacă rămâne așa nu va ști cine este. Să aibă spațiu să facă propriile lui alegeri, din ce în ce mai multe. Să primească explicații pentru ceea ce îi cerem să facă, să nu fie doar un exercițiu de „putere”. Un copil care spune NU iar NU-ul lui este adesea acceptat, va avea încredere în el.

Să ne imaginăm un copil sau chiar un adult cu mari dificultăți în a spune NU, deși și-ar dori asta, sau să confrunte un coleg sau prieten când acesta face o remarcă care îl rănește. Îi este frică de reacțiile celuilalt. Sau un adult care are un disconfort într-o relație și trimite un sms sau email, nu poate să vorbească față în față cu cel care simte că l-a rănit. Sau un copil pe care îl observ ușor de influențat de ceilalți, fără opinii personale, ușor de controlat și dominat, submisiv, supus, care însă adună multă frustrare și furie. Un copil sau adult aparent fără propria lui identitate.

Relațiile sănătoase înseamnă ca fiecare dintre noi, părinţi și copii, să ne cunoaştem granițele

Ce vă doriți pentru propriul copil? Este primul punct de plecare, să fim atenți la ce este valoros pentru copil pe termen lung. Un copil care cu greu își exprimă nevoile și pune limite sau un copil care respinge influența celorlalți asupra lui? Un copil sensibil la feedback, pe care îl respinge?

Relațiile sănătoase înseamnă ca fiecare dintre noi, părinţi și copii, să ne cunoaştem granițele. Momentul în care copilul îşi testează propriile granițe este un bun moment în care să simtă că este acceptat și apreciat pentru ceea ce este.

Citeşte şi:

7 Obiceiuri Toxice în Comunicarea Părinte-Copil. Ce Să Nu îi Spunem Niciodată Copilului

Un adevar dureros: Modelul de comportament in familie influenteaza destinul copilului

10 Obiceiuri Sanatoase Pe Care Sa Le Dezvolti Inainte Sa Ajunga La Adolescenta

De ce spun copiii nu: Cooperarea

Cooperarea este o altă abilitate și valoare atât de importantă pentru copil și pentru noi, o cooperare fără pedepse, retragere de privilegii sau alte consecințe negative ale comportamentului copilului. „Daca nu mănânci, atunci nu te mai joci.” Acest mod de a pune problema reprezintă o pedeapsă, nu generează cooperare. Când relația este ruptă, părintele este deconectat de copil, atunci cu greu va obține cooperarea lui. Refuzul devine forma lui de a-și exprima durerea și disconfortul deconectării. 

Pedeapsa și lupta pentru putere dintre părinte și copil îl fac să se simtă rănit, singur, să devină critic cu el

Când noi ca și părinți suntem reactivi și folosim pedeapsa în forme diferite, țipăm, criticăm, controlăm, reacționăm cu furie, nu facem altceva decît să ne retragem afecțiunea față de copil. Adesea, când ceea ce face copilul nostru sau modul în care noi interpretăm comportamentul lui, spunându-i „eşti neascultător”, „mă dezamăgeşti”, „nu mă pot înțelege cu tine”, el ne reactivează propriile noastre răni și convingeri asupra cărora nu avem control.