Povestea Oanei Mihaela Constantinescu dintr-o mica aventură cu fetiţa ei: excursie de o zi în familie la Vulcanii Noroioşi!
Când mă gândesc la Oana Mihaela Constantinescu îmi amintesc de zâmbetul ei larg, cald, sincer și parcă o văd înconjurată de ținerii de la Asociatia Young Initiative pentru care face voluntariat. Oana are o fetiță de 4 ani și 8 luni, Lidia, cu care îi place să facă excursii în natură cât mai des. În ultimul weekend din august a fost în excursie de o zi în familie la Vulcanii Noroioşi și ne povesteste mai jos cum a decurs această mică aventură pentru puiul ei.
♠
Canicula se îmblânzește, vara se îndepărtează și razele soarelui nu mai dogoresc atât de tare. Ne-am uitat la meteo și, după câteva zile ploioase, vremea se anunța numai bună pentru o excursie scurtă de final de august. Așa că pentru sâmbătă am decis că este un moment prielnic să vizităm Vulcanii Noroioși.
Ne-am trezit la 8:00 fără ceva (nu că am fi pus ceasul să sune dar, ca un făcut, în weekend Lidia dă trezirea devreme, altfel trag eu de ea să se trezească pentru a merge la grădiniță). După ce s-a dezmeticit puțin, m-a întrebat unde mergem și când i-am spus că o să vedem niște mici vulcani care bolborosesc noroi, i s-a părut tare interesant După mic dejun, am pregătit rucsăcelul nostru de călătorii scurte (în care am pus pentru copil apă, ceva de ronțăit, o banană, ciocolată neagră cu stafide, câteva jucărioare pentru drum și, neapărat, pălărioara de soare) și am pornit la drum cu tati șofer, ca de obicei.
Ieșirea din București a durat mai mult decât ne așteptam, traficul destul de aglomerat pe la ora 9:45. După ce am trecut de Afumați, a devenit ceva mai lejer, măcar nu mai erau mașinile bară la bară. După vreo 2 ore, eram aproape de Buzău și Lidia se plictisise destul de tare, după ce a moțăit, s-a uitat pe geam și s-a jucat cu jucăriile din dotare. Atunci am folosit cu succes câteva din ideile de jocuri de jucat în trafic de pe CD-ul Zurli, pe care am avut norocul să îl ascultăm cu vreo 2 săptămâni înainte.
După Buzău, GPS-ul ne-a ghidat înspre Berca, iar cu aprox 15 km înainte de pâcle (cum li se mai spune noroioșilor), drumul o ia șerpuit printre dealuri, prin sate (pline cu panouri care promit din 5 în 5 metri, cei mai buni cârnați de Pleșcoi) și plaiuri pitorești. Șoseaua, deși asfaltată, dă senzația de barcă pe valuri atunci când o parcurgi cu viteză normală, dar situația s-a întors în favoarea noastră pentru că Lidia s-a distrat maxim când mașina era când sus când jos, pe drum iar la întors, asta a ajutat-o să adoarmă rapid.
Când mai erau 3 km, ne-am oprit în scop de nevoi fiziologice, pentru că am văzut tufișuri și nu știam dacă la vulcani o să găsim WC-uri ecologice. Acum, după ce am fost, vă pot spune că există deci, dacă nu aveți o plăcere nemaipomenită de a rezolva astfel de treburi în natură, puteți să mergeți până la vulcani fără să vă faceți grji de genul ăsta.
Vezi şi:
Parcuri de aventura in zona Bucurestiului. Destinatii de weekend cu copilul
Evenimente pentru copii: spectacole de teatru, ateliere, filme
Apoi, drumul s-a bifurcat pentru că sunt 2 opțiuni: Păclele Mari și Pâclele Mici. Noi le-am ales pe cele mari (care, oricum, sunt mici ) dar cele 2 variante comunică între ele, dacă vreți să faceți și un micro-traseu, la pas.
Deci pe la 12:15 am ajuns la Vulcanii noroioși. Am văzut multe mașini în parcare, semn că și alții se bucurau de ziua frumoasă și veniseră să viziteze fenomenul unic din România. Am citit undeva că formațiuni foarte asemănătoare vulcanilor de aici se găsesc pe planeta Marte. Peisajul de pe platoul arid, cu pământ crăpat și conuri pline cu noroi, te duce oarecum cu gândul la o altă lume, din cele pe care le vedem prin filmele SF. Explicația este că, o cantitate considerabilă de gaze naturale, ies din pământ, de la mare adâncime, antrenând în drumul lor, diverse conglomerate și apă, care se transformă în noroi.
Intrarea pentru adulți costă 4 lei iar pentru copii 2 lei. Lidia a vrut și un magnet de frigider, suvenir care costă între 5 și 7 lei (alte variante de obiecte, nu există). Domnul de la măsuța care ne-a dat biletele ne-a rugat să nu băgăm mâna în vulcani și să nu fumăm în preajma lor. De asemenea, în parcare, există pancarte mari care ne îndeamnă să respectăm natura și liniștea, ceea ce mi-a plăcut. Vulcanii propriu-ziși sunt în jur de 8 (dacă am numărat bine), dintre care vreo 5 sunt adunați laolaltă pe un fel de movilă înaltă iar restul sunt mai mici și răsfirați.
Pe ridicătura de teren la care am ajuns după ce am țopăit peste niște șanțuri create de noroiul uscat, probabil în combinație cu intemperii, am urcat-o cu băgare de seamă, să nu ne mozolim cu “lava” gri, care curge într-un tempou constant. Acolo erau strânși mai toți turiștii, care făceau poze la “gurile” mai largi sau mai înguste ce scuipau, din când, noroi, făcând uneori niște bule cu zgomot (la un moment dat, eram mai mulți aproape de conul cel larg al vulcanului și ne-am speriat toți după care am izbucnit instant în râs, la un „Blup!” mai răspicat).
Apoi, Lidia a vrut să testeze noroiul să vadă cum e și s-a mirat când a realizat că e rece (nici eu nu știam, mă așteptam să fie călduț, de la gazele naturale). S-a jucat nițel cu mâna în noroiul de lângă vulcan și apoi a vrut să o ștergem dar un pachet de șervețele nu a fost de ajuns să curățăm tot, așa că a rămas să o spălăm pe mâini la restaurantul din zonă.
Citeşte mai jos continuarea poveştii despre scurta excursie de o zi în familie la Vulcanii Noroioşi.
Citeşte şi:
Ce Presupune Să Ai Un Copil-Artist. Cum Găsim Talentul Copilului
Cum Rezolvăm Anxietatea de Separare a Copilului. Paşii integrării la Grădiniţă
Am explorat puțin tufișurile cu iz de stepă din jurul platoului și s-a distrat rupând bucăți de pământ uscat și aruncându-le în șanțurile mai adânci. A inventat și o poveste, din care doar ea a înțeles despre ce era vorba exact, cert e că se termina cu Bum!, când se spărgeau bucățile de pământ când atingeau solul. Soarele a fost puternic la început, apoi s-a iscat vântul și au apărut norii.
Ne-am dat seama că ne e foame, așa că ne-am îndreptat spre singurul restaurant din vecinătatea obiectivului turistic (aferent pensiunii din zonă), văzând că sunt multe persoane la mese și sperând că preparatele sunt proaspete.
După o incursiune la toaletă, unde mirosul nu era cel mai îmbietor (măcar sunt tip turcesc, deci confortul scade dar gradul de igienă e mai ok), am așteptat să fim întrebați ce dorim să mâncăm (meniul de pe tablă nu era variat dar ne ajungea pentru o zi de călătorie). Mi-am dat seama că doamna care servea nu prea observa clienții nou-veniți (am observat că li s-a întâmplat și altora) dar odată interpelată, era destul de amabilă. Ce m-a surprins în mod plăcut au fost ciorbele: am cerut o porție de ciorbiță de legume și una de fasole și am primit 2 boluri mari, fiecare cu polonic, din care ne-am pus de câte 2 ori în farfurii (PS: ce mi-a mai plăcut: printre legume, era și broccoli yei! ). Felul 2: clasicul grătar (sau cârnații de Pleșcoi) cu cartofi prăjiți și salată de varză, meniul cu care nu dai greș în deplasare, cum zice mama. La final, desert din partea casei: gogoși cu zahăr. Mie nu mi-au plăcut din cauza prăjelii, iar Lidia a lins mai mult zahărul de deasupra, eram deja ghiftuiți. Una peste alta, mi-a făcut o impresie bună terasa respectivă și, dacă nu aveți nevoie de un regim alimentar special, merită să mâncați acolo.
Pe lângă restaurant, era și o turmă de oi, care a făcut deliciul copilului. Auzind discuții cu un localnic, am aflat că acolo există o specie de măslin sălbatic, unic în România. Un copăcel cu bobițe negre, ale cărui fructe nu se pot mânca dar se folosesc la diverse tratamente.
La ora 15:00 ne-am îndreptat înapoi spre casă, cu Lidia întrebându-ne, ca după fiecare excursie care îi place, “Când mai venim aici?“. La scurt timp, legănată de mașină și de drumul despre care am povestit mai sus, a adormit.
Oana Mihaela Constantinescu scrie pe blogul ei MamicaActiva, este vicepreședinte intr-un ONG axat pe educație, Asociatia Young Initiative si lucreaza in domeniul resurselor umane.
„Sunt o mamă activă, asa cum o spune și denumirea blog-ului meu. Deși prea multă energie fizică nu am avut niciodată, psihică am din plin așa că mi-o împart între copil, pasiunea pentru oameni (resurse umane, training și evenimente), scris și mediul non-profit. Printre picături, încerc să echilibrez și celelalte roluri: soție, fiică și prietenă, mereu într-o stare de căutare și regăsire de sine.”
