Jocuri copii in casa. Jocuri de atentie si sugestii de jocuri-exercitii pentru copii peste 8 ani.
Mai jos gasiti trei sugestii de jocuri copii si exercitii pentru exersarea atentiei, potrivite copiilor de peste 8 ani.
Profesii si calitati
Alegeti cateva profesii din aria preferintelor copilului si discutati impreuna cu el despre ce calitati ale atentiei necesita acestea. Pornind de la discutie, rugati-l sa realizeze desene graitoare.
Din manual
Alegeti un manual dintre cele folosite la scoala si deschideti-l la intamplare. Rugati-l pe copil sa va spuna ce ii atrage atentia la o prima vedere. Discutati despre importanta prezentei acelui element in pagina si in demersul educativ. Pentru a problematiza un pic, rugati copilul sa isi imagineze un alt mod de a prezenta respectivul continut, eventual faceti si un desen. Repetati. (Ce minunat feedback ar fi pentru un autor de manuale.. )
A venit primavara
Un joc de atentie si concentrare foarte bun si foarte amuzant. Il pot incerca toti membrii familiei: incercati sa numarati cat mai departe, mai intai pana la 10, apoi pana la 20 si asa mai departe in timp ce scrieti propozitia “A venit primavara”.
Si ca sa si teoretizam putin si, de asemenea, sa intelegem mai bine de ce in practica uneori lucrurile nu stau cum vrem noi, iata cateva idei:
Concentrarea atentiei depinde de respectarea unor factori precum:
- importanta activitatii desfasurate: cu cat este mai importanta activitatea pentru copil, cu atat se va concentra mai tare;
- interesul copilului pentru acea activitate;
- cu cat activitatea este mai bine structurata, cu atat copilul va fi mai atent;
- antrenamentul special de rezistenta la factorii perturbatori.
Articol de jocuri copii inspirat din lectura Manualului de psihologie pentru clasa a X-a, scoli normale si licee, de Mielu Zlate, Paul Popescu-Neveneanu si Tinca Cretu, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997.
Muuuuuuuulte alte jocuri, pentru aproape toate categoriile de varsta, gasiti in camera noastra de joaca! Articol preluat de pe Casa din copac.
Joc cu folos!