Let’s ART! Ateliere de creație, artă și arhitectură 2019-2020

București

Un proces de învățare sănătos este cel personal, prin care copiii ajung ei înșiși la o cunoaștere creativă, prin experimentare și joc.

Din 28 septembrie începem atelierele de creație, artă și arhitectură: modulul WeExperiment dedicat copiilor cu vârste între 7-9 ani si modulul WeBuild pentru vârste între 10-13 ani. Acestea se vor desfășura într-un cadru plăcut și armonios unde copiii își vor putea exprima creativitatea, atât prin exerciții practice individuale, cât și de echipă. Cursul va avea loc săptămânal (1 atelier / saptămână) în fiecare joi de la orele 18.30 sau sâmbătă de la orele 10.00. Durata unui atelier este de 2h.

Grupe

  • WeExperiment (7-9 ani)
  • WeBuild (10-13 ani)

Modulul WeExperiment

Let’s ART! Ateliere de creatie, arta arhitectura 2019-2020 we experiment gokid

Modulul WeExperiment cuprinde ateliere de creație pentru copii cu vârste între 7-9 ani, în care aceștia, prin mici experimente creative, individuale și de grup, se vor familiariza cu artele vizuale, vor explora diferite materiale (lut, ipsos, carton etc.) și tehnici de reprezentare (grafit, cărbune, acuarelă, pastel, colaj, origami, kirigami), dobândind astfel un limbaj util în exprimarea artistică și reușind să ajungă ei înșiși la o cunoaștere creativă.

Înscrierea se face prin completarea formularului: forms.gle/AVVXapXHeEJHNDEv8 sau contact telefonic la numărul: 0721419214.

ÎNSCRIE-TE ACUM!

Ce învățăm:

Noțiuni teoretice

  • noțiuni de paginație
  • compoziție
  • valorație
  • cromatică (contraste/acorduri cromatice)
  • introducere în perspectivă

Let’s ART! Ateliere de creatie, arta arhitectura 2019-2020 colaj 2

Experimente creative

  • lut
  • pastă modelatoare
  • ipsos
  • hârtie
  • carton
  • origami
  • kirigami
  • colaj
  • benzi desenate

ÎNSCRIE-TE ACUM!

* * *

Modulul WeBuild

Let’s ART! Ateliere de creatie, arta arhitectura 2019-2020 we build gokid

Modulul WeBuild conține ateliere tematice de creație dedicate copiilor cu vârste între 10-13 ani, în care vom construi machete pornind de la o temă cadru. Fiecare atelier cuprinde informații teoretice (despre artă, arhitectură) legate de tema dată, fiind urmate de exerciții creative practice, individuale și de grup, folosind materiale specifice (ipsos, carton, sârmă și altele). Semestrul I conține 3 teme ce se vor desfășura pe parcursul a 3 / 4 ateliere. La finalul fiecărei teme copiii își vor putea lua creațiile acasă.

Înscrierea se face prin completarea formularului: forms.gle/Jk3U7saBs88f2EnW6 sau prin contact telefonic: 0721419214.

ÎNSCRIE-TE ACUM!

Ce învățăm:

Noțiuni teoretice ca sursă de inspirație pentru tema atelierelor:

  • istoria artei
  • arhitectură
  • peisagistică
  • urbanism
  • fotografie

Let’s ART! Ateliere de creatie, arta arhitectura 2019-2020 colaj 1

Noțiuni teoretice despre care învățăm și pe care le aplicăm în exerciții de grup:

  • curentele stilistice si reprezentanții lor
  • tehnici și materiale folosite de-a lungul timpului în arhitectură și artă
  • principii compoziționale
  • percepția spațiului (texture și materialitate, lumină și culoare, scară și proporții)
  • xerciții creative practice și lucrul cu materialele
  • pastă modelatoare
  • lut
  • ipsos
  • ârmă
  • carton
  • lemn de balsa
  • hârtie
  • colajul

ÎNSCRIE-TE ACUM!

Programul atelierelor WeExperiment/WeBuild

Semestrul I

  • 28 sept. – 26 oct. – 5 ateliere
  • 26 oct. – 03 nov. – vacantă clase primare
  • 03 nov. – 14 dec. –6 ateliere
  • 21 dec. – 12 ian. – vacantă de iarnă
  • Organizare curs semestrul I: 11 ateliere

Frecvență: 1 atelier / săptămână (joi / sâmbătă)
Durata: 2h / atelier
Locație: str. Frederic Chopin, nr. 2, Sector 2, București
Înscrierea se face prin completarea formularelor:

WeExperiment: forms.gle/AVVXapXHeEJHNDEv8

ÎNSCRIE-TE ACUM!

WeBuild: forms.gle/Jk3U7saBs88f2EnW6

ÎNSCRIE-TE ACUM!

Contact: 0721419214

Alte aptitudini desprinse în urma cursului

  • lucrul în echipă
  • capacitatea de a face conexiuni
  • capacitatea de a formula un discurs/ o prezentare

Preț – WeExperiment / WeBuild

Semestrul I – 715 lei

Plata se efectueaza lunar 260 lei / 4 ateliere (la data menționată)

  • Rata I – 21 sept. (260 lei) –la înscriere
  • Rata II – 19 oct. (260 lei)
  • Rata III – 23 nov. (260 lei)

*Pentru plata integrală se acordă o reducere -700 lei
**Toate materialele folosite la ateliere sunt incluse în preț.

Let’s ART! Ateliere de creatie, arta arhitectura 2019-2020 copii gokid

DISTRIBUIE
GOKID este un calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU