La Povestea de Duminică Seara #124 de astăzi le citim celor mici şi dornici de poveşti frumoase şi cu tâlc „Lucrurile pierdute”, o poveste terapeutică de Florina Bumbaru, despre grija şi aprecierea pe care trebuie să le avem pentru lucrurile de preţ din viaţa noastră.
Florina este mămica a 3 voinici şi scrie Poveşti Magice pentru copii mici şi mari! Ea a început în joacă sa inventeze poveşti pentru proprii copii şi a descoperit ceva ce uitase, ceva ce ştia o dată demult:
Poveştile sunt o Comoară pentru suflet, aduc mesaje care vindecă şi dau aripi!
ζ ♠ ζ
–
LUCRURILE PIERDUTE
de Florina Bumbaru
–
A fost odată ca niciodată,
Un băieţel mare dar parcă tot mic, care nu ştiu cum, pierdea tot timpul lucruri.
Penare, creioane, caiete, nu era zi în care să nu piardă ceva!
Într-o zi şi-a pierdut pantofii la ora de sport. A trebuit să se întoarcă acasă cu cipicii de sport! În altă zi şi-a pierdut şi ghiozdanul! Iar altă dată a venit acasă fără hăinuţă.
– Nu eşti deloc atent! îl certau cei din jur.
– Cum poţi să fii asa uituc? Într-o zi o să te uiţi şi pe tine!
Nici el nu ştia cum se întâmpla, pur şi simplu parca lucrurile nu rămâneau la el! Acum erau aici, acum dispăreau.
Odată când era în parc şi se juca, a surprins în ultima secundă cum hăinuţa lui aluneca pe banca în jos. Cu coada ochiului vedea cum firele de iarbă legănau haina şi o mutau de colo colo iar vântul o sufla cat pe ce s-o ia pe sus. Noroc că a prins-o la timp şi a luat-o pe el să fie sigur că nu-i mai scapă.
Citeşte şi: Povestea Omului care Avea Sentimente. Poveste Terapeutică de Barbara Dunlap
Devenise atât de temător să nu-şi piardă lucrurile sau să i se fure încât era numai cu ochii pe ele.
– Oare unde se duc toate lucrurile pierdute? se întreba el înainte să adoarmă.
Dar cel mai frică ii era să nu se piardă pe el însuşi şi să ajungă un obiect pierdut.
Se tot întreba cum să facă să nu mai piardă lucruri. Se gândea să-şi lege lucrurile cu o sfoară de el dar asta l-ar fi împiedicat să meargă. Sau mai bine să se lege pe el de un scaun sau o bancă dar cum s-ar mai fi mişcat? Asa că toată ziua era agitat şi temător. Nu se putea concentra la ore, nu se putea juca liniştit şi gândul ii fugea mereu în altă parte.
şi cu cat se gândea mai mult să nu-şi uite lucrurile, cu atât le uita mai tare. Uneori se întâmpla să le găsească şi răsufla uşurat, însă de cele mai multe ori, nu le mai găsea niciodată.
Dar pluşul lui, ursuleţul lui de pluş n-o să-l piardă niciodată! şi îl strângea tare tare în braţe. Îl lua cu el peste tot şi nu-l pierdea din ochi!
Îţi recomandăm: 10+ Super Idei de Petrecut Online 10 Minute Speciale cu Copilul
Într-o zi, când se plimba prin pădure, a pus ursuleţul pe creanga unui copac să poată aduna mai uşor frunze.
Sursa imagine: Dreamstime
Cu ochii după frunze, pas după pas, cărare după cărare, a continuat drumul lăsând ursuleţul în urmă.
Copacii foşneau şi îl priveau cum se îndepărtează. O coţofană pândea curioasă şi fixa ochii strălucitori ai ursuleţului.
Când şi-a adus aminte de ursuleţ, băieţelul a luat-o la fuga într-un suflet spre copacul unde ştia că-l lăsase dar… ursuleţul nu mai era acolo. A început să-l caute peste tot, printre frunzele de pe jos, pe trunchiurile de copaci, prin tufişuri dar nici urmă de ursuleţ. Nu-i venea să creadă că şi-a pierdut chiar pluşul lui preferat. Cum o să se întoarcă acasă fără ursuleţul lui?
Vezi şi: Hair Love. Scurtmetraj de Animație Premiat la Oscar 2020
Se aşeză pe trunchiul unui copac plângând:
– De ce pierd toate lucrurile şi nu am nimic?
Deodată auzi un foşnet venind dinspre tufişurile din spate, întoarse capul şi zări urechile ursuleţului cum săltau şi se îndepărtau.
– Hei! E ursuleţul meu! Dă-mi-l înapoi! şi se năpusti spre tufiş.
Un omuleţ mic cu fes roşu fugea de mânca pământul cu ursuleţul săltând pe umeri.
Din câţiva paşi mari, băieţelul ajunge în spatele omuleţului şi întinde mâna.
Aproape că simte blăniţa pufoasă cum ii gâdilă degetele, dă să apuce urechile când deodată picioarele îi alunecă pe un tobogan de iarbă.
Se îndreaptă cu viteză spre scoarţa tare a unui copac uriaş şi intră direct în scorbura de la baza copacului.
Se rostogoleşte ca o minge în urma omuleţului pană se izbeşte de un cufăr uriaş!
Omuleţul cu fes roşu azvârle ursuleţul în cufăr şi o ia la fugă spre ieşirea din scorbură :
– Hihi mă duc să mai găsesc lucruri pierdute!
Băieţelul îşi scutură hainele de praf şi pământ, se ridică încet încet şi se apleacă peste marginea cufărului. Ochii i se luminează şi începe să ţopăie:
– Ursuleţul meu! L-am găsit! şi uite şi hăinuţa mea! şi ghiozdanul! şi penarul meu! Iupii le-am găsit! Uite şi pantofiorii mei! şi maşinuţa, toate lucrurile mele sunt aici!
Îţi recomandăm: 300+ Povești Audio Frumoase – Teatru Radiofonic
– Vrei să spui lucrurile mele! Rânjeşte un spiriduş înfoiat într-o haină multicoloră. Eu le-am găsit! Acum sunt ale mele!
– Nici gând! Sunt ale mele! Doar ale mele!
Se apleca hotărât peste marginea cufărului sa le prindă dar oricât de tare se întindea nu reuşea sa le atingă şi fundul cufărului părea că se îndepărtează din ce în ce mai mult, parca era un cufăr fermecat.
– Haha! Lucrurile care ajung în cufărul obiectelor pierdute nu se mai întorc niciodată la cel care le-a pierdut! Lucrurile pierdute sunt ale celui care le găseşte!
– Oh nu! Nu pot sa cred! Se prăbuşi băieţelul lângă cufăr. Le-am găsit dar tot nu pot să le iau înapoi!
– Nu poţi să le iei pentru că nu mai sunt ale tale! Pentru ca un lucru să devina al tău, trebuie să dai ceva în schimb pentru el! Ceva important pentru tine! Toate lucrurile pierdute de fapt nu erau ale tale.
– Vreau ursuleţul meu! Cum pot să-l iau înapoi?
– Va deveni al tău numai dacă aduci altceva în schimb, ceva ce construieşti tu însuti, ceva ce este important pentru tine. Dacă nu este ceva important pentru tine sau nu e făcut de tine, nu vei putea să-ţi recuperezi ursuleţul.
Băieţelul ieşi dezamăgit din scorbură şi se întoarse gânditor pe drumul din pădure.
Ce ar fi putut sa aducă în schimb? Nu avea mare lucru acasă şi ce avea era fără valoare, nişte jucării vechi, câteva cutii de lego din care lipseau o grămadă de piese, câteva maşinuţe stricate…
Oricât a cautat prin lucrurile de acasă, oricât s-a gândit, nu avea nimic de dat la schimb.
– Mai bine ii fac ceva ursuleţului. O păturică că era tare frig în cufăr.
Băieţelul a luat trusa de cusut, foarfeca şi o bucăţică de material. A măsurat, a decupat şi a cusut cum a putut el mai bine şi păturica a fost gata. A împăturit-o cu drag şi a adormit zâmbind. A doua zi s-a dus la copacul uriaş dar scorbura era închisă asa că a lăsat păturica la intrare cu un bileţel pe ea: “Pentru ursuleţ”.
A doua zi, băieţelul s-a dus sa verifice ce s-a întâmplat. Păturica nu mai era acolo semn ca omuleţul cu fes rosu o găsise şi o dusese în cufăr.
Din ziua aceea, băieţelul nu a încetat să se gândească la ursuleţ.
În fiecare zi îi pregătea câte ceva şi aducea pachetul la scorbura din faţa copacului uriaş.
Mai întâi i-a construit un pătuţ cu o pernă moale, apoi un scăunel din bucăţi de lemn. I-a cusut hăinuţe călduroase şi pălării colorate. I-a scris scrisori în care îi povestea ce făcea în fiecare zi şi i-a colorat desene. Cel mai mult îi plăcea să îi fabrice cărţi mici din foi capsate în care scria câte o poveste pentru ursuleţ.
Se ducea într-un suflet la copac şi îi creştea inima de bucurie când vedea că lucrurile aduse de el dispăreau. Era sigur că ajungeau la ursuleţul lui din cufăr.
Într-o zi, băieţelul pregătise un desen minunat pentru ursuleţ. Lucrase la el toată ziua şi era tare încântat. Alerga spre copac şi strângea desenul la piept, era sigur că o să-i placă ursuleţului.
Citeşte şi: +200 Cele Mai Cunoscute Fabule pe Înţelesul Copiilor
Dar când s-a apropiat de copac, nu i-a venit să creadă.
Toate lucrurile pe care le adusese pentru ursuleţ erau aşezate într-o grămăjoară în faţa copacului. Iar ursuleţul parcă zâmbea şi ţinea în mâini o foaie pe care scria:
“Ceea ce iubeşti se va întoarce întotdeauna la tine”.
Băieţelul a chiuit de bucurie, a luat ursuleţul şi l-a strâns tare tare în braţe.
Râdea şi se învârtea cu el, îl arunca în sus şi îl prindea, îl strângea la piept şi iar îl învârtea.
Ursuleţul sălta în sus şi cădea în braţele băieţelului. Ochişorii ursuleţului străluceau acum de parcă erau vii.
Sfârşit
–
În fiecare duminică după-amiaza trimitem către abonaţii noştri Povestea de Duminică Seara, recomandarea noastră de poveste pentru momentele când cei mici intră în lumea viselor. Dacă vrei să fii primul care primeşte povestea direct în căsuţa de email abonează-te acum la newsletter!
