Cred că m-am înnegrit la față. Iar omul a răcnit:
– Uite ce mândrețe, nu degeaba ai așteptat atâta ca să te-nsori și ai bătut drumul până aici. Iar cum eu tăceam și o priveam aiurit, m-a-ntrebat scurt:
– Ei, ai ceva-mpotrivă?
– Dd…nuuu, m-am bâlbâit eu.
– Atunci?
– Sunt copleșit, e peste așteptările mele…
– Aaa, mă bucur, a zis el și și-a frecat mâinile. Am presimțit eu că tu îmi vei fi ginere de cum ai intrat pe poartă, nu te supăra că-ți spun, așa se întâmplă uneori. Totdeauna am visat pentru fiica mea un om de ispravă.
Citește și: Da și Nu. Poveste de Zâna Lunia şi Zâna Azaleea
Am vrut să fac un scandal grozav, să demasc în fața celorlalți pețitori treaba cu fetele bivolițe și pericolul în care se aflau dacă refuzau o fată, și să stârnesc o revoltă. Dar mi-am stăpânit c’ocotul. Ceva în mine îmi poruncea să merg înainte, să nu-mi atrag asupra capului vreo nenorocire. Poate o las baltă undeva pe drum, fug la mânăstire și nu-mi mai trebuie soție câte zile oi avea, m-am gândit.
Urâtania a chicotit și m-a privit drăgăstos:
– Ian mergi, dragostea mea și culege-mi niște mușețel, că mă prăpădesc după florile astea…
– Imediat, drăguțo! Mi-am fluierat calul dar nu m-au lăsat să urc pe calul meu, ci mi-au adus un cal de-al lor. M-am aruncat în șa și am luat-o în sus pe deal gonind ca vântul, cu gândul că era un prilej nimerit de a scăpa de mireasă. Dar când am urcat pe o costișă cu mușețel și alte bălării, pacostea de cal m-a trântit și mi-a zis fornăind:
– Hai, culege mai repede să mergem înapoi că mi-e poftă de fân uscat!
Nu era nimic de făcut. Am cules o poală de mușețel, am urcat pe cal și am revenit la mireasa mea. Lăutarii cântau cântecul binecunoscut al mireselor, „Taci mireasă, nu mai plânge” și pocitania se storcea să lăcrimeze.
Ne-am așezat la masă toate perechile cele noi, vreo treizeci, și ne-am pus pe mâncat și pe băut în vreme ce lăutarii cântau din cobze. S-a încins dansul miresei și afurisita de mireasă, gătită după portul satului, dansa cu niște gesturi rigide, ciudate, de parcă înghițise un cocean care n-o lăsa să se îndoaie în voie, și din când în când se învârtea ca un titirez.
A venit vremea să plecăm. Am crezut că i se va da un cal al ei dar nu, trebuia să mergem pe același cal. Și-a luat rămas bun de la maică-sa și de la taică-su, de la surori, cumnați, frați și restul neamului, de la sora-sa cea drăguță care era și ea mireasă, și care se strâmba să nu râdă.
Apoi mi-am luat în brațe frumusețea de nevastă și am trântit-o în șa iar dânsa a început a striga și a se văita în gura mare:
– Tatăăă, ăsta nu mă iubește, uite m-a trântit pe cal!
VIDEO. The Last Belle. Desene Animate 2D – Animație Premiată
– Ceee? s-a mâniat taică-su, ai grijă cum te porți, ginere!
– Nu-i adevărat, drăguța mea, ți s-a părut…
– Nu i s-a părut, a zis calul, am simțit și eu cum a trântit-o!
– Aaaii, a răcnit omul, stai așa, voinice. Hei, oameni buni, ian uitați-vă aici, flăcăului ăsta îi trebuie o nevastă mai bună. Aduceți-i ce merită!
Eu, rușinat și prăpădit, nu mai știam ce să fac, când văd că vine un alai cu o bivoliță grozav de mare, vânătă, cu pieile atârnând, în care o recunosc pe bivolița din mâl. Doamne! Se oprește și pocnește o dată din buzele de două ocale. Iar vornicul, cu catastiful sub braț:
– Ia spune flăcăule, pe care o alegi?
– Nu mai vreau nici o alegere, eu rămân cu draga mea mireasă, am spus tremurând.
Am urcat la spatele miresei și am vrut să dau pinteni calului dar maică-sa mi-a strigat cu o voce ascuțită:
– Bivolița face parte din zestre, vine cu voi. Să nu mergeți repede, să nu obosească!
Îți recomandăm: +200 Cele Mai Cunoscute Fabule pe Înţelesul Copiilor
Știam că zestrea venea mai pe urmă, după vreo două săptămâni, de ce trebuia ca bivolița să vină odată cu noi?
– Nici o grijă, am spus. Am pornit la pas, cu bivolița alături dar când am trecut dealurile și nu ne mai putea zări nimeni, am îmboldit calul care a început să fugă ca vântul. Tocmai mă gândeam că am scăpat de animalul acela dezgustător când am simțit o arsură în spate. Întorc capul și văd bivolița gonind după noi cu coarnele coborâte de sub care împungeau ochii…
– Stai, am strigat, stai că te aștept să mergem împreună…
Bivolița a încetinit și am făcut popas, vreme în care a păscut iarba fragedă. Mireasa a cerut să fie dată jos de pe cal și a început a dansa iar eu priveam când la ea când la bivoliță și la un moment dat mi s-a părut că avea haz. La următorul popas, după ce am desfăcut ștergarul și am mâncat împreună vorbind câte-n lună și-n soare, am încălecat și am pornit veseli mai departe, în pas cu bivolița. Pe drum am simțit că mă ademenea tot mai mult iar când am ajuns acasă era tot atât de frumușică pe cât era bivolița de respingătoare.
Maică-mea ne-a ieșit în întâmpinare iar eu i-am zis mândru:
– Uite ce noră ți-am adus!
Ea a privit lung, a dat să zică ceva și a tăcut. Mireasa a sărit pe cuptor iar bivolița s-a tolănit în prag și a început să caște și să rumege și acolo a rămas până în ziua de azi.
– Așa mai merge…
Asta a fost… Am avut trei feciori și am trăit fericiți până la adânci bătrâneți și uite că am apucat să vă povestesc cum mi-am găsit mireasă…
Sfârșit
S-ar putea să îți placă: Petrecerea Pijamalelor. Poveste de Claudia Groza Lazăr
Suntem bucuroşi să îţi prezentăm la Povestea de Duminică Seara încă una dintre poveştile prietenilor noştri de la Revista Tuş. Te invităm să îi vizitezi pentru a vă bucura în familie de poveşti, poezii, benzi desenate şi jocuri. Majoritatea poveștilor Revistei Tuș apar în trei formate: poveste ilustrată, poveste audio și poveste animată.
În fiecare duminică după-amiaza trimitem către abonaţii noştri Povestea de Duminică Seara, recomandarea noastră de poveste pentru momentele când cei mici intră în lumea viselor. Abonează-te la Newsletterul Gokid! pentru a primi povestea în fiecare duminică!
