Micile Vedete, in cautarea Masinii de facut teme

Micile Vedete, în căutarea Mașinii de făcut teme

Talent, emoție, candoare – trei cuvinte care au definit cel mai important eveniment cinematografic și educativ pentru copii, din această primăvară: a VIII-a ediție a Premierei Filmelor pentru Copii „Micile Vedete”. Pe data de 3 aprilie 2014, în incinta Cinematografului Movieplex, din Plaza România, invitații au avut ocazia să se alăture Micilor Vedete în investigarea dispariției Mașinii de făcut teme, într-o aventură plină de mister și de necunoscut. Ultima promoție de absolvenți ai cursurilor de film și televiziune pentru copii s-a transformat într-o echipă de detectivi curajoși și determinați, ce au mers până în pânzele albe pentru a afla secretul ascuns în spatele controversatei mașinării.

Premiera filmelor pentru copii, 3 aprilie (2)

 

Școala de Film și Televiziune pentru Copii „Micile Vedete” a continuat să scrie istorie în lumea filmului pentru copii, prin lansarea a două noi scurt metraje pe teme educative, care i-au avut ca protagoniști pe înșiși cursanții Școlii, nerăbdători să arate tuturor ce au învățat. „Mașina de făcut teme” a prezentat misterioasa dispariție a ingenioasei invenții, un dispozitiv magic dorit în secret de toții copiii, pe urmele căruia inspiratul Detectiv a pornit însoțit de micii inventatori ai genialei mașinării.

Acțiunea celui de-al doilea scurt metraj, „Micile Vedete la petrecerea de Halloween”, este plasată în noaptea cea mai de groază a anului. Deodată, devine de neînțeles pentru Micile Vedete cum mâncarea începe să dispară de pe masă, iar acesta este doar începutul. Costumele surprinzătoare și decorul spectaculos, specific sărbătorii de Halloween, au adus un plus de savoare poveștii pline de suspans spre deliciul publicului din sală.

 

Premiera filmelor pentru copii, 3 aprilie (3)

Cei 450 de invitați au avut prilejul să afle deznodământul neașteptat al celor mai recente aventuri trăite de Micile Vedete, iar la finalul proiecției s-au destins în atmosfera festivă a cocktailului și petrecerii pentru copii, animate de prezența unor personaje de poveste.

Evenimentul a fost susținut de partenerii educaționali: Primăria Sectorului 1, Primăria Sectorului 6 și Liceul Teoretic „Jean Monnet”, partenerii strategici: Cinematograful Movieplex, Plaza România, Gorna Bania și Castel Film, partenerii Rommac, Diverta, Apidava, Aquila, Zewa, Rausch, Tymbark, Paula Pudding-Dr. Oetker, Vedda, Top Production, Radar Group, Zoomserie, The Plot, Party Staff, Cora, Bun și Tot, Fun4All, Bucătărașul cel Dibaci, Rose-Mary și partenerii media Draga mea pentru copii, Bebelu, Radio România 3Net, Ziarul Oval, România Liberă, literaturacopii.ro, Ziarul Ring, Observator Cultural, Melc Codobelc, 121.ro, UrbanKid.ro, Știri pentru copii, GoKID.ro, Qbebe, B24Kids, suntparinte.ro.

 

Premiera filmelor pentru copii, 3 aprilie (5)

***

Școala „Micile Vedete” este prima Școala de Film și Televiziune pentru Copii din România, care se adresează exclusiv copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, oferind cursuri axate pe 3 discipline: tehnică de filmare, interpretare și dicție, indispensabile unor viitori profesioniști în film și televiziune. La aproape 4 ani de la înființare, Școala „Micile Vedete” se mândrește cu un portofoliu de 17 filme de scurt metraj pentru copii, pe teme educative, cu sute de copii instruiți și peste 30 de apariții ale Micilor Vedete în spoturi publicitare și sociale și filme de lung metraj.

Fondatoarele Școlii „Micile Vedete”, surorile Ariana și Ema Pendiuc – regizor și, respectiv, producător al filmelor „Micile Vedete la Școală”, „Micile Vedete la țară” și „Magda”, selecționate la Festivalul de Film de la Cannes, în 3 ani consecutiv, în 2012, 2011 și 2010, au dus numele Micilor Vedete peste hotare, acesta devenind un brand de referință în industria filmului pentru copii.

 

 

DISTRIBUIE
Hey! Sunt iniţiatoarea GOKID, proiectul meu de suflet lansat după ce am născut-o pe Sonia. Comoara mea se apropie cu paşi mari de 11 ani care au fost plini de transformări pentru toată familia. În tot acest timp mi-am dorit să ieşim împreună, să ne bucurăm cu toţii de plăcerea de a ne întâlni şi conecta cu alţi copii şi părinţi. Sper ca recomandările noastre de evenimente şi activităţi să te ajute să petreci clipe minunate în familie!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU