VIDEO. În scurtmetrajul de animație The Mountain of SGaana, cineastul Haida Christopher Auchter, spune povestea magică a unui tânăr care este răpit și dus în lumea spiritelor, și a iubitei lui care îl salvează. Filmul, inspirat dintr-o fabulă veche Haida, combină animația tradițională cu elemente din arta Haida.
Femeia Șoarece, o creatură Haida preferată din lumea spiritelor, tricotează un pled pe care ilustrează pentru un pescar povestea vânătorului de mare Naa-Naa-Simgat și a iubitei sale Kuuga Kuns. SGaana, Haida pentru balenă ucigașă, îl surprinde pe vânătorul care-și urmărea prada și îl duce în lumea subacvatică. Kuuga Kuns se aruncă după el pentru a-l salva.
Haida este o națiune și un grup etnic ce își are originile în arhipelagul canadian Haida Gwaii (Insula poporului). Arta Haida este recunoscută în întreaga lume pentru totemurile monumentale, sculpturile fine în lemn, metal și ardezie, dar și pentru țesături. Artiștii Haida au transmis și dezvoltat prin generații un sistem specific de design, pe care îl aplică atât formelor sculpturale, cât și artei bidimensionale.
Oceanul este o sursă profundă de inspirație pentru arta Haida. Multe dintre creaturi ale oceanului se găsesc pe totemuri și alte obiecte sculptate. Balene ucigașă, leul de mare, halibutul, rechinii și alte ființe supranaturale, sunt înfățișate pe creațiile Haida.