7 Muzee Kid-Friendly in Constanta

Constanta

Muzeele din Constanța fac din oraș o destinație mai interesantă pentru pasionații de cultură și artă, dar și pentru familiile cu copii. Pe lângă frumusețile naturale ale litoralului Mării Negre, acest oraș oferă și o bogată moștenire culturală, reflectată într-o serie de muzee impresionante pe care te invităm să le vizitezi cu copilul de mână.

Unul dintre cele mai vechi orașe atestate de pe teritoriul României, Constanța are o istorie ce datează încă din 657 î.Hr., când pe locul actual al peninsulei (și chiar sub apele de astăzi, din dreptul Cazinoului, a luat naștere colonia greacă Tomis, devenită parte a Imperiului Roman în anul 46.

Constanța este recunoscută pentru oferta bogată de așezăminte muzeale. Locuri ideale pentru scurte evadări în familie, muzeele din Constanta oferă expoziții care se pot transforma în atracții educative pentru copii. Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, cu componentele sale: Acvariul, Planetariul, Observatorul Astronomic, Delfinariul, Microrezervația și Expoziția de păsări exotice și decor, este un loc minunat pentru a-i învăța pe cei mici despre natură, univers și animale marine.

Unde Ieșim cu Copilul în Constanța. 20 de Idei pentru Ieșiri în Familie

Muzeul de Artă Constanța este de asemenea o comoară culturală cu peste 7000 de opere de artă românească. Aici, copiii pot învăța despre istoria artei românești și pot admira opere de la maeștri precum Theodor Aman, Nicolae Grigorescu și Ioan Andreescu. De asemenea, muzeul găzduiește și expoziții de artă contemporană, care pot fi o sursă de inspirație pentru cei mici.

Aceste muzee oferă o privire profundă în istoria și cultura orașului și a regiunii Dobrogei, și aduc în prim-plan elemente esențiale ale naturii și artei pentru turiști sau vizitatori constănțeni. De la exponate marine și faună sălbatică la opere de artă clasice și contemporane, aceste muzee sunt de asemenea o destinație de neratat pentru familiile cu copii.

Vezi mai jos lista de Muzee Kid-Friendly in Constanta:

1. Complexul Muzeal de Științe ale Naturii

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța și-a deschis porțile în anul 1958, odată cu inaugurarea Acvariului. În următorii ani, acesta s-a extins cu alte obiective, precum Planetariul în 1969, Observatorul Astronomic și Muzeul Mării în 1971 și Delfinariul în 1972. În 1973, toate acestea au fost integrate într-un singur muzeu. Pe lângă acestea, au fost adăugate și alte facilități, precum Delfinariul II, Microdelta și voliera Păsări cântătoare și decorative. Clădirea muzeului, construită în 1969, găzduiește o varietate de exponate, inclusiv sturioni în captivitate, faună oceanică, minerale sub formă de cristale, o moară de vânt din Dobrogea, fotografii și postere despre explorarea spațiului cosmic.

Muzee Constanta complex muzeal delfinariu
Sursa: facebook.com/delfinariuconstanta/

În anul 1985, a fost deschisă și Microrezervația, pe o suprafață de aproximativ 12 hectare, cu o mare varietate de specii de păsări și mamifere, inclusiv mufloni, cerbi, și căprioare, unele dintre ele fiind specii rare. Planetariul, inaugurat în 1969, oferă o privire fascinantă asupra universului, inclusiv a constelațiilor și a altor fenomene astronomice. Expoziția permanentă a Acvariului, deschis în 1958, prezintă o diversitate impresionantă de specii marine, inclusiv peste 100 de specii de pești și alte viețuitoare marine din diverse zone geografice.

Muzee Constanta microrezervatia
Sursa: facebook.com/delfinariuconstanta/

Deschis în 1972, Delfinariul este prima instituție publică de acest gen din România și din sud-estul Europei la acea vreme. Locația oferă o perspectivă asupra lumii cetaceelor din diverse mări. În amfiteatrul cu piscină sunt organizate demonstrații cu delfini care trăiesc în Marea Neagră, inclusiv marsuini, delfini comuni și afalini.

Muzee Constanta reprezentatie delfinariu
Sursa: facebook.com/delfinariuconstanta/

Program de vizitare (începând cu 01.10.2023)

Microrezervație și Păsări Exotice

  • Luni-Duminică: 09:30 – 16:00

Delfinariu

  • Demonstrație cu delfini
    • Luni-Duminică: 11:00 și 15:00

Planetariu

  • Demonstrații planetariu:
    • Luni: ÎNCHIS
    • Marți-Sâmbătă: 10:15, 11:45, 13:45, 15:00
    • Duminică: ÎNCHIS
    • Accessul copiilor sub 7 ani se face la demonstrația de la ora 10:15

Echitație

  • Luni-Duminică: 08:00 – 11:00 și 13:00 – 16:00

Tarife EXTRASEZON 2024: 01.10.2023 – 30.04.2024

Delfinariu

  • Tarif Adulți 30 lei
  • Elevi/Studenți 7,50 lei
  • Copii până la 7 ani gratuit

Taxa access Microrezervație și Păsări Exotice

  • Tarif Adulți 8,00 lei
  • Elevi/Studenți 2,00 lei
  • Abonament Dendrologic Micro 320,00lei/an
  • Copii până la 7 ani gratuit

Planetariu

  • Tarif Adulți 12 lei
  • Elevi/Studenți 3 lei
  • Copii până la 7 ani gratuit
  • Accessul copiilor sub 7 ani se face la demonstrația de la ora 10:15

Elevii, studenții și copiii peste 7 ani beneficiază de o reducere de 75% din din costul unui bilet întreg, accesul făcându-se în baza oricăror acte doveditoare.

Adresa: Bulevardul Mamaia 255, Constanța

2. Muzeul de Artă Populară din Constanța

Muzeul de Artă Populară din Constanța este plasat în impresionantul Palat Comunal. Această comoară a tradițiilor românești te poartă într-o călătorie fascinantă în gospodăriile de la sfârșitul secolului al XIX-lea și conține exponate tradiționale, de la ouă pictate pentru Paște până la icoane pe sticlă și straie populare.

Muzee Constanta muzeul de arta populara
Sursa: Facebook/Muzeul de Artă Populară Constanța

Un loc de neuitat pentru cei pasionați de meșteșuguri și tradiții care aleg să viziteze alături de cei mici astfel de spații culturale muzeale.

Program de vizitare la Muzeul de Artă Populară din Constanța 

  • Muzeul este deschis între orele 10:00 şi 18:00 – în sezon, sau între 09:00 şi 17:00 – în extrasezon.
  • Luni şi marţi este închis.
Muzee Constanta ateliere muzeul de arta populara
Sursa: Facebook/Muzeul de Artă Populară Constanța

Tarife de vizitare

  • Adulţi: 15 lei
  • Pensionari: 8 lei
  • Elevi şi studenţi: 4 lei
  • Copii sub 7 ani: gratuit

Adresa: Bulevardul Tomis nr. 32, Constanța

3. Edificiul roman cu mozaic

Edificiul roman cu mozaic este una dintre cele mai fascinante descoperiri arheologice rămase din orașul antic Tomis. Cu o suprafață inițială de peste 2000 de metri pătrați, din care s-au păstrat 600 de metri pătrați de mozaic, acest edificiu oferă o imagine a comerțului prosper și a vieții din portul antic, martor fiind și faptul că în magaziile superioare s-au descoperit numeroase amfore.

Muzee Constanta Edificiul Roman Cu Mozaic
Sursa: facebook.com/minaconstanta

Interiorul exuberant este decorat cu mozaic policrom care acoperă întreaga suprafață a sălii de pe terasa superioară, iar pereții sunt împodobiți cu marmură. Mozaicul pavimentar ce a rezistat timpului oferă o privire edificatoare către lumea bogată și sofisticată a epocii.

Tarife de vizitare Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie

  • Adult: 20 lei
  • Pensionar: 5 lei
  • Student: 5 lei

Adresa: Piața Ovidiu nr. 12, Constanța.

4. Muzeul de Istorie Națională și Arheologie

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie este un loc memorabil ce găzduiește o colecție impresionantă, structurată pe trei nivele, ce cuprinde 24 de sculpturi (statui și basoreliefuri) găsite în 1962 în timp ce erau săpate fundații pentru o clădire de apartamente. La parter, sălile Tezaur impresionează cu statuia șarpelui Glycon, iar la etajul I, descoperim o bogată perspectivă asupra civilizației locale dobrogene. Sălile dedicate istoriei moderne adaugă un plus de farmec acestui muzeu, prin vechimea și calitatea exponatelor.

Muzee Constanta Muzeul de Istorie Nationala si ArheologieClădirea în care se găsește muzeul a fost construită între 1912 și 1921 și a fost sediul primăriei, fiind proiectată de Victor Ștefănescu în stilul neoromânesc.

Tarife de vizitare Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie

  • Adult: 20 lei
  • Pensionar: 5 lei
  • Student: 5 lei

Adresa: Piața Ovidiu nr. 12, Constanța.

5. Muzeul Marinei Române

Muzeul Marinei Române, transferat în locația actuală în 1969, este adăpostit de către fosta Școală Navală Superioară din Constanța. Expoziția permanentă este organizată într-o manieră cronologică și cuprinde patru secțiuni: istorie veche, medievală, modernă și contemporană. Cele 22 de săli tematice dezvăluie o parte importantă din istoria orașului și a marinei.

sediu Muzeul National al Marinei Romane
Sursa: Facebook/Muzeul Național al Marinei Române

Muzeul oferă o călătorie prin istoria navigației, prezentând o gamă largă de artefacte și exponate care cuprind amfore și ceramică veche, modele de nave precum Marița (1834) sau Bricul Mircea (1862), figuri de prova, obiecte de marină, instrumente de navigație, aparatură de transmisiuni, motoare navale, ancore și elice, tablouri, hărți, drapele și pavilioane, machete, nave originale (pe teren) și fragmente ale unor epave, obiecte legate de submarine, de scafandrerie și de arheologia și explorarea lumii submarine.

Muzee Constanta Muzeul Marinei Romane vizitatori
Sursa: Facebook/Muzeul Național al Marinei Române

Tarife de vizitare

  • Taxă de intrare: 10 lei
  • Taxă redusă: 5 lei

Programul de vizitare al Muzeului Marinei Române

  • MIERCURI -DUMINICĂ – Deschis
    • 09:00 – 17:00
    • Ultima intrare: 16:15
  • LUNI-MARȚI- Închis

Adresa: Str. Traian nr. 53 A, Constanța

AA

6. Muzeul de Artă Constanța

Muzeul de Artă Constanța este un reper cultural deosebit, adăpostind o colecție impresionantă de peste 7000 de opere de artă românească. Fondat pe baza unor colecții de pictură și sculptură ale Pinacotecii Primăriei Constanța și a celor de la Balcic, muzeul și-a îmbogățit patrimoniul prin lucrări importante transferate de la Muzeul Național de Artă din București și prin generoase donații ale artiștilor Marius Bunescu, Ion Jalea și Boris Caragea.

Muzee Constanta Muzeul de Arta Constanta
Sursa: facebook.com/muzeuldeartacta/

Clădirea muzeului este compusă din două părți distincte: una veche, în stil neoclasic, datând din 1895, și o construcție modernă din anii 1980-1982, care găzduiește colecția permanentă pe trei niveluri. Expoziția cronologică începe cu lucrări din secolul al XIX-lea semnate de maeștri români precum Theodor Aman, Nicolae Grigorescu și Ioan Andreescu, expuse alături de sculpturi realizate de Ioan Georgescu, Ştefan Ionescu Valbudea, Frederic Storck și Dimitrie Paciurea.

Muzee Constanta Muzeul de Arta Constanta expozitie
Sursa: facebook.com/muzeuldeartacta/

Pe lângă aceasta, muzeul găzduiește și expoziții de artă contemporană din România și din străinătate, contribuind activ la viața culturală și artistică a orașului Constanța.

Programul de vizitare al Muzeului de Artă Constanța

  • Muzeul este deschis între orele 10:00 şi 18:00 – în sezon, sau între 09:00 şi 17:00 – în extrasezon.
  • Luni şi marţi este închis.

Tarife de vizitare Muzeul de Artă Constanța

  • Adulţi: 15 lei
  • Pensionari: 8 lei
  • Elevi şi studenţi: 4 lei
  • Copii sub 7 ani: Gratuit

Adresa: Bulevardul Tomis nr. 82-84, Constanţa

7. Muzeul de Sculptură „Ion Jalea”

Muzeul de Sculptură „Ion Jalea” din Constanța oferă o colecție impresionantă de 227 de lucrări. Muzeul este un loc cu un farmec aparte, care te poartă printr-un fascinant periplu al creației sculptorului, dezvăluindu-ne temele sale preferate și conturând astfel un destin artistic remarcabil.

Muzee Constanta muzeul de sculptura Ion Jalea
Sursa: facebook.com/muzeuldeartacta/

Sculptura lui Ion Jalea „Arcaș odihnindu-se” este opera emblematică a muzeului, o adevărată bijuterie artistică ce se bucură de prestigiu și datorită replicii în bronz dezvelită la Curtea Europeană de Justiție din Luxemburg.

Program de vizitare la Muzeul de Sculptură „Ion Jalea”

  • Muzeul este deschis între orele 10:00 şi 18:00 – în sezon, sau între 09:00 şi 17:00 – în extrasezon.
  • Luni şi marţi este închis.
Muzeul de Sculptura Ion Jalea sculpturi
Sursa: Facebook/ Muzeul de Sculptura „Ion Jalea”

Tarife de vizitare

  • Adulţi: 15 lei
  • Pensionari: 8 lei
  • Elevi şi studenţi: 4 lei
  • Copii sub 7 ani: gratuit

Adresa: Strada Arhiepiscopiei nr. 26, Constanţa

*

Muzeele din Constanța oferă oportunități de învățare și de petrecere a timpului liber pentru întreaga familie. Acestea aduc în prim-plan aspecte esențiale ale naturii și artei, dar și oferă activități și expoziții special concepute pentru a atrage și a educa copiii. Indiferent dacă sunteți pasionați de știință, artă sau natură, există câte ceva pentru fiecare în muzeele kid-friendly din Constanța.

Nu ezitați să vizitați muzeele din Constanța cu întreaga familie și să vă bucurați de o experiență culturală și educativă memorabilă în frumosul oraș de la malul Mării Negre.

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU