La Povestea de Duminică Seara #6 de astăzi citim împreună Papucii Mamei, o poveste de Zâna Lunia şi Zâna Azaleea de la Şcoala de Zâne.
Zânele te ademesc și încântă cu povești (cu și fără zâne) care au în comun un lucru foarte important: reguli de purtare frumoasă și respect pentru o viață trăită frumos.
ζ ♠ ζ
A fost odată ca niciodată un băiețel de 6 anișori pe care îl chema Robin. El avea o mulțime de jucării și toată ziua se juca cu ele și le lăsa împrăștiate. Părinții și bunicii lui îl rugau în fiecare zi să le strângă dar sfârșeau prin a le aduna ei, căci băiețelul era tare răsfățat și neascultător.
Într-o zi rămase singur acasă cât mama plecă până la magazin.
Așa cum îi era obiceiul, începu să tragă cutiile din dulap și să scoată trenulețele, lego, puzzle, mașinuțele, cărțile, plastelina, cartea de colorat, culorile…
În scurt timp, în mijlocul camerei se formase un mic munte de jucării. Se duse la bucătărie, își desfăcu o acadea, dar o scăpă pe jos și o lăsă acolo. Luă niște biscuiți și îi mâncă din mers, lăsând firimituri pe tot traseul. Apoi merse în dormitor și începu să scoată din dulap hăinuțele și să se schimbe.
Toată acestă activitate nu dură mai mult de 5 minute, însă casa arăta de parcă trecuse o vijelie pe acolo.
Robin se uită în oglindă, își admiră tricoul și blugii, pălăria și ochelarii de soare ai tatălui. Nu mai lipseau decât niște încălțări deosebite. Se duse în hol să își caute pantofii însă privirea i se opri pe papucii albaștri ai mamei, cu care îi plăcea tare mult să tropăie prin casă.
“Aha! sigur că da, papucii îmi vor completa de minune ținuta” – gândi Robin și se grăbi să îi încalțe.
Simți cum dintr-o dată papucii se strâng pe picioarele lui. Se uită în jos dar nu văzu nimic ciudat, așa că se gândi că probabil i s-a părut.
“Acum ar merge de minune o ciocolată!” gândi el și se repezi către bucătarie.
Văzu pe jos firimiturile de la biscuiții pe care îi mâncase în grabă și simți cum scrâșnesc sub papuci, cu un zgomot parcă infernal. “Cum ar putea niște firimituri să scoată așa un zgomot?” se întrebă el, dar gândul îi fu acoperit de imaginea ciocolatei pe care voia să o ia din frigider. Un papuc i se lipi de acadeaua rămasa pe jos, făcându-l să se împiedice. Întinse mâna să deschidă frigiderul dar constată cu uimire că mâna i se duce în altă parte. Picioarele plecară mai departe, de parcă nu erau ale lui. Spatele i se încovoie și mâna apucă fărașul și mătura de jos. Până să se dezmeticească, papucii prinseră viteză și ajunseră la firimiturile de biscuiți iar mâinile începură să măture repede, cu o îndemânare de care nu se știa în stare.
În câteva secunde, toate firimiturile erau strânse pe făraș și picioarele se îndreptau spre coșul de gunoi. Cu mișcări sigure, resturile aterizară în coș, iar mătura și fărașul ajunseră înapoi la locul lor.
“Hai că am făcut treabă bună!” își spuse Robin, încă mirat de ceea ce făcuse și mai ales de viteza cu care măturase. “Acum e un moment bun să mănânc ciocolata aceea” gândi el și se îndreptă din nou spre frigider. Spre mirarea lui, nu reuși să se oprească la frigider, căci papucii merseră mai departe spre sufrageria plină de jucării împrăștiate. Mâinile lui prinseră iar viteză și sortară jucăriile, puseră cutiile înapoi la locul lor și închiseră cu grijă ușile dulapului.
Covorul se vedea din nou acum și parcă îi și zâmbea.
Nu apucă să îl admire prea mult, căci simți cum papucii o pornesc din nou, în viteză, de data aceasta către dormitor.
Se gândi să se descalțe însă nu reuși să se coordoneze, căci picioarele i se mișcau mult prea repede. Era ca și cum papucii prinseseră viață și făceau traseul din fiecare zi al mamei, care strângea lucrurile împrăștiate de Robin prin toată casa. Nu apucă să-și termine gândul căci ajunse în dormitor, unde hainuțele împrăștiate pe jos îl făceau să strânga din ochi și să lăcrimeze, atât de tare îl deranjau. Mânuțele lui începură de îndată să împăturească hainele și să le așeze cu grijă înapoi în dulap, ba încă strânse și pătura de pe pat și aranjă și pernele.
Obosise deja, uitase chiar și de ciocolată – tot ce își dorea acum era să se așeze pe scaun și să se odihnească. Papucii parcă îi citiră gândul, dădură o ultimă tură astfel încât să verifice toată casa, apoi îl duseră la scaun.
Robin se așeză repede, răsuflând ușurat și în acel moment simți cum papucii se lărgesc și îi alunecă.
Nevenindu-i să creadă că picioarele îi erau eliberate, se uită la papucii care parcă fuseseră vrăjiți, îi luă cu o oarecare teamă în mană și îi întoarse pe toate părțile, încercând să înțeleagă cum de se întâmplaseră toate acele lucruri.
Citeşte şi: Ce vei fi când vei fi mare? Poveste de Zâna Lunia şi Zâna Azaleea
În acea clipă se auzi ușa de la intrare deschizându-se și băiatul alergă către mama lui cu papucii în mână, încercând să îi explice dintr-o singură suflare cum aceștia prinseseră viață și îl ajutaseră să facă ordine și curățenie.
Mama zâmbi, luă papucii din mâna lui Robin, spuse în șoaptă “Mulțumesc” și îl sărută pe frunte.
Din acel moment, băiatul își propuse să fie mai ordonat, să-și strângă singur jucăriile înainte de culcare și să o ajute pe mama lui la treabă prin casă. El era convins că acel “mulțumesc” rostit în soaptă nu-i fusese adresat lui, ci papucilor, care îndepliniseră o misiune secretă pusă la cale de mama lui.
Citeşte şi: Pijamaua Somnoroasă. O Poveste de Zâna Lunia şi Zâna Azaleea
ζ ♠ ζ
Papucii vrăjiți
După ce-a făcut curat,
Și-a pus rufe la uscat,
Mama a plecat puțin,
Până jos la magazin.
Copilașul s-a jucat,
Jucarii a-mprăștiat,
Biscuiții i-a mâncat,
Firimituri a lăsat.
În sufragerie acum
E un munte, chiar în drum,
De jucarii fel de fel:
Șine, trenuri și-un castel!
Repede s-a plictisit
Și-n dormitor a fugit.
Hainele toate le-a scos
Și-acum ele zac pe jos.
Cu o pălărie mare
Și cu ochelari de soare,
Cu papucii mamei-i gata
…să mănânce ciocolata.
Dar papucii s-au trezit
Când dezordine-au găsit,
Si s-au lipit de podea
De-o bucata de-acadea
Ei au preluat controlul
Ca să curețe covorul
Și-au pornit-o mintenaș
Către mătură și făraș.
Pe copil nu l-au lăsat
Pân-ce tot n-a adunat
Și a pus, chiar, înapoi
Mătura lângă gunoi.
Și s-a pus pe-organizat,
Pe strâns și pe ordonat…
Covorul iar se vedea
Și vesel parcă-i zâmbea.
Acum este iar curat:
Zici ca nici nu s-a jucat!
Când spre scaun s-a indreptat
Papucii l-au deturnat.
Au mers iute-n dormitor:
Hainele plângeau de zor
Că-s pe jos, mototolite,
Aruncate, părăsite.
Băiatul le-a-mpachetat
Și-n dulap le-a așezat.
Papucii mai dau o tură:
Nu mai e harababura!
Acum se pot odihni…
Imediat vor adormi.
Dintr-o dată se lărgesc
Și pe covor poposesc.
Ușa apoi s-a auzit,
Semn că mama a venit.
Băiatul i-a povestit,
Iute, tot ce a pățit.
Mama papucii i-a luat,
Pe creștet l-a sărutat
Și complice a zâmbit
Și-n șoaptă a mulțumit.
Băiatul s-a cumințit,
Căci a stat și s-a gândit:
A văzut că nu-i ușor
Să faci ordine de zor.
Acum e mai ordonat
Fără să fie rugat:
Toate le pune la loc
Și nu se plânge deloc.
E frumos când e curat
Și totul organizat.
Deci oricât de mic ai fi,
Ai grijă de jucării!
ζ ♠ ζ
Şcoala de Zâne şi GOKID te invită în fiecare duminică seara la un proiect special!
Am început o serie de corespondenţe către abonaţii noştri prin care aducem un strop de inspiraţie părinţilor la ceas de seară, atunci când cei mici aşteaptă să intre în lumea viselor prin intermediul unei poveşti frumoase sau unei poezii melodioase.
Zâna Lunia şi Zâna Azaleea de la Şcoala de Zâne te vor ademeni și încânta cu povești (cu și fără zâne) care au în comun un lucru foarte important: reguli de purtare frumoasă și respect pentru tot ce ne înconjoară, pentru o viață trăită frumos – ele compun un mic “îndrumar” de bună purtare, pentru copii mai mici, mai mari sau foarte mari (căci în fiecare dintre noi există un copil, nu-i așa?).
Citeşte mai multe poveşti deosebite pe ŞcoaladeZâne.ro.
Reproducerea parţială sau totală a textului se poate face doar cu permisiunea scoaladezane.ro.
