Cum putem creste un copil echilibrat si empatic fara sa folosim pedepse. Cei mai utili paşi pentru evitarea pedepselor atunci cand copilul ne provoaca.
Parintii ajung sa ameninte copiii, sa-i pedepseasca sau si mai rau, sa-i bata in situatii critice cand copilul nu respecta, nu asculta ce spune parintele iar acesta se enerveaza si se simte nerespectat. Cred ca sunt totusi putini parinti care isi propun constient, ca metoda de educare – bataia. De aceea, cred ca daca iti stabilesti niste principii de educatie sanatoasa, cu respect si empatie fata de copil, si incerci sa te ghidezi dupa ele, poti evita multe situatii in care sa folosesti metode coercitive sau punitive.
Ce poti face pentru evitarea pedepselor cand copilul te provoaca? Cum faci sa nu ajungi la amenintari, pedepse, sau chiar bataie, in situatii delicate in care copilul te provoaca?
1. Foloseste preventia, cea mai simpla si la indemana metoda
Ca parinti putem preveni multe dintre situatiile conflictuale. Cum?
In general incercam sa intuim ce va urma si ii comunicam copilului ce asteptari avem noi sau ce asteptari ar trebui sa aiba si el. Daca mergem in vizita ii explicam copilului ce se intampla acolo, ce asteptari avem de la el, ne asiguram ca intelege ca jucariile gazdei raman acolo si ca nu are voie sa ia jucarii la plecare, ca e frumos sa ceara voie daca se poate juca cu jucariile copilului gazda.
Daca stii ca vor fi multe tentatii culinare mai putin sanatoase, ofera-i ceva de mancare acasa, ca sa fii sigura ca nu va ajunge cu burta goala acolo si se va repezi sa manince toate snack-urile, dulciurile si sucurile acidulate.
Daca mergi la doctor, explica-i ce-i face doctorul: il va dezbraca, ii va asculta inima, etc. Eventual joaca-te cu el asa cum te astepti sa se intample consultatia la doctor, asta ii va diminua din teama si il poate face chiar curios in legatura cu experienta in sine.
2. Pregateste orice actiune sau activitate
Copiii devin neascultatori sau “obraznici” atunci cand se plictisesc si cauta motive de joaca. Asigura-te ca inainte e a pleca de acasa, ai luat in geanta sau in rucsacelul lui si cateva jucarii, o carte de povesti, un caietel de colorat si cateva creioane intr-un penar mic, cateva figurine preferate. In felul acesta, fie ca esti la coada la posta, fie ca astepti la banca, in metrou sau in alte situatii, copilul tau are cu ce sa isi umple timpul si nu mai trebuie sa se caţere pe mese, sa se ascundă pe sub scaune, sa te intrebe incontinuu pana iti pierzi rabdarea “cat mai avem? “ sau vesnicul “dar cat mai stam aici, hai sa plecam”.
Eviti in felul acesta sa tipi la el, sa apelezi la pedepse, sa te simti vinovata pentru ca el se plictiseste si tu trebuie sa il tii in acel spatiu etc. Ultima solutie pentru evitarea pedepselor cand copilul ne provoaca in astfel de situatii poate fi cateodata si sa ii dam telefonul-ecranul, dar asigura-te ca nu devine un obicei sau ca in acest fel nu “fură” 30-40 minute de ecran pe zi, care se adauga la programul lui obisnuit.
Profita de promotiile de pe emag!
Aparate sanatate Hrana bebelusi Jocuri de societate
3. Ofera-i conectare si joaca
Atunci cand vezi ca a venit incarcat de la gradinita sau scoala, nu te astepta ca el sa participe bucuros la tot ce ti-ai planificat tu pentru seara respectiva daca emotiile lui sunt blocate in corp si nu il lasa sa se simta bine. Ba mai mult, se va folosi de orice ocazie marunta ca sa izbucneasca, sa fie agresiv, sa loveasca pe cineva sau sa devina necooperant. Este cu atat mai dificila evitarea pedepselor cand copilul ne provoaca datorita tensiunilor resimtite in corp. In schimb, daca discutia nu ajuta, provoaca-l la joaca si fa-l sa râdă si sa descarce energiile care il tin blocat si nu il lasa sa se manifeste echilibrat.
Te urnesti greu la joaca? Multi parinti imi spun ca nu au idei despre cum sa se joace cu copiii lor sau ca nu se simt „jucausi”. Incearca jocurile propuse de Larry Cohen in cartea Retete de jocuri. De ce si cum sa te joci cu copilul tau.
4. Fa-ti timp pentru tine
Planifica sa te intalnesti cu prietenele si sa vorbesti despre greutatile pe care le ai cu copiii. Exploreaza copilaria ta si incearca sa iti rezolvi traumele. Au existat pedepsele in copilaria ta? Rezolvand traumele pe care le avem noi in relatia parinte – copil, le putem oferi copiilor nostri o educatie sanatoasa, pozitiva, constienta.
Citeste in acest sens cartea Parentaj sensibil si inteligent. Sa ne intelegem pe noi insine, pentru a creste copii fericiti, de Daniel J. Siegel, Mary Hartzell.
5. Ofera-i suficiente explicatii si reia explicatiile ori de cate ori este nevoie
Dacă lasi un copil de 2-3 ani sa se uite intr-o carte si el rupe paginile, incearca sa iti pastrezi rabdarea si sa-i arati “cum se foloseste” o carte: dai paginile, te uiti pe poze, discuti cu mami despre ce vezi, etc. Sa aplici o palma la fund, sa incerci diferite forme de pedepse sau sa tipi la el nu il invata cum poate folosi cartea.
6. Pune limite sanatoase si impune regulile atunci cand este cazul.
Daca prin joaca lui exista riscul sa se strice lucrurile din casa, il opresti! Daca dupa ce ii dai explicatii despre consecintele comportamentului lui asupra lucrurilor din casa, el insista cu joaca, il poti scoate din camera respectiva si il tii in brate ferm ca sa nu mai poata face acel lucru. Empatizezi cu el: “inteleg ca esti furios, dar nu te pot lasa sa strici lucrurile din casa”. Un set de reguli si de limite sanatoase aplicate pe termen lung il vor ajuta pe cel mic sa isi gaseasca echilibrul.
Citeste mai jos despre celelalte metode pentru evitarea pedepselor cand copilul ne provoaca.
Cauti activitati in Bucuresti?
8 ştranduri kid-friendly din Bucuresti. Bălăceală în familie la preţ rezonabil
Unde mergem cu cortul la mare? Campinguri la mare
Muzica clasica pentru bebelusi, pentru dezvoltarea creierului copilului
7. Fii un model pentru copilul tau
Daca vrei sa fie politicos cu oamenii, sa vorbeasca frumos cu prietenii lui si sa isi imparta jucariile, trebuie sa te vada si pe tine facand acelasi lucru. Nu il poti forta sau aplica pedepse pentru ca el nu poate sa faca un lucru cu prieteniil lui daca el nu a vazut acest lucru la tine.
8. Afla ce asteptari poti avea de la copilul tau
Citeste care sunt etapele de dezvoltare ale copiilor ca sa stii ce asteptari poti avea de la copilul tau la fiecare varsta. Nu-i poti cere unui copil de 2 ani sa se spele singur pe dinti, dar unui copil de 5-6 ani poti sa-i ceri acest lucru. La 3-4 ani nu-i poti cere copilului sa mentina ordinea in camera lui sau sa faca singur ordine, are nevoie de ajutor.
9. Negociaza atunci cand este cazul
Daca iti cere desene stabileste de la inceput cat timp se va uita la desene sau cate episoade va vedea. Dupa care se opreste televizorul chiar daca se supara si mai cere. Daca regula in familia voastra este ca nu mancati dulciuri de un anumit fel, atunci cand mergi in vizita si e masa plina de dulciuri, negociaza cu el sa guste din 1-2 feluri si nu sa stea toata seara langa masa cu dulciuri. In acest fel copilul invata ca este respectat, ca nu i se impun lucrurile cu forta, ceea ce il ajuta sa isi construiasca o imagine de sine buna.
Sunt sigura ca mai sunt si alte alternative la pedepse. Spune-ne si tu cum reusesti sa iti cresti copilul cu calm si blandete? Cum consideri ca trebuie sa procedem pentru evitarea pedepselor cand copilul ne provoaca?
Articol scris de Zina Nichita, Editor GOKID. Sursa foto: flickr.com