Teatrul Ion Creangă organizează în luna februarie patru noi caravane dedicate copiilor din mediul rural. Derulat în cadrul proiectului socio-educațional Caravana TIC, programul de caravane facilitează participarea unui număr de 180 de elevi și cadre didactice de la patru școli din provincie, la spectacole și ateliere de teatru.
Astfel, pe data de 20 și 27 februarie, două grupuri de elevi veniti din scoli de provincie din localitățile Dragalina și Budești – jud. Călărași vor viziona spectacolul „Clowns”, în regia lui Ștefan Ruxanda, o aventură jucăușă care aduce laolaltă elemente de teatru, acrobație, jonglerie și muzică live.


Caravana TIC este o inițiativă lansată în mai 2015 de Teatrul Ion Creangă, cu scopul de a veni în sprijinul copiilor din mediul rural, cu precădere celor care provin din familii cu posibilități financiare reduse. Cea de-a doua ediție a proiectului se derulează în perioada noiembrie 2016 – mai 2017 și include 20 de caravane, finanțate de Kaufland România. Peste 800 de copii din județele Ilfov, Giurgiu, Ialomița, Călărași și Dâmbovița beneficiază de acces gratuit la toate activitățile culturale programate pe durata proiectului și de transport gratuit.