La Povestea de Duminică Seara #24 de astăzi citim împreună Povestea Alfabetului, o poveste de Alina Nelega şi ilustrată de Liviu Boar și Faluvégi Zsolt, oferită de Revista Tuş.
Cuvintele mai complicate pentru cei mici care îşi dezvoltă vocabularul sunt subliniate (ex: gemene) şi poţi vedea definiţia lor din DEX dacă apeşi pe ele (pe mobil) sau treci cu mouse-ul peste ele (pe desktop).
–
ζ ♠ ζ
–
Povestea Alfabetului
–
A fost odată ca niciodată. Povestea asta, dragi copii, s-a întâmplat chiar în școala noastră, cu două fetițe din c’asa întâi. Nu se poate să nu știți unde e c’asa întâi: chiar la etajul doi, deasupra direcțiunii. Cred că le cunoașteți foarte bine pe Ema și pe Ela, cele două surori gemene din banca a treia, rândul din mijloc. Dar cine nu le cunoaște? Toată ziua se joacă: sar coarda, desenează șotron pe trotuar, cu creta – pe care-o bagă pe nevăzute în buzunar, la școală – de asta nu e niciodată cretă la tablă!… se urcă în copaci, trag cățeii de urechi… imposibil să treacă neobservate asemenea fetițe neastâmpărate… și la urma urmelor, chiar drăguțe, dacă vreți să știți.
Deși sunt gemene, se deosebesc, totuși: Ema are ochi albaștri-verzui și douăzeci de pistrui, iar Ela are ochii verzi-albăstrii și numai nouăsprezece pistrui. Vedeți deci că, la drept vorbind, sunt chiar foarte foarte deosebite!
În ziua aceea, despre care va fi vorba aici, Ema și Ela aveau de citit un cuvânt – un cuvânt simplu și… gustos. Așa că, împreună cu domnul învățător, au început:
– Mm – e – me – meee – meee – meee… ha! ha! ha!
– Ema, Ema! Nu ești deloc atentă! Ela, te rog repetă tu după mine: m-e-r-e, me-re.
– M – eee – ree… rrree – re – re – re – re!
– Ei, fetelor!
– Oh, noi nu știm și nici nu vrem să învățăm să citim!
– Dar cum așa?
– Mie-mi place să mă joc cu păpușile!
– Bine, dar alfabetul trebuie învățat…
– Și mie îmi place să mă joc cu mingea!
– Sigur că da, dar și alfabetul este important…
– Dar… la ce ne folosesc nouă literele astea? Sunt așa de plicticoase… și țâfnoase…
Iar domnul învățător n-a mai avut ce face. A fost nevoit să le lase să se joace. Toată ziua. Până a venit seara. Iar în timp ce săreau coarda, fetițele cântau un cântecel pe care l-au inventat chiar ele și care suna cam așa:
Un-doi-șapte-cinci,
Pe la școală nu ne prinzi!
Ala-bala-portocala,
Nouă nu ne place școala.
Ne jucăm și ne jucăm,
Nimic nu vrem să-nvățăm,
Toată ziua, iarna-vara,
De dimineața până seara.
– Ahh, am obosit. Uite că s-a făcut seară!
– Și mi-e somn!
– Și mie mi-e somn!
Ema și Ela dorm acum, obosite de joacă. Dar ele nu știu că, fără litere, lumea ar fi în mare pericol. Literele sunt peste tot, fără ele n-am putea să ne descurcăm deloc. N-ar mai exista scrisori, fiindcă n-ar mai exista adrese. Am încurca și borcanele de dulceață, fiindcă n-ar mai exista etichete. Ba nici n-am ști cine suntem, fiindcă și numele noastre tot cu litere se scriu. N-ar exista bani, fiindcă și pe bani sunt multe litere, ba aproape putem spune că banii sunt făcuți din litere.
Dar cel mai trist ar fi că n-ar mai exista cărți. Nici filme, nici computere, nici semne de circulație, nimic, nimic! Lumea, dragi copii, e toată-toată făcută din litere! Iar unul din locurile unde ele se adună este chiar cartea de citire. Așa că, vă dați seama copii, literele au auzit tot ce s-a întâmplat și s-au cam supărat. Au hotărât atunci să le dea celor două fetițe o lecție și s-au strecurat încetișor în visul lor. Fiindcă, am uitat să vă spun că Ela și Ema, fiind gemene, visau întotdeauna același vis.
Așa s-au trezit Ema și Ela pe malul unui lac unde pescuia un moș foarte ursuz, pe care-l chema Bombănici. Dar în loc de pește, el prindea numai litere. Pe deasupra, pe cer, zburau tot litere. Iar pe drum, în loc de oameni sau animale, umblau în voia lor tot felul de litere: mai mari și mai mici, mai cursive sau mai aldine, de tipar sau de mână. Nu puteai trece de ele decât dacă le spuneai pe nume. Ema și Ela, dacă voiau să ajungă din nou acasă, trebuiau să treacă lacul. Iar Bombănici le-a spus că, dacă știau ce litere pescuia el, acestea aveau să le ducă pe malul celălalt. Așa că Ema și Ela au început:
– E litera C!
– Da, de la casă, câine, corn, cocoș…
– Nu, nu-mi place! Mai pescuiesc… Trage, iar trage!
– Hopaa!
– Dar asta e R, de la roată, râu, rață, rândunică…
– Mai vrem, hai, mai trage! Încă o dată!
– Vai… și asta e A de la apă, avion, aripă…
– Vreau un pește mare, încă o dată! a răcnit moșul.
Dar Ema și Ela nu știau ultima literă a lui Bombănici, cea care lipsea din cuvânt, așa că n-au reușit să treacă lacul. Fiindcă nu se poate spune că literele C, R și A formează un cuvânt, nu? Atunci, deasupra lor s-a ivit o pasăre uriașă care purta ceva în cioc.
– O gâscă, da!
– Eu sunt gâsca Lili, da, așa mi-a zis mama mea. Dar mai sunt și altceva, ghiciți ce și puteți pleca.
– Asta înseamnă că și tu ești o literă, dar ce literă?
Citeşte şi:
Rochia de Puf a Prințesei Flavia. Poveste de Mediana Stan, Ilustrată de Ráduly Melinda
Foarte repede, fetele și-au dat seama că gâsca Lili era de fapt litera P, de la pasăre și de la pește. Pe care-l purta în cioc. Împreună au citit literele pe care le pescuise Bombănici și deodată un CRAP uriaș a sărit din valuri și le-a invitat pe Ema și pe Ela în spatele lui, să le treacă lacul.
Și-au luat frumos rămas bun de la Bombănici, care s-a dovedit a fi litera B în travesti și de la pasărea Lili, nimeni alta decât litera P, deghizată, și au plecat la drum.
Ajunse pe malul celălalt, fetele au văzut în depărtare o casă frumoasă, pe a cărei ușă scria cu litere mari, pe care deja le cunoșteau:
Ieșirea din vis pentru Ema și Ela
Ca să ieșiți, spuneți toate literele!
Cum adică, s-au gândit fetițele, adică… să le spunem așa… pe de rost? N-o să reușim, s-au întristat ele… Dar nici n-au apucat să lăcrimeze de supărare, când de la ferestrele casei, de după colțurile ei sau din acoperiș au ieșit nimeni altele decât prietenele lor, literele. Care au început să le cânte „Cântecul Alfabetului”.
A, Ă și  sunt trei soldați,
B e un moș cu burta plină,
C e o întrebare prost crescută,
D e o jumătate de bulină.
E e un elev poznaș,
F e un E fără un picior.
G e un motan cam gras.
H e al optulea din cor.
Alfabetul e casa noastră,
Noi în cuvinte ne ordonăm.
Ajutăm copiii să scrie și să citească.
Și așa, cântând împreună cu literele, Ema și Ela au împins ușor ușa casei și au ieșit din vis… chiar în lumea noastră, în pătuțul lor, exact când ceasul suna, ca în fiecare dimineață, ora șapte. Ora de mers la școală. Mare surpriză a avut domnul învățător în ziua aceea, când Ema și Ela au știut toate literele alfabetului și au citit pe nerăsuflate cuvântul…
– M-e-r-e. Mere!
– Bravo, fetelor! Minunat! Văd că ați reușit să vă împrieteniți cu toate literele.
– Da!
– Ei, a fost greu?
– Nu, nu!
– Sigur că nu! Cu puțin efort și un pic de ajutor, ați reușit.
– Da!
– Sigur că da! Lumea, dragi copii, este toată formată din…
– Litere!
Ema și Ela știau deja că lumea este formată din litere. Care nu mai erau nici arțăgoase, nici plicticoase. Erau prietenele lor.
ζ ♠ ζ
Vezi şi varianta animată a poveştii.
Îţi recomandăm:
Suntem bucuroşi să îţi prezentăm la Povestea de Duminică Seara încă una dintre poveştile prietenilor noştri de la Revista Tuş. Te invităm să îi vizitezi pentru a vă bucura în familie de poveşti, poezii, benzi desenate şi jocuri. Majoritatea poveștilor Revistei Tuș apar în trei formate: poveste ilustrată, poveste audio și poveste animată.
