– Trecuse?
– Da. Agâmbici intrase în țara de sub covorul de frunze veștede imediat după ce atinsese piatra fermecată. El știa că pietricica a rămas la mine și i-a fost frică să nu îl prind și să îl pedepsesc.
– Cum să-l pedepsești? Să nu se uite la desene animate?
– Ha-ha! Ce drăguță ești! Nici vorbă. Pedeapsa pentru Agâmbici ar fi fost mult mai grea. Ar fi fost legat cu lanțuri și dus la închisoare, ca să nu mai poată să facă rău nimănui.
– Daa?
– Da. Acolo ar fi stat timp de trei ani, până ce puterea lui cea rea ar fi dispărut. De asta s-a ascuns Agâmbici. Ca să scape de închisoare. Când a nimerit în Å¢ara de sub covorul de frunze veștede, tare s-a mai mirat. El nu mai văzuse frunze niciodată. Locuitorii furnicuțe l-ai zărit și s-au speriat. Au început să fugă în toate părțile, ca nu cumva să-i calce acel mare monstru portocaliu.
– Nu mai era pitic?
– El era tot pitic, nu crescuse deloc, dar era mult mai mare decât ei.
– Și nu au făcut o cărare?
– Cum mi-au făcut mie? O, nu! Pe el nu îl așteptau deloc. Agâmbici le era mai mult dușman.
Citeşte şi: Povestea Ursul pacalit de vulpe
– De ce?
– Pentru că nu era atent pe unde merge și îi tot lovea și, mai ales, pentru că el nu avusese timp să își ia mâncare de acasă și începuse să caute prin cămările lor și să le mănânce din proviziile pentru iarnă. Când au văzut asta, omuleții-furnicuță s-au adunat și au început să se sfătuiască. Trebuiau neapărat să-l gonească pe nepoftit. Ce să facă? Ce să facă? Fiecare își dădea cu părerea: unul spunea că ar fi bine să încerce să-l lege atunci când doarme, dar asta ar fi fost cam greu, pentru că ei nu aveau sfori groase și monstrul portocaliu ar fi rupt imediat sforicelele lor și ar fi scăpat. Altul venise cu o idee de-a dreptul caraghioasă: să își ia fiecare câte o furculiță de acasă și, la un semn, să îl înțepe cu toții, ca să se sperie și să fugă. Gândește-te, Sara, ce s-ar fi făcut ei, dacă monstrul portocaliu s-ar fi enervat și i-ar fi călcat în picioare?
– Nici măcar nu ar mai fi avut timp să fugă de el.
– Exact. Un alt omuleț spunea că ar trebui să se urce unul în spinarea celuilalt, să facă un gărduleț în jurul lui Agâmbici, ca el să nu mai poată fugi nicăieri. Dar și ideea aceasta s-a dovedit a fi o idee proastă, așa că au renunțat repede și la ea. Până la urmă, o fetiță-furnicuță, care era de față, a ridicat două degete – știi tu, ca la școală – și a spus: „Eu nu înțeleg nimic. De ce vă gândiți cu toții să scăpați de monstru cu răul și nu încercați cu binele?”
Vezi şi: Cele mai Bune Topuri 100 de Filme pentru Copii şi Filme de Familie
„Chiar”, „așa e”, „are dreptate”… s-au auzit câteva voci din mulțime.
Apoi, fetița a continuat: „Eu sunt mult mai cuminte și ascultătoare dacă mama, sau altcineva, mă ia cu frumosul. Atunci când mă obligă sau mă ceartă, nu mai vreau să ascult deloc.
– Și eu sunt ca fetița aia – șopti Sara.
– Așa suntem cu toții. Și omuleții-furnicuță au fost imediat de acord că vor putea să-l gonească pe monstrul portocaliu mai ușor, făcându-i pe plac.
– Cum?
– Tot fetița le-a spus ce să facă. Observase ea cât de mâncăcios era Agâmbici, așa că i-a rugat să facă o cărare până la capătul țării lor și pe ea să presare mâncare. De lăcomie, nepoftitul nici nu își va da seama când va pleca de la ei, părăsind pentru totdeauna țara de sub covorul de frunze veștede. Regina omuleților-furnicuță mi-a mai spus că lucrurile s-au petrecut întocmai cum doriseră ei și dușmanul Agâmbici a plecat de tot, ce-i drept, lăsându-i cu cămările pe jumătate goale, dar pentru hărnicuții ei supuși, asta – desigur –, nu era o problemă.
– Și tu? L-ai găsit pe Agâmbici?
– Eu? Eu am mers în direcția arătată de regină, mi-am luat rămas bun și am părăsit frumoasa țară de sub covorul de frunze veștede și pe simpaticii ei locuitori, intrând într-o nouă țară necunoscută, despre care îți voi spune mai multe după ce tragem și noi câte un pui de somn…. „Și-am încălecat pe-o șa și ți-am spus poveste-așa!” „Și-am încălecat pe-o căpșună și ți-am spus o mare și gogonată minciună!”
– Noapte bună, Lico Bocotiti!
– Noapte bună, Sara! Noapte bună, copii!
Suntem bucuroşi să îţi prezentăm la Povestea de Duminică Seara încă una dintre poveştile prietenilor noştri de la Revista Tuş. Te invităm să îi vizitezi pentru a vă bucura în familie de poveşti, poezii, benzi desenate şi jocuri. Majoritatea poveștilor Revistei Tuș apar în trei formate: poveste ilustrată, poveste audio și poveste animată.
Dacă nu mai aveţi răbdare până săptămâna viitoare, citiţi acum partea a IV-a a poveştii Povești cu Sara și țestoasa Lico Bocotiti – Urcuşul. Pe aceeaşi pagină vei găsi legături către celelalte părţi ale poveştii.
