Vocea țestoasei era calmă, vorba lentă, părea că are tot timpul la dispoziție.
– Aha, răsuflă ușurată Ewa. Îmi pare bine, Anton, zâmbi ea. El e Silvan, un prieten.
Anton dădu grav din cap spre Silvan, apoi spuse:
– V-am auzit discuția. Pot să vă întreb ceva?
– Sigur, întreabă-ne ce vrei. Îi „traduc” eu lui Silvan, zise Ewa încântată.
– Cât de bine îl cunoașteți pe băiatul acela? întrebă Anton.
– Pe Mario? Îl știm de când am început școala. M-a cam enervat din prima zi, drept să-ți spun, făcu Ewa. Era agitat și voia să fie mereu în centrul atenției.
– Așa deci, spuse Anton cu vocea tărăgănată. Nu îl cunoașteți deloc bine, dar ați hotărât deja că este rău.
– Dar întâmplarea de azi chiar asta a dovedit! zise Ewa.
– Ce ați văzut voi azi la el? zise Anton, lungind cuvintele. Un comportament urât. Dar este oare comportamentul egal cu omul? Așa e el și gata? Nu confundați persoana cu comportamentul, zic eu. Mario e un copil ca și voi, nu s-a născut rău, dar cine știe ce întâmplări din viața lui l-au făcut să se poarte așa.
Citeşte şi: Zahărul nu e Iubire! Motive ale Dependenţei de Alegeri Mici cu Impact Major
– Dar dacă se va purta în continuare rău cu ceilalți? Să-l lăsăm să o facă?! întrebă revoltată Ewa.
– Nuuuuu, răspunse Anton. Răul nu trebuie niciodată ignorat, nu trebuie să-l acceptăm în preajma noastră pentru că în felul ăsta îi dăm putere. Ați procedat bine când i-ați luat apărarea colegei voastre. Tot ce spun e că reacțiile oamenilor au cel puțin o cauză, o poveste în spatele lor. Dacă nu știm povestea, atunci e posibil să îi judecăm greșit. Iar asta nu îi va face să își schimbe comportamentul, dimpotrivă, pe unii îi va îndârji și mai mult.
– Și ce putem face? îngână Ewa, bosumflată.
– Calm, spuse țestoasa, mult calm. Te vei surprinde poate de multe ori că ești enervată la culme de cineva sau de ceva… Înainte să reacționezi, fă o pauză, oprește-te chiar în momentul acela. Poate că îți vine să țipi, să lovești sau să spui ceva jignitor. Oprește-te măcar cinci secunde. Apoi vezi ce spui și ce faci, dar ce a fost mai greu a trecut. De ce să te lași enervată? Alege să fii calmă. Oricum, totul trece.
– Se poate așa ceva? Să aleg?! se miră Ewa. Nu prea-mi vine să cred…
– Crede! Ce alegi să crezi, aceea se întamplă. Despre asta, poți să o mai întrebi pe Alma, o să-ți mai povestească ea… rosti Anton, cu aceeași voce tărăgănată.
– Scuze că vă întrerup, zise Silvan. Cred că trebuie să ne întoarcem la clasă. Spune-i țestoasei că lecția s-a încheiat. Și că vine ploaia cam într-o jumătate de oră, zâmbi Silvan și-i făcu cu ochiul.
– Eu am plecat acum, zise Anton și făcu leeent o piruetă spre tufișuri. Te las cu bine, Ewa. Cu siguranță ne vom mai întâlni și vom mai povesti și altădată. Spune-i prietenului tău că îi mulțumesc pentru grijă. Și mie imi spusese nasul că vine ploaia, dar nu bănuiam că așa de repede.
Apoi, ca și cum i-ar fi împărtășit un secret, zise:
– Nu uita, Ewa: și asta va trece!
Și, cu mișcări leneșe, Anton dispăru în tufișuri. Ewa și Silvan priviră cum frunzele se mișcă în urma lui, apoi ea zise:
– De unde știi tu că a fost o lecție? Ai înțeles ce-a spus?
– Nu, mai mult am ghicit, zise Silvan. În plus, erai cam bosumflată, semn că nu prea ți-a convenit ce ți-a spus. Ia fă-mi „traducerea” pe drum, până la sala de mese, făcu Silvan, curios.
Și Ewa îi povesti tot. Silvan dădea din cap, aprobator.
– Știi, într-un fel se leagă cu ce ziceam eu… că nu rezolvi nimic cu violența. Poate ar trebui să facem cum a spus el și să vedem ce se schimbă în bine. Dacă tot nu rezolvăm nimic prin violență, măcar să schimbăm tactica, nu?
– Of, cât ești de calm, zise Ewa înciudată, dar cu admirație. Aș vrea să fiu ca tine!
– Păi atunci fii ca mine , râse Silvan. Când te enervezi, imaginează-ți că ești Silvan. Sau amintește-ți de Anton, zise Silvan și îi făcu din nou cu ochiul. Cred că ți-a transmis ceva important. O să descoperi când va veni ocazia, o să vezi.
Citeşte şi: Ce Face un Părinte Inteligent Cu un Copil Plictisit. Ce Se întâmplă Când Mintea Rătăceşte
Se îndreptau amândoi cu tăvile spre containerul de gunoi, când dintr-un colț apăru în viteză Mario, cu tava în brațe, uitându-se în spate spre colegul cu care vorbea. Zbang! Ciocnirea fu inevitabilă, Ewa se trezi stropită cu un rest de suc de portocale, iar Silvan cu tava pe jos.
– Aaaaah! țipă Ewa. Maario…, începu ea amenințător, apoi trase aer în piept. Respiră de câteva ori adânc și își spuse: Nu vreau să mă enervez. Nu îi dau voie să mă enerveze. Mă calmez. O să mă port cu el ca și cum ar avea o problemă. Poate chiar are și nu știu eu.
Constată că se mai calmase și trecuse de ce era mai greu. Putu să se uite în ochii lui Mario și îl studie curioasă.
Mario rămăsese blocat cu tava în mână, privind-o pe Ewa. Știa că fusese vina lui, că nu fusese atent. Acum, după toată povestea din clasă cu Monika, ca un făcut, dăduse cu tava tocmai peste cei doi! Aștepta paralizat să se dezlănțuie iadul. Ewa respirase de cateva ori adânc și Mario aștepta urletele de rigoare, gândind că are acum destul aer în plămâni ca să țipe la el. Dar țipetele nu mai veneau.
– Mario, zise Ewa, calmă.
Pe Mario, tonul Ewei îl îngrijoră și mai mult. Oare ce urma? Se uită la Silvan. Acesta îl privi fix, calm, apoi se aplecă, luă de pe jos tava căzută, îi luă și tava Ewei și le duse la container. Se întoarse apoi către cei doi și zise:
– Mario, ce ai de spus?
Mario, confuz, bâigui:
– Scuze, dar nu v-am văzut.
– Ar fi bine ca ochii să meargă în aceeași direcție cu picioarele, Mario, zise Ewa, calmă.
– Da … nu eram atent, murmură Mario. Te-am murdărit rău?
– Hmmm, făcu Ewa, trăgând din nou aer în piept. Și asta va trece!
Suntem bucuroşi să îţi prezentăm începând de astăzi la Povestea de Duminică Seara seria Poveştile Ewei, oferită de Miheala Coravu, fondatoarea proiectului Terapia cu Poveşti. Până la următoarea poveste pe care o vom publica din serie, dacă copilul tău este nerăbdător puteţi găsi continuarea aici.
Când aveam vreo zece ani, eram atât de fascinată de lumea poveștilor, încât am întrebat-o mirată pe mama de ce oamenii mari nu citesc povești. Răspunsul mamei m-a făcut să realizez că din păcate da, adulții chiar nu își mai dau seama cât de importante sunt poveștile pentru copii, pentru că ei trăiesc în altă lume, și în lumea asta au uitat ce înseamnă să fii copil. ”Atunci, când voi fi mare, voi scrie eu povești pentru copii!” mi-am zis eu, hotărâtă. ”Dar până atunci, nu trebuie să uit cum gândesc și simt copiii!”. Bineînțeles, firul vieții a avut grijă să facă multe bucle până să-mi reamintească de această promisiune făcută mie, când eram copil. Pentru că între timp eu ca și alții, intrasem în lumea serioasă a adulților și uitasem cum gândesc și simt copiii. Dar viața a găsit o cale prin care mi-a amintit cât de important e să empatizezi cu copiii.
Cred în puterea terapeutică a poveștilor și de aceea, poveștile mele nu vor fi niciodată simple povești. Poveștile combină inteligența emoțională cu NLP, așa încât mesajele și modelele transmise lucrează mai departe, în subconștientul copilului. Aștept cu drag copiii la Atelierele de povești pe care le organizez și îmi doresc ca tot mai mulți copii să fie puternici și echilibrați, să devină mai curajoși, isteți, încrezători în propriile forțe și cu valori bine ancorate în viață. Și am convingerea că acest lucru e posibil! [Mihaela Coravu]
