La Povestea de Duminică Seara #34 de astăzi citim cea de-a treia parte a seriei Poveştile Ewei de Mihaela Coravu, fondatoarea ”Terapiei cu povești”, un proiect care promovează terapia subtilă de explorare a subconștientului și vindecare a posibilelor fobii și convingeri negative, prin povești.
Terapia lucrează atât în mod pasiv, prin lectura poveștilor pe diverse teme generale, cât și activ, prin crearea de povești personalizate. Într-o abordare nouă în România, terapia cu povești vine cu o concepție unică prin crearea unor povești originale. Poveștile conțin tehnici de Programare Neuro Lingvistică utile pentru depășirea unor blocaje mentale, contribuind la dezvoltarea armonioasă și echilibrată între mental și emoțional, propunând modele și soluții la provocările vieții contemporane.
–
ζ ♠ ζ
–
Poveștile Ewei
–
Vino în lumea poveştilor fermecate, o lume în care vei face cunoştintă cu Ewa, o fetiţă de opt ani care poate comunica cu animalele.
Trăind într-un loc de o frumusețe magică, Ewa și prietenul ei Silvan, vor trece prin multe întâmplări ciudate și vor avea de învățat lucruri importante. Aventura îi însoțește mereu pe cei doi, care vor afla lucruri noi, își vor face prieteni neobișnuiți și vor avea parte de provocări care le vor testa limitele. Suspansul crește treptat până la ultimul capitol, dar aventurile nu se vor opri aici. O noua serie de povești, Poveștile lui Adam (fratele Ewei) vor apărea anul viitor, având ca eroi personaje îndrăgite din Poveștile Ewei. Nimic nu este ce pare, așa că fiți pe fază…
Citeşte partea a doua: Poveştile Ewei: Cap. 1. Țestoasa Anton. Calm, totul trece. Poveste terapeutică NLP de Mihaela Coravu
–
Cap 2. Puiul de Castor.
Încrederea în sine. Ai toate resursele în tine ca să reușești
–
În după-amiaza aceea de sâmbătă, Ewa și Silvan hotărâră să meargă în Grădina Secretă, de data aceasta mai departe un pic, spre parcul natural. Ewa improviză două sandvișuri, luă două mere din coșul cu fructe, luă și o sticlă de apă și le băgă în rucsacul ei mic. Silvan venise și el cu două banane, apă și un pachet de biscuiți. Se simțeau ca într-o excursie, gata de aventură. Părinții lor știau că petrec mai mut timp împreună și că locul lor de joacă e terenul viran de lângă parcul natural. Nu știau că urmează să se aventureze astăzi așa departe dar, de când purtau ceasurile GPS, erau mai liniștiți și le lăsau copiilor mai multă libertate de mișcare.
Se întâlniră în grădina familiei SatNam, la balansoar. Alma îi însoți până la intrarea în parcul natural, apoi le zise:
– De aici, vă las cu bine. Bucurați-vă de ziua aceasta, de ceea ce vedeți, ce auziți și ce veți face! Fiți atenți la drum și să vă întoarceți cu bine, îmbogățiți de experiența voastră.
– Mulțumim, Alma, zise Ewa. Așa să fie!
– Nu uita, Ewa: în caz de nevoie, aveți toate resursele în voi pentru a reuși! Și coada portocalie a Almei dispăru după un tufiș.
Despre ce resurse o vorbi Alma asta? se întrebă Ewa, dar era prea bucuroasă de excursie ca să-și mai bată capul.
Merseră ei și tot merseră, până ce trecură de lac. Se apropiau acum de cascada Wombat, când privirea lui Silvan se opri asupra unui copac crescut pe marginea unei stânci. Ewa îi urmări privirea și întrebă:
– De fapt, cum arată copacul pe care îl cauți?
CITEŞTE ŞI: Stan Bolovan. Poveste de Ioan Slavici
Silvan scutură scurt din cap, aruncându-și părul din ochi și spuse:
– Habar n-am. Aștept numai să îmi transmită ceva ce nu am mai simțit. Copacii sunt atât de diferiți! Exact ca oamenii. Știi, există povestea copacului Vieții, al Cunoașterii. S-ar putea să nu fie decât o legendă, dar ceva îmi spune să-l caut. Când am văzut copacul acela, am sperat o clipă că e măcar unul înrudit cu el…
– Hai să urcăm până la el, dacă vrei, zise Ewa.
Nu fusese ușor să ajungă până la el. Copacul stătea chiar pe marginea prăpastiei, cu rădăcinile suspendate prelungindu-i-se sub stânca albăstruie. Erau acum exact sub el. Rădacinile se desfăceau în jurul lor ca o rețea de fire și ei priveau în sus, spre copac, minunându-se cum de reușise să crească în poziția aceea periculoasă.
Silvan îl privea foarte atent, numărându-i parcă frunzele și-și mișca usor buzele, vorbind cu el fără ca Ewa să audă ceva. Era rândul Ewei să tacă și să-l lase pe Silvan să vorbească cu copacul. Ea rămase cu ochii pierduți, admirându-i măreția, coroana bogată de frunze foșnitoare, scoarța aspră și noduroasă, rădăcinile dese și puternice.
– Să mergem mai departe, spuse Silvan după un timp.
– Ce ai aflat? întrebă Ewa, curioasă.
– E un copac curajos. A luptat din greu ca să trăiască în condițiile de aici și nu s-a dat bătut niciodată, chiar dacă de multe ori a fost gata să cadă în prăpastie. Îl admir.
– Și eu îl admir, spuse serioasă Ewa. Deși nu i-am aflat povestea, se vede că este un luptător. Îmi plac cei care nu se dau bătuți! Bravo ție, copacule, ține-o tot așa! zise Ewa și flutură mâna în semn de rămas bun.
Își continuară drumul, mergând de-a lungul pârâului. La fiecare pas le atrăgea atenția câte ceva: o floare viu colorată, un fluture albastru, un mușuroi de furnici, o șopârlă verde, pietre albe și rotunde, ferigi stufose și mușchi groși lipiți de copaci, păsări care cântau așa de frumos… Ewa se descălțase și pășea cu tălpile prin apa rece a pârâului, înviorată de răcoarea pe care o simțea.
VEZI ŞI: VIDEO. 7 Animaţii Scurte cu Căţei, Cei Mai Buni Prieteni ai Copiilor
– Auzi, făcu ea spre Silvan. Ție ți-e frică de ceva?
– De ceva? Adică, de ce?
– Uite, acum, de exemplu. Nu ți-e frică că ar putea veni cineva să ne atace?
– De ce să ne atace? Suntem pașnici. În plus, dacă e vorba de un animal, nu mă tem, pentru că sunt cu tine, râse Silvan.
– Nu am de unde să știu cum sunt toate animalele, spuse serioasă Ewa. Sper numai să mă pot înțelege cu toate și ele să afle că le sunt prietenă.
– Atunci nu știu la ce te referi, zise Silvan.
– La orice fel de frici. Nu te temi de nimic?
– Asta ar fi o prostie, răspunse Silvan. Cum să nu mă tem de nimic? Toți avem fricile noastre. Important e să trecem peste ele, nu? Cum a făcut copacul acela…
– Da, zise Ewa. Și se întoarse brusc.
Avea impresia de ceva timp că e urmarită. În fața ei, o pereche de castori rămaseră nemișcați, luați prin surprindere.
– Te rog, Ewa, ajută-ne, spuse doamna castor, frângându-și lăbuțele.
– De unde știți cine sunt? întrebă mirată Ewa.
– Animalele vorbesc despre tine, zise doamna castor. Se știe că ne înțelegi. Te rog, ajută-ne! Otty, puiul nostru, s-a rătăcit. A luat-o în josul râului. Acolo e un baraj vechi care stă să se dărâme. E în pericol și nu știe. Ajută-ne să-l găsim!
CITEŞTE ŞI: Cum Intervenim în Situaţii de Bullying. Soluţii Concrete pentru Copilul Agresat şi pentru Agresor
– Te rugăm, Ewa, spuse și domnul castor.
– Să ne împărțim zonele de căutare! zise Ewa, fără să stea mult pe gânduri.
– Bună idee! De la barajul cel vechi eu merg spre stânga, doamna castor spre dreapta, iar voi mergeți mai departe, în josul râului.
– Bine, zise Ewa, așa facem! Silvan, avem de căutat un pui de castor rătăcit!
– OK, răspunse Silvan. Hai să-l găsim!
Barajul cel vechi fusese construit cu mulți ani în urmă, pe vremea când în pădure trăiau oameni. Acum, barajul era abandonat, deoarece în pădure nu mai locuia nimeni, dar urmele vechii comunități încă mai erau vizibile. Împărțindu-și repede zonele de căutare, Ewa și Silvan porniră să exploreze în josul râului. Nu după mult timp, Ewa auzi un plânset care venea dinspre o buturugă găunoasă acoperită de mușchi, aflată chiar în mijlocul apei, proptită de o stâncă. Îi arătă lui Silvan locul.
– Nu putem ajunge acolo, zise Silvan. Apa e adâncă. Probabil că puiul e captiv în bușteanul acela. Încearcă să-i vorbești.
Ewa privi neputincioasă spre buturuga din apă, intră cu picioarele în apă până la glezne, apoi se opri. Apa curgea prea repede.
– Hei! E cineva acolo?
Plânsetul încetă și o voce firavă spuse:
– Otty.
– Unde ești?
– Otty e în buturugă, scânci puiul de castor.
– Otty, ascultă-mă! zise Ewa. Părinții tăi te caută. Vor veni acușica, da?
– Da… Dar mi-e fricăăă! Aici e întuneric și mă doare… Mi-am prins lăbuța în buștean…, scânci iar Otty.
– Liniștește-te, Otty. Vei ieși de acolo, o să vezi. Găsim noi o soluție!
Dar ce soluție?! Nu puteau decât să aștepte ca domnul și doamna castor să ajungă la ei. Dar până atunci… Silvan trăsese niște chiote puternice, ca să le semnalizeze unde sunt. Spera ca părinții puiului de castor să-l fi auzit. „Nu se poate”, își zise Ewa, „și puiul trebuie să poată face ceva!”
VEZI ŞI: Ţestoasa şi Iepurele. 3 Variante de Desene Animate Online ale Fabulei lui Aesop
– Otty, ce știi tu să faci cel mai bine? întrebă ea.
– Eu? Eu sunt mic… nu știu nimic. Încă n-am crescut destul de mare ca să învăț ceva.
– Sigur știi să faci multe, dar nu-ți dai seama, zise Ewa. Uite, de exemplu, știi să înoți?
– Sigur că știu, făcu Otty, mirat de întrebare. Știu să înot foarte bine, încă de când eram un bebeluș.
– Și ce mai știi să faci?
– Să ronțăi, zise puiul de castor după câteva clipe de gândire.
– Așa deci, făcu Ewa, luminându-se la față. Știi să ronțăi, Otty. Deci te poți descurca singur de acum încolo!
– Stai, nu pleca! Cum adică mă pot descurca singur? strigă puiul de castor.
– Păi ia gândește-te… Din ce e făcut bușteanul ăla care te ține prizonier?
