La Povestea de Duminică Seara #43 de astăzi citim cea de-a opta parte a seriei Poveştile Ewei de Mihaela Coravu, fondatoarea ”Terapiei cu povești”, un proiect care promovează terapia subtilă de explorare a subconștientului și vindecare a posibilelor fobii și convingeri negative, prin povești.
Terapia lucrează atât în mod pasiv, prin lectura poveștilor pe diverse teme generale, cât și activ, prin crearea de povești personalizate. Într-o abordare nouă în România, terapia cu povești vine cu o concepție unică prin crearea unor povești originale. Poveștile conțin tehnici de Programare Neuro Lingvistică utile pentru depășirea unor blocaje mentale, contribuind la dezvoltarea armonioasă și echilibrată între mental și emoțional, propunând modele și soluții la provocările vieții contemporane.
–
ζ ♠ ζ
–
Poveștile Ewei
–
Vino în lumea poveştilor fermecate, o lume în care vei face cunoştintă cu Ewa, o fetiţă de opt ani care poate comunica cu animalele.
Trăind într-un loc de o frumusețe magică, Ewa și prietenul ei Silvan, vor trece prin multe întâmplări ciudate și vor avea de învățat lucruri importante. Aventura îi însoțește mereu pe cei doi, care vor afla lucruri noi, își vor face prieteni neobișnuiți și vor avea parte de provocări care le vor testa limitele. Suspansul crește treptat până la ultimul capitol, dar aventurile nu se vor opri aici. O noua serie de povești, Poveștile lui Adam (fratele Ewei) vor apărea anul viitor, având ca eroi personaje îndrăgite din Poveștile Ewei. Nimic nu este ce pare, așa că fiți pe fază…
Reaminteşte-şi partea a şaptea: Poveştile Ewei: Cap. 6. Înțeleptul Merlin. Echilibrarea emotiilor. Poveste terapeutică NLP de Mihaela Coravu [+6 ani]
Citeşte seria de la început: Poveştile Ewei: Prolog. Începuturi
–
Cap. 7. Delfinul, țestoasa și anghila. Rolurile pe care le jucăm
–
- Ce păcat că nu poți veni cu noi, Alma! zise Ewa mângâindu-i blana pufoasă.
- Lasă, oricum nu mă prea omor eu cu apa, o liniști Alma. Vedeți voi ce mai faceți pe acolo. Presimt că va fi multă lume pe plajă, azi.
Într-adevăr, se apropia sezonul mai rece și lumea încerca să profite din plin de temperaturile de acum. În Palo Santo părea să nu existe decât două anotimpuri : vara și toamna. O climă excelent temperată, caldă pe tot parcursul anului – vara nu depășeau 28 de grade Celsius, iarna 20 grade Celsius, atât în apă cât și pe uscat. La 20 grade deși nu era frig, nu mai era totuși vreme de plajă, de sporturi nautice sau înot. Așa că, ultimele zile călduroase scoteau pe plajă o mulțime de palosantezi, dornici să se bucure cât mai mult de sfârșitul sezonului cald. Cu peste 200 km de plaje pe coasta sudică, Palo Santo era mereu un punct de atracție al arhipelagului de insule din care făcea parte, fiind cel mai mare și cel mai ofertant obiectiv turistic din zonă.
Ewa ajunsese împreună cu toată familia la plaja Santa Deusa. Plecaseră și de data aceasta împreună cu familia Leonhard, care deveniseră cei mai buni prieteni de familie. Așa cum se așteptau, plaja era plină de oameni. Recunoscuse o mare parte din colegii lor: Erika, Mario, Monika, Paul. Îl văzuse chiar și pe dl.David, împreună cu familia lui: soția și doi ștrengari blonzi care se alergau prin nisip, dl. David gesticulând nervos. Ce amuzant, gândi Ewa, la școală, dl. David e mereu calm și echilibrat, dar acum, cu familia, pare alt om! Probabil că la școală trebuie să se controleze mai bine, doar e în rol de educator. Aici, săracul, e doar tată! zâmbi ea cu înțelegere.
RECOMANDARE: 5 Modele de Bărcuţe din Hârtie. Cum să Faci o Barcă Origami
Avea chef de scuba diving. Era mereu fascinată de spectacolul din apă, de multitudinea vietăților, de mirajul peisajului acvatic. O lume întreagă sub apă, plină de surprize. Ewa era ca peștele în apă, se simțea perfect în mediul ăsta de când era mică. Nici nu-și mai amintea când învățase să înoate, așa mult trecuse. Dar își amintea ziua când își pusese pentru prima oară tubul de respirat în gură la lecția de snorkeling și se băgase mult mai adânc în apă. Așa învățase că în cazul snorkelingului, trebuia să fii atent dacă te scufundai în apă mai mult decât lungimea tubului de respirat. Acum îi venea să râdă când își amintea. Scuba diving începuse să facă de vreun an de zile, pentru cursuri condiția era să ai minim 7 ani împliniți și multă voință. Voință avea, așa că învățase destul de repede cum să se descurce cu echipamentul și cum să umble cu tubul de nitrox. Făcea parte acum din echipa Scuba Diving Kids – copii care se scufundau împreună cu instructorii și partenerii de scuba (scuba buddy), și aștepta cu nerăbdare să crească și să ajungă ca și fratele ei, la echipa Scuba Diving Junior. Atunci, ar fi avut mult mai multă libertate decât acum și abia aștepta să exploreze alte teritorii decât cele permise până acum.
Din fericire, Silvan putea să fie scuba buddy pentru Ewa. Crescut în Madeira, fusese familiarizat cu toate sporturile acvatice, încă de mic. Începuse și el cursurile tot cu un an în urmă și acum mergeau împreună la același club.
Se pare că azi atât ei cât și frații lor, aleseseră să facă scufundări. Ewa și Silvan se îndreptară spre Centrul Scuba Diving Kids, Adam și Enya spre Scuba Diving Junior. Locurile de explorare erau diferite. Cei mici aveau zonele cele mai liniștite și apropiate de țărm. Juniorii aveau acces la zone mai îndepărtate de țărm, iar profesioniștii se bucurau de arii întinse și ”sălbatice”.
Pe plajă, Clara rămase cu părinții lor, fiind prea mică pentru sporturile practicate de frații ei. Urma să meargă la parcul acvatic. Deja întâlnise o mulțime de colege de grădiniță și abia aștepta să se joace împreună.
Așezați în barcă, Ewa și Silvan se îndreptau cu ceilalți scufundători spre zona de scufundare ”for kids”. Cu părul blond în vânt și fără ochelarii obișnuiți, Silvan arăta ca într-o reclamă. Ewei îi plăcea să tragă cu ochiul la el de câte ori mergeau cu barca, parcă descoperea mereu ceva nou în înfățișarea lui.
- Ce-ar fi dacă azi am descoperi o comoară? zise Ewa mijind ochii verzi din cauza soarelui.
VEZI ŞI: 99 de Jocuri Distractive din Copilărie. Jocuri în Aer Liber şi de Interior
Silvan se întoarse spre ea și zâmbi.
- Asta speri de fiecare dată când ne scufundăm. Din păcate, locurile astea nu mai ascund nicio comoară, sunt mult prea explorate. Poate când vom trece la ” juniori” și vom putea face scufundări în alte locuri, dar și acelea sunt mult prea cunoscute…
- Uff, dar nu mă lași deloc să visez, zise înciudată Ewa. Ești mereu cu capul pe umeri, rațional, logic…Tu nu visezi puțină aventură?
- Oho, oho, făcu el.
Ewa se încruntă: ”oho, oho ” adică ”da”, sau ”oho, oho” adică ”nu” vrea să spună? Cred că ”da”, altfel nu ar fi prieten cu ea, ci cu Monika!” Apropo…
- Monika și Paul erau în grupul de snorkeling, i-ai văzut? Cred că sunt începători, zise ea.
”Oricum, cei doi sunt la extreme și se completează perfect” completă ea în minte, gândindu-se la Monika, care se speria ușor și își făcea o mie de griji pentru toate, în contrast cu Paul, relaxarea întruchipată, zen-ul absolut. Chicoti.
- Iar îți umblă ceva prin cap, zâmbi Silvan. I-am văzut. Iar Mario, Erika, Pic și Poc mergeau să înoate cu delfinii. La cum îi știm pe Pic și Poc, cred că s-au dus special cu ei numai ca să le mai facă niște farse!
Pic și Poc erau doi colegi porecliți astfel pentru că erau mereu nedespărțiți, puși pe glume și pe farse, prieteni încă de la grădiniță. Pic era un lungan slăbuț, cu ochii gri – spălăciți, iar Poc un rotofei mic de statură cu ochii vii și pătrunzători. Numai când își făceau apariția, cei doi provocau deja zâmbete. Cu ei în preajmă, nimeni nu era în siguranță, dar aveai garanția că te vei distra.
- Ha-ha! O să aflăm ce s-a întâmplat când ne întoarcem, sigur vor avea ceva de povestit, zise Ewa.
Barca se opri. Ajunseseră la destinație. Urmau ultimele verificări ale echipamentului, ultimele ajustări, brățările senzoriale, GPS și SOS activate, apoi marele salt în lumea albastră. Supraveghetorii dădură ultimele instrucțiuni grupului, apoi se împărțiră în mini-grupuri. La fiecare patru copii era un supraveghetor, copiii înotau câte doi, în parteneriat ”scuba buddy”. Regulile erau foarte clare și precise iar oricine le încălca, era exclus din club sau mai grav, avea interdicție pe viitor pentru scuba diving. Rolul instructorilor și supraveghetorilor era să se asigure că regulile sunt respectate și să intervină în orice situație tensionată sau periculoasă. În fond, aveau o mare responsabilitate pe umeri!
CITEŞTE ŞI: Ruşinea la Copii. Cum Apare Starea de Jenă sau Penibil şi Ce Putem Face pentru Copii
Ewa și Silvan intrară aproape simultan în apă. Albastrul oceanului îi învălui, și cei doi se aventurară cu mini-echipa lor în adâncuri. Ceilalți doi scuba buddy se țineau mai aproape de Bob, supraveghetorul. Ewa și Silvan îl știau pe Bob de ceva timp, se împrieteniseră cu el și făcuseră împreună multe scufundări. Atenția lui Bob azi era mai mult îndreptată către ceilalți doi copii, pe care nu ii cunoștea și nu știa cât de bine se vor descurca. De Ewa și Silvan nu își făcea probleme. Bob le făcu semn să coboare. Lumea mirifică a oceanului începea să se arate. Din cele 33 de locuri de scufundare de pe coasta lor, Bob alesese azi unul unde nu mai fuseseră până acum. Încântați de noutate, Ewa și Silvan înotau lent printre mici stânci vulcanice și recifuri de corali, arătându-și unul altuia ce minunății mai descopereau.
”Privește acolo!” îi făcu semn Silvan și Ewa se întoarse spre direcția indicată. Un pește-papagal ciugulea de zor dintr-o algă, cu gura lui caraghioasă, ca un cioc de papagal. ”Ha, ha, râse în sinea ei Ewa, ”parcă e un clovn”. În apă, Ewa nu auzea ce spun vietățile marine, dar înțelegea, intuia, le auzea în minte. Frică nu îi fusese însă niciodată de ele. Instructorii avertizau scufundătorii să aibă grijă la anumite specii, să nu le provoace, și că în general, vietățile marine se comportă ca și oamenii: majoritatea se feresc de ceea ce nu cunosc. Dacă nu le sperie, ele nu atacă. Ewa se lămurise demult de acest lucru. În plus, convingerea ei era că fiecare vietate e unică în specia ei, ca și oamenii. Așa cum nu există doi oameni identici, așa și fiecare peștișor e unic în felul lui, fiecare vietate cu personalitatea sa. Unele sunt mai timide, altele mai sperioase, altele aventuroase…depinde ce nimerești. Dacă să provoci un peștișor nu păre periculos, altceva e să provoci o baracudă, nu? Sau o pisică de mare, o caracatiță, o anghilă?
”Ia uite, un Nemo! ” se bucură Ewa. De când văzuse desenul cu Nemo, Ewa spunea așa tuturor peștilor – clovn.” Unde e Silvan, să i-l arăt? ” Îl văzu pe Silvan aproape de o stâncă, arătând spre niște pești – neon strălucitori. Ewa făcu ”OK” și îi arătă peștele – clovn care înota liniștit printre tentaculele anemonei gazdă.
RECOMANDARE: 20+ Activităţi Simple cu Frunze. Idei de Crafturi pentru o Toamnă Creativă
”Stop” îi făcu semn Silvan. Ewa îi răspunse prin semn :”OK”. Știa demult că nu trebuie să atingă tentaculele otrăvitoare ale anemonei și că peștele ar fi apărat-o agresiv. Nemo își lua rolul de protector în serios, ca orice pește – clovn care are grijă de gazda sa, fără de care nu ar fi supraviețuit.
”Doar vă admir”le transmise Ewa, în gând. Și Nemo dădu din aripioare, parcă zâmbind.
Se întoarse atunci spre Silvan și înotă spre el. O anghilă trecu în viteză pe lângă Ewa, aproape să o atingă.
”Hei! Zi pardon! Unde te grăbești așa, madam?” zise Ewa în gând. Apoi realiză că ceva nu era în regulă: anghilele stăteau de obicei ascunse în locuri întunecoase, se fereau de oameni și preferau să înoate noaptea. Ce căuta aici anghila? Se uită după Silvan, să se convingă că o văzuse și el. Silvan făcu semnul ”întrebare”.
Deci, se mira și el. Nu apucară să se dezmeticească bine că, nu se știe de unde, apărură gemenii Kroll, Kathia și Tanish. ”Dubios!”își spuse Ewa. Cei doi păreau că sunt în urmărirea anghilei. Trecură repede pe lângă ei și dispărură curând din raza lor vizuală. Ewa și Silvan se priviră și, aproape în același timp, îndoiră arătătorul sub formă de întrebare. Da, era dubios! Juniorii aveau locurile lor de scufundare, nu se amestecau cu ceilalți.
CITEŞTE ŞI: Desenul. Poveste de Zâna Lunia şi Zâna Azaleea
Între timp, Bob veni cu ceilalți doi scufundători lângă ei și le făcu semn să o ia spre dreapta, spre o stânca înaltă, măcinată de caverne, o urmă pierdută a vulcanului ce cândva crease insula. Fisurile din stânci și micile caverne erau adăpostul preferat al multor specii de pești și a tot felul de vietăți. ”Bravo Bob, inspirat, ca întotdeauna, ” își zise Ewa ” Se vede că Bob iubește ceea ce face, e foarte bun în meseria lui”.
O lume vie, multicoloră, se deschise în fața lor și fascinați, descoperiră recifuri roz și mov, liane de alge printre care înotau delicat pești-zebră, scalari, doi minunați pești-dragon… În apropiere, câțiva spectaculoșii pești imperiali colorați în galben și albastru ciuguleau grațios un burete. Un pește-leu trecu cu emfază pe lângă ei, speriind doi creveți transparenți, un sifonofor și un căluț de mare. Un arici de mare stătea ascuns la baza stâncii, nemiscat în nisip. Lângă el, o stea de mare auriu-roșcată înainta tacticoasă. O stea de mare!
De câte ori descoperea o stea de mare, Ewa era în culmea fericirii. Era ca și cum Universul îi făcea semn că totul e OK. Bob le vorbise într-o zi despre puterile animalelor marine, și ea fusese impresionată de micuța stea de mare. Ewa avea o slăbiciune pentru stele, fie ele pe cer sau în apă. Nu putuse uita povestea lui Bob despre steaua de mare, și reținuse că micuța stea de mare era simbolul care unea la un loc toate cele cinci elemente: aerul, apa, pământul, focul și spiritul. Avea forța de a se regenera (îi creștea brațul la loc dacă și-l pierdea în luptă!), era în permanentă schimbare de energii și transmitea informații subtile. Așa că, ori de câte ori vedea o stea de mare, Ewa asculta cu simțurile ciulite, poate-poate va auzi ceva. Steaua de mare se opri puțin când ajunse lângă Ewa, stătu câteva secunde, apoi ridică un braț și îl îndreptă spre o direcție.
