Ewa și Silvan căutaseră un loc mai liniștit, departe de zarva colegilor în care să se odihnească și să mănânce un sandviș. Găsiseră un loc mai retras, sub arcada violetă a unui copac de jacard și tocmai se pregăteau să mănânce, când Ewa îi făcu semn lui Silvan să nu facă gălăgie. Auzise ceva. Dincolo de dâmbul cu yucca, doi bursuci și un jder discutau cam aprins.
- Adică îmi spui mie, că butucul ăsta a sărit singur în picioarele mele? zise jderul cu vocea ridicată. Și voi sunteți nevinovați ca doi puișori?
- Daa, ziseră bursucii în cor.
- Măi să fie, atunci poate că și creanga aia pe care am luat-o în freză ieri, tot singură s-a mișcat! zise sarcastic jderul.
- Asta nu avem de unde ști, zise un bursuc. Că doar nu avem altă treabă decât să te urmărim pe tine!
- Lasă că vă cunosc eu cine-mi sunteți, zise jderul. Vă știe toată valea asta, că vă stă capul numai la prostii! Pe unde treceți voi doi, numai ”accidente”…Pe cine credeți voi că păcăliți? Dar fiți atenți, vă zic: gata! Am ajuns la capătul răbdarii și de acum înainte veți trage ponoasele faptelor voastre. Vorbesc serios! zise apăsat jderul, și dispăru după dâmb.
Cei doi bursuci se priviră încurcați și unul din ei, spuse:
- Uite ce pățim când nu suntem vinovați, Mely. Păi să nu facem în continuare prostii? Că măcar așa vor avea motiv să ne certe!
- Aiurea, Musty, trebuie să recunoști că ne-am construit o reputație cam de speriat. Toată lumea ne ocolește.
- Lasă că nici jderul nu e perfecțiunea întruchipată. Mi-a zis mie bunica că, fiecare vede lumea prin ochii lui, ca într-o oglindă. Și dacă el vede răul, e pentru că el e rău, nu neapărat pentru că suntem noi răi.
- Ce zicea bunica, Musty, era că noi nu vedem lumea, ci ne vedem pe noi în ea. Adică, când suntem fericiți lumea pare minunată. Când suntem necăjiți lumea pare tristă. Așa și jderul, era supărat. Cum era să vadă adevărul, dacă era enervat? Starea lui de spirit și grijile pe care și le-a făcut l-au necăjit acum, nu noi.
- Poate ar trebui să-i cereți scuze totuși, se auzi o vorbă dintr-un tufiș. Crengile se dădură la o parte, și un lup bătrân alb păși înainte. În fond, de-al lungul timpului ați contribuit și voi la imaginea pe care și-a făcut-o despre voi, nu?
Luați prin surprindere, cei doi bursuci amuțiră. În față lor stătea vestitul Lup Alb, o adevărată legendă a locului. Până și Ewa îl recunoscuse, după una din rarele fotografii cu el, care circulau pe net. Lup Alb era un singuratic ce nu se arata oamenilor, dar care reușise să fie fotografiat în urma cu mai bine de 10 ani de către un copil.
- D-d-da, încuviințară ei, bâlbâindu-se.
Silvan se trase mai aproape de Ewa, fascinat de frumusețea lupului alb. Ochii albaștri-cenușii ai lupului priviră brusc printre crengi, în direcția celor doi. Îi descoperiseră.
- Nu vrem să vă deranjăm, spuse Ewa, ieșind încet, împreună cu Silvan, din tufiș. Am auzit fără voie discuțiile voastre.
- Plecăm imediat dacă vreți, adăugă Silvan, deși știa că nu o să înțeleagă răspunsul lor. Dar simțea pur și simplu nevoia să-i liniștească.
Lupul cel alb îi privi lung și spuse:
- Am auzit de voi: Silvan, băiatul – copac, Ewa, fata care vorbește cu animalele…
- Și eu am văzut poze cu Lupul Alb, dar credeam că e o legendă… Nu ai mai fost văzut demult…spuse Ewa.
Cei doi bursuci se făcură mai mici, încercând să o șteargă discret.
- Hei, voi doi! strigă lupul. Eram în plină discuție. Nu e frumos să plecați așa, nu? Mely, tocmai ne împărtășeai din înțelepciunea bunicii tale.
- D-d-da, zise emoționat Mely, spuneam că bunica zicea că fiecare poartă lumea în inima lui, și că lumea pare fiecăruia după cum e și starea lui de spirit sau alegerile sale obișnuite: e bună sau rea, veselă sau tristă, periculoasă sau banală, prefăcută sau sinceră, curajoasă sau lașă, violentă sau blândă, echilibrată sau disperată…
Citește și: Zahărul nu e Iubire! Motive ale Dependenţei de Alegeri Mici cu Impact Major
- Și tu cum crezi că este, Musty? întreba lupul pe celălalt bursuc.
- Eu.. eu cred că e așa cum alegem noi să fie, zise Musty. Adică, putem să alegem cum să răspundem, fiecare cum crede că e mai bine pentru el. Adică, uite: jderul a crezut acum că noi i-am pus piedică, da? El a ales să se enerveze și să ne acuze fără să se asigure care e adevărul, da?
- Da, aprobă lupul.
- Păi nu a greșit? Putea să verifice întâi dacă nu a greșit, și apoi să ne acuze.
- Corect, spuse lupul.
- Deci a văzut lumea strâmb, pentru că se temea că cineva își bate joc de el și credea că o să-și piardă respectul celorlalți, zise Musty.
- Pe altă parte, zise Mely, și noi am contribuit ca el să-și formeze convingerea asta. Amintește-ți că și noi i-am mai făcut tot felul de farse.
- E adevărat, dar acum trebuia să vadă că nu e așa! se încăpățână Musty să aibă dreptate.
- Trebuia? întrebă lupul mirat. De ce trebuia? Nimic nu trebuie, decât poate, să respiri. De ce te transformi într-un judecător când ești atât de subiectiv? Găsește-ți echilibrul, acceptă când greșești și împacă-te cu tine însuți. Atunci vei știi cel mai bine cum să reacționezi, în funcție de fiecare situație.
- Adică cum? întrebă nelămurit Musty.
- În primul rând, vezi dacă nu cumva ai greșit cu ceva. Ai greșit? Cere-ți scuze și repară greșeala. Vezi, chiar și acolo unde ai rănit doar prin cuvintele spuse, ai lăsat semne care se șterg greu. Și uneori, poți să rănești atât de tare încât chiar dacă rănile se închid, urmele tot rămân…
- Și dacă nu greșești tu, ci celălalt? întrebă curios Mely.
- În cazul ăsta poți să alegi să fii morcov, ou sau cafea.
- Cum??!! făcu ochii mari Musty, uitându-se cu neîncredere la lup.
Credea că o luase razna.
- Nu știi povestea? E o poveste de-a oamenilor, spuse lupul.
- O știu eu, zise repede Ewa.
- Spune-o, Ewa, o îndemnă lupul.
- O fată se plângea bunicii ei de greutățile vieții, cum totul părea atât de greu pentru ea. Obosise să tot lupte, să tot incerce. Odată ce o problemă era rezolvată, parea că alta nouă apărea. Bunica a pus trei vase la fiert: într-unul a pus morcovi, în altul ouă și în al treilea boabe de cafea. După 20 de minute, a oprit focul și întrebat-o pe nepoată: ”Spune-mi, ce vezi?” ”Morcovi, ouă și cafea” a zis femeia.”Cum erau ele înainte de a le pune în apă?” a întrebat bunica. ”Morcovii erau tari, și acum sunt moi. Ouăle erau fragile, acum sunt tari.”Și boabele de cafea? ” Boabele de cafea au fost deosebite, a spus fata. După ce au fiert, boabele au schimbat apa în care au fiert și au eliberat toată savoarea.” ”Și care din acestea ești tu?” a întrebat bunica.
- Care dintre-acestea ești tu? întrebă ca un ecou lupul. Ești morcovul care pare puternic, însa odată ce te confrunți cu durerea și împrejurările potrivnice, te pierzi cu firea și îți pierzi puterea? Ești oul care începe cu o fragilitate enormă, însă se schimbă odată ce caldura crește? Sau ești ca boabele de cafea? Boabele de cafea, care când apa devine fierbinte, eliberează aroma și parfumul vieții sale? Dacă ești precum bobul de cafea, atunci când lucrurile merg cel mai rau, tu devii mai bun și schimbi situația din jurul tău.
Tăcerea se lăsă peste ei. Ce greu părea totul! Cum ajungeau oare înțelepții înțelepți? Cât timp le lua? se întrebă Ewa. Privi spre grup și văzu ca Lupul Alb se retrăsese în spatele tufelor, aproape nevăzut. Umbra înțeleptului linx Sfinx, păru să răsară în locul lupului. Cu siguranță, își zise Ewa, lupul a avut un bun învățător!
Cei doi bursuci rămăseseră pe gânduri, încă rumegând ideile date de lup. Pe furiș, de grupul lor se apropiaseră nevăzuți, Pic și Poc. Dintr-odată, săriră din tufiș fix în fața lor, imitând urletul unui lup. Luați prin surprindere, cei doi bursuci o rupseră la goană. Ewa și Silvan săriră în picioare, speriați și enervați. Pic și Poc se tăvăleau de râs.
Citește și: 9 Nevoi Esenţiale ale Copilului de 7 Ani. Cum E Copilul şi Ce Trebuie să Îi Oferim
Fără niciun zâmbet, Ewa înaintă spre cei doi și zise:
- Se pare că voi doi nu puteți să vă simțiți bine dacă nu speriați pe cineva. Este? Sunteți așa dependenți de senzații tari? Hmmm, făcu ea amenițător. Atunci ar fi cazul să vă dăm o infuzie de adrenalină.
- Vă place să fiți cei care dețin controlul, da? întrebă și Silvan. Ce-ar fi dacă s-ar schimba situația și voi ați fi cei speriați?
Pic și Poc se opriră din râs, văzând cât de serios înaintează cei doi spre ei.
- Ei, da, ce să zic, ne speriați voi pe noi, făcu cu Pic dând din mână cu lehamite.
- Noi nu, dar poate ne ajută cineva, zise Ewa privind spre tufișuri.
Dintr-un salt, Lupul Alb sări în mijlocul lor, dezvelindu-și colții, mârâind fioros spre Pic și Poc. Cei doi se albiră brusc, și urlând, o luară la fugă.
- Uff, zise Ewa cu năduf. Nu știu încă să fiu cafea, scuză-mă lupule! și zâmbi. Nu știu tot timpul cum e mai bine să reacționez. Dar morcov nu sunt, poate un ou…râse ea.
- Ești pe drumul cel bun, Ewa, zise Lupul Alb. La fel și prietenul tău. Încrede-te în instinctele tale, sunt sănătoase.
- Și cum aș fi reactionat dacă aș fi fost boabe de cafea? întrebă curioasă Ewa.
- Draga mea, asta vei afla în timp, ai toată viața la dispoziție. Dar uneori, nu e nevoie decât de cineva care să-și arate colții, spuse el făcând cu ochiul. E bine să ai prieteni de nădejde. Și dispăru după tufișuri.
Grăbiți, Ewa și Silvan își strânseră rucsacele și se îndreptară spre locul de popas. Pic și Poc probabil alertaseră deja grupul și dl. David îi căuta. Ajunseră repede la grup, mergând agale pe potecă, fiecare mușcand dintr-un sandviș. Când îi văzu. Dl. David se liniști.
- E adevărat, întrebă Monika cu teamă, e adevărat că v-ați întâlnit cu Lupul Alb?
- Lupul Alb e o legendă, Monika, zise Silvan. Poate să confirme și dl. David.
- Dar așa au spus Pic și Poc! insistă Monika.
- Și tu crezi tot ce spun Pic și Poc? întrebă Ewa.
- Deci sunteți OK și nu ați pățit nimic? zise dl. David.
- Suntem OK și nu am pățit nimic, spuse Silvan.
- Și nu mai zic de faptul că ar fi fost o onoare pentru oricine să vadă pe Lupul Alb, adăugă Ewa cu hotărâre.
- Da, probabil că da, încuviință dl. David. E o legendă frumoasă.
Pic și Poc realizară că picaseră de fraieri, așa că renunțară să mai insiste pe subiect.
Grupul continuă coborârea în ritm vioi, și în scurt timp ajunseseră la Platou 2, de unde luară cabina până jos, în Port Feliz. Festivalul Dafinului îi aștepta cu o mulțime de bunătăți. Aici urmau să rămână până seara, când autobuzul venea să-i ducă acasă, pe drumul cel mai scurt.
Porto Feliz era în plină sărbătoare. Străzi aglomerate, pline de oameni îmbrăcați în culori fistichii, cu pălarii care mai de care mai ciudate, agitație, muzică, dansuri stradale, întreceri și concursuri, tonete cu fructe, sucuri și poncha – băutura tradițională cu rom alb, miere și lămâie, mâncăruri tradiționale, toate se amestecau spre încântarea atât a localnicilor cât și a turiștilor.
Citește și: Fluorul din Pasta de Dinţi pentru Copii. Argumente PRO şi CONTRA Utilizării de Fluor
Anul acesta, pălariile cu simboluri naționale erau la mare căutare. Pe străzi întâlneai pălării uriașe sub formă de papagalii Ara, orhidee, agave, struguri, guava, fructul pasiunii sau lauri. Ewa își cumpără o pălarie verde – papagal iar Silvan una cu lauri. Arătau atât de haios amândoi, încât își făcură poze și le trimiseră părinților, să se amuze și ei.
- Unde mai mergem acum? întrebă Silvan.
Ewa se întoarse brusc, uitându-se după dl. David. Pălăria îi alunecă pe o parte, și penele îi veniră în ochi. Silvan îi dădu deoparte penele din ochi, zâmbind. ”Verde pe verde”, își spuse el, uitându-se în ochii ca iarba ai Ewei, încadrați de penele verzi.
- Cred că la Totem. Uite-l pe dl. David, ne face semn cu stegulețul, zise ea. Silvan, continua ea serioasă, arăți ca un împărat roman care tocmai a cucerit nu știu ce mare bătălie.
Silvan râse ușor stânjenit.
- Da, dar mai am pâna a ajunge boabă de cafea, zise el făcând aluzie la discuția cu Lupul Alb.
Ewa îi povestise pe drum ce se întamplase de fapt în pădure, încercând să-i redea cat mai multe amănunte din discuție. După povestea cu lupul, tot restul drumului, Pic și Poc se ținuseră departe de ei.
- Nu știu dacă pe viitor va mai fi cazul să-i speriem pe Pic și Poc. Dacă e nevoie, îmi ascut eu limba și îî fac eu să se sperie de ea, răse Ewa.
- Ești în stare, râse Silvan. Oricum, contează pe mine să-mi arăt colții, zise el cu subînțeles.
Ajunseră în Piața Totemului. O mulțime de oameni priveau cum ultimele piese ale totemului erau asamblate, creând totemul unic de anul acesta. Tradiția spunea ca fiecare din cele 6 provincii importante ale insulei trebuia să aducă o bucată de stâlp totemic care să reprezinte simbolic succesul lor pe anul în curs pe o parte, iar pe cealaltă parte, simbolul pentru succesul dorit de ei pentru anul următor. Cu ocazia Festivalului Dafinului, cei 6 stâpi cu 2 fețe se îmbinau într-un stâlp unic, ce simboliza prosperitatea insulei . 12 simboluri se împleteau magic într-un totem uriaș, având ocrotirea Dafinului aducător de noroc. Totemul rămânea un an de zile în piață, până la următorul Festival al Dafinului. Cel de acum, se înălța mândru și oamenii începuseră să-l inconjoare, privindu-i cu atenție simbolurile pe ambele părți, punănd căte o frunză de dafin drept ofrandă la baza lui.
Ewa și Silvan se apropiară de totem și începură să privească simbolurile sculptate: pisica, țestoasa, castorul, porcul spinos, cioara, bufnița, ariciul, șopârla, veverița, cerbul, ursul, maimuța, caprioara, delfinul, jderul, bursucul, lupul.
- Nu se poate… făcu Ewa. E prea ciudat…
Silvan privi cu atenție totemul. Intr-adevăr, era ciudat. Sub ochii lor, erau etalate cu artă, reprezentările tuturor viețuitoarelor sălbatice cu care Ewa stătuse de vorbă de când Alma apăruse în viața ei. Coincidență?! Dar toată lumea știe că nu există coincidență…
Citește și: Dănilă Prepeleac. Poveste de Ion Creangă
- Oh, zise Ewa gânditoare, acum mi-ar fi prins bine o audiență la Sfinx Linx.
- Hai, lasă. Vom vedea ce va mai fi, spuse Silvan, luând-o ocrotitor după umeri.
Și se amestecară tăcuți în mulțimea gălagioasă, purtați de zgomotele pieții, de muzica, dansul și râsetele trecătorilor. Totemul rămase în urma lor ca o antenă antică misterioasă, conectat cu o lume neștiută.
Suntem bucuroşi să îţi prezentăm la Povestea de Duminică Seara seria Poveştile Ewei, oferită de Miheala Coravu, fondatoarea proiectului Terapia cu Poveşti. Până la următoarea poveste pe care o vom publica din serie, dacă copilul tău este nerăbdător puteţi găsi continuarea aici.
Când aveam vreo zece ani, eram atât de fascinată de lumea poveștilor, încât am întrebat-o mirată pe mama de ce oamenii mari nu citesc povești. Răspunsul mamei m-a făcut să realizez că din păcate da, adulții chiar nu își mai dau seama cât de importante sunt poveștile pentru copii, pentru că ei trăiesc în altă lume, și în lumea asta au uitat ce înseamnă să fii copil. ”Atunci, când voi fi mare, voi scrie eu povești pentru copii!” mi-am zis eu, hotărâtă. ”Dar până atunci, nu trebuie să uit cum gândesc și simt copiii!”. Bineînțeles, firul vieții a avut grijă să facă multe bucle până să-mi reamintească de această promisiune făcută mie, când eram copil. Pentru că între timp eu ca și alții, intrasem în lumea serioasă a adulților și uitasem cum gândesc și simt copiii. Dar viața a găsit o cale prin care mi-a amintit cât de important e să empatizezi cu copiii.
Cred în puterea terapeutică a poveștilor și de aceea, poveștile mele nu vor fi niciodată simple povești. Poveștile combină inteligența emoțională cu NLP, așa încât mesajele și modelele transmise lucrează mai departe, în subconștientul copilului. Aștept cu drag copiii la Atelierele de povești pe care le organizez și îmi doresc ca tot mai mulți copii să fie puternici și echilibrați, să devină mai curajoși, isteți, încrezători în propriile forțe și cu valori bine ancorate în viață. Și am convingerea că acest lucru e posibil! [Mihaela Coravu]
