MY Event Planner în parteneriat cu Asociatia Academia Mămicilor din Timișoara (AMT) – Centru de Educație, Cercetare și Asistență Socială vă invită la workshop-ul „Relația de cuplu: ingredient în parenting”, susținut de Raluca Jacono (psihoterapeut).
Workshop-ul se adresează, în mod special, părinților de orice vârstă, dar și viitorilor părinți, specialiști, studenți etc.
Câteva dintre întrebările asupra cărora participanții vor reflecta si vor căuta răspunsuri în cadrul workshop-ul-lui sunt: „Când ați făcut ultima dată un compliment partenerului? Sau când ați primit ultima dată unul? Cât de mult timp acordăm relației de cuplu în ziua de azi Suntem atenți cu adevărat la nevoile celuilalt sau ne-am pierdut în rutina zilnică și stresul vieții de zi cu zi? Și oare cum influențează relația de cuplu, copiii?”.
Workshop-ul susținut de Raluca Jacono își propune să vorbească despre coloana vertebrală a oricărei familii: relația de cuplu. Indiferent de dinamica și de natura sa, relația dintre doi parteneri este ceea ce sta la baza oricărei familii. Dinamic vorbind, copiii noștri se atașează atât de mama și de tata ca persoane, cât și de relația acestora – chiar și în cazurile cand un părinte sau ambii sunt absenți. O mare parte din ceea ce numin noi parenting sau educarea copiiilor cere focalizarea atentiei la calitatea relatiei de cuplu si la povestea emotionala a cuplului. Acest aspect este insa adesea trecut cu vederea cand apar tensiuni sau conflicte in familie.
De asemenea, Raluca va reflecta alături de dumneavoastră asupra mai multor aspecte cum ar fi:
• Care e povestea voastră de cuplu pe care vi se intemeiaza familia?
• Ce influență are relația voastră de cuplu asupra creșterii și dezvoltării copiilor voștri?
• Miturile relației de cuplu.
• Familia divorțată familia cu mariaj deschis, familiile „neconvenționale“
• Ce înseamnă un cuplu sănătos?
• Ce înseamnă o familia sănătoasă?
• Ce însemnătate au relațiile extra-conjugale?
• Miturile și realitățile legate de divorț.
• Cum poate psihoterapia familială a fi de ajutor atunci când cuplul și familia intră în impas?
Detalii organizatorice:
Locație: Ambasada, Strada Anton Seiller nr.2, Timisoara
Data: 18.05.2019
Durată: 8 ore (orele 9:00-18:00, cu pauză de prânz de la 13:00 la 14:00)
Investiție:
170 ron early bird, pănă în data de 24.04.2019
200 ron după data de 24.04.2019
Partenerul/partenera beneficiază de o reducere de 45%.
Pentru înscrieri vă rugăm să accesați link-ul de mai jos:
https://forms.gle/b2u4v3NaqMnMAGP48
Raluca Jacono, Dipl. EFB este consilier psihologic familial, psihoterapeut și supervizor, cu formare la Institutul danez-german de Terapia Familiei din Berlin (Jesper Juul), formare continuă cu Dr. David Keith, New York.
Activează la cabinetul individual din Viena, Austria și la Timisoara. Ca supervizor colaborează cu instituții internaționale care doresc să își îmbunătațească calitatea relațiilor profesionale, a dezvoltat o formă specifică de supervizare pentru instituțiile de învățământ.
Raluca trăiește de 21 de ani în Austria, este căsătorită și are 2 copii.
Numărul de locuri este limitat!