S-a născut primul copil cu 3 părinți! Controversata metodă prin s-au pus împreună genele celor 3 părinţi este legală doar în UK și ajută părinții cu mutații genetice rare să aibă copii sănătoși.
Nașterea a avut loc în Mexic, unde nu există legi care să interzică metoda care reușește să pună împreună ADN-ul celor trei părinți. O serie de experți internaționali și-au exprimat îngrijorarea cu privire la metoda aplicată și la faptul că în Mexic ea nu este reglementată legal.
Toată comunitatea este de acord însă că reușita este o veste de luat în seamă întrucât reflectă un avans evident în domeniu.
Primul copil cu 3 părinți poartă numele Abrahim iar părinții acestuia sunt Ibtisam Shaban și Mahmoud Hassan, din Iordania, care încearcă să își întemeieze o familie de mai bine de 20 de ani.
“To save lives is the ethical thing to do” John Zhan
Mama lui Abrahim, Ibtisam Shaban, este purtătoare de gene cu sindromul Leigh, o condiție neurometabolica foarte rară, care afectează sistemul nervos central.
Boala este cauzată de mutațiile ADN-ului mitocondrial, care furnizează energie celulelor și poartă 37 de gene provenite de la mamă. Aceasta afectează de obicei copii cu vârste între 3 luni și 2 ani. Doar în cazuri rare sunt afectați adolescenți sau adulți.
În cazul mamei lui Abrahim un sfert din ADN-ul mitocondrial au suferit mutația care cauzează boala, fapt ce a dus la decesul primilor doi copii ai cuplului.
Citeşte şi:
În scaun cu rotile la numai un an. Povestea inspirantă a parinţilor care şi-au luat soarta în mână
Educaţia Sexuală. Când şi Cum Începem Să Le Vorbim Copiilor Despre Sex
Otilia Mantelers Despre Cum Ne Susținem Copiii Când Iau Note Proaste
Revista New Scientist a dezvăluit vestea nașterii copilului, care a urmat unui tratament complex urmat la New Hope Fertility Center din New York City.
Tehnica folosită se numește Spindle Nuclear Transfer și a presupus înlăturarea nucleului unui embrion al lui Shaban și introducerea acestuia într-un embion al unei donatoare, al cărui nucleu a fost inițial înlăturat. Embrionul rezultat, cu nucleu de ADN de la Shaban și ADN mitocondrial de la donatoare, a fost fertilizat cu sperma lui Hassan. Echipa a produs în acest fel 5 embrioni din care doar unul s-a dezvoltat normal și i-a fost ulterior împlantat mamei.

Dezbaterea de ordin etic l-a determinat pe liderul echipei, John Zhan, să declare că consideră că a luat decizia etică de a pune metoda în aplicare pentru a salva vieți.
Din perspectiva aceasta, spune-ne părerea ta despre apariţia pe lume a lui Abrahim, primul copil cu 3 părinți.
