Scoala Privata Wilhelm Moldovan, Constanta

Gradinita si Scoala Privata Wilhelm Moldovan îşi propun să dezvolte, în parteneriat cu comunitatea locală, un mediu favorabil învăţării, bazat pe valori morale creştine, în care fiecare individ să beneficieze de şansa dezvoltării sale fizice, intelectuale, spirituale şi emoţionale.

Va activa ca o instituţie creştină, în care copiii vor fi respectaţi ca indivizi, trataţi egal, fără a se face deosebiri de religie, rasă, sex sau poziţie socială, fiecare având şanse egale de reuşită. Crearea unui cadru plăcut, armonios, ca o familie extinsă, în care să se simtă bine atât părinţii, cât şi copiii şi angajaţii reprezintă o prioritate a şcolii. Calitatea procesului educativ este foarte importantă, iar pentru a o realiza angajaţii gradinitei si scolii Wilhelm Moldovan posedă competenţe profesionale, dar şi integritate morală.

Școala Primară WILHELM MOLDOVAN este o școală particulară, constituită ca Asociație non-profit. Ea a fost  înființată în anul 2010 în incinta Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Constanța, strada Eliberării nr. 1A și funcționează în baza Autorizației OM nr. 4762/24.08.2010. Grădinița aparține școlii primare și se subordonează structurilor de conducere ale acesteia. Ea funcționează în baza Autorizației OM nr. 6194/6.11.2011. Practic este o singură instituție, Școala Primară „Wilhelm Moldovan”, având nivel primar și preșcolar.

Oferta Educationala

În anul școlar 2014-2015 școala va funcționa cu un număr de 3 grupe la nivel preșcolar (mică, mijlocie și mare) și 5 clase la nivelul primar (clasa pregătitoare, clasa I, clasa a II-a, clasa a III-a și clasa a IV-a).

Activitatea școlară se desfășoară în fiecare zi (luni-vineri) după cum urmează :

  •     08:00 – 12:00 clasele primare (pregătitoare – IV)
  •     08:00 – 13:00 grupele de grădiniță

Durata orei de curs la clasele I-IV este de 45 minute iar pauza este de 15 minute. După a doua oră de curs, pauza mare este de 20 de minute.

Pentru copiii de grădiniță se ofera opțiunea de program prelungit, care presupune servirea mesei de prânz, a unei gustări la ora 16:00 și supravegherea somnului.

Pentru elevii claselor primare se ofera si program after-school (program de recreere după orele de curs și de supraveghere la teme).

Spațiul școlii este organizat în 8 săli de clasă, cancelarie, secretariat, cabinet medical, cabinet de muzică, sală de mese, sală de festivități, sală de gimnastică și bibliotecă ce corespund cerințelor igienico-sanitare prevăzute de legile în vigoare. Iluminarea corespunzătoare asigură o vizibilitate bună pentru desfășurarea activităților didactice și de recreere. Copiii beneficiază de condiții optime de temperatură. Grupurile sanitare sunt amenajate separat pentru preșcolari, școlari (fetebăieți) și cadre didactice. Mobilierul ergonomic este adaptat vârstei copiilor.

Școala are cantină proprie și magazie pentru depozitarea alimentelor. Mâncarea se gătește zilnic iar pâinea se face manual de 2-3 ori pe săptămână. Meniul ovo-lacto-vegetarian adoptat de instituția noastră este adaptat din punct de vedere nutrițional nevoilor vârstei și echilibrat caloric, fiind realizat de un medic de specialitate.

Curtea școlii cu o suprafața de 1.000 mp este amenajată cu leagăne, tobogane, groapă de nisip și porți de fotbal.

Cadrele didactice au experiență și sunt absolvente ale facultăților de profil. Personalul este tânăr, caracterizat de dinamism și perseverență.

Pentru o bună colaborare în clasă/grupă, înscrierile se fac pentru un număr de maximum 15 elevi. Astfel, cadrul didactic are posibilitatea de a relaționa cu fiecare copil, iar copiii sunt mult mai activi.

Orientarea instituției este de a diversifica în mod continuu dotarea cu mijloace de învățământ adecvate. În prezent fiecare sală de clasă este dotată cu calculator; cadrele didactice au la dispoziție o gama largă de materiale didactice, planșe, hărți, atlase și enciclopedii precum și aparatura necesară: laptop-uri, imprimantă, copiator, videoproiector.

Curriculum utilizat în Școala Primară WILHELM MOLDOVAN este cel aprobat de Ministerul Educației Naționale. Planul de învățământ și programele școlare sunt identice cu cele utilizate și la școlile de stat. Manualele corespunzătoare fiecărei discipline sunt aprobate de către Ministerul Educației Naționale și au fost selectate pe baza criteriilor stabilite de învățător.

Programele extracurriculare se organizează la cerere, pe baza opțiunilor individuale. Propunerea școlii în ceea ce privește cluburile pentru anul școlar 2014-2015 este următoarea:

  • pian (individual);
  • limba franceză;
  • pictură;
  • gimnastică;
  • șah.

Fiecare club va fi predat de un profesor calificat în domeniul respectiv.

Activitățile extracurriculare organizate de către instituția noastră includ: vizite la muzee, cămine de bătrâni și grădina zoologică, excursii la munte, proiecte ecologice și altele.

Alături de acestea, școala dezvoltă programe specifice menite să acopere nevoile de formare ale copiilor. Programul zilnic al școlii începe cu câteva minute devoţionale care promovează valorile incluse în programul dezvoltat de școală „Caracter pentru viață”.

Motto-ul echipei școlii: „Atitudine pozitivă și spirit de echipă pentru calitate și performanță, prin disciplină și dedicare”.

Contact Scoala Privata Constanta – Wilhelm Moldovan

  • Adresa: Constanta,Str. Eliberarii 1A
  • Tel: 0743 094 656
  • Website: http://www.scoalawmoldovan.ro
DISTRIBUIE
Hey! Sunt iniţiatoarea GOKID, proiectul meu de suflet lansat după ce am născut-o pe Sonia. Comoara mea se apropie cu paşi mari de 11 ani care au fost plini de transformări pentru toată familia. În tot acest timp mi-am dorit să ieşim împreună, să ne bucurăm cu toţii de plăcerea de a ne întâlni şi conecta cu alţi copii şi părinţi. Sper ca recomandările noastre de evenimente şi activităţi să te ajute să petreci clipe minunate în familie!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

4 COMENTARII

  1. Pentru copii din alte zone ale orasului se asigura transportul?Ce conditii trebuie indeplinite ptr.a inscrie copilul la scoala d-voastra?va multumesc

ADAUGĂ COMENTARIU