Hai și tu la ONGFest Civic Break Cluj, eveniment organizat de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile, partenerul local Fundația Civitas pentru Societatea Civilă, sponsorul principal al evenimentului Kaufland Romania și cofinanțatorul Programul de Cooperare Elvețiano-Român.
Scopul Festivalului este de a spori numărul de cetățeni implicați activ în comunitate, de a promova spiritul asociativ și de a crește implicarea ONGurilor în societate. Cu valiza plină de inițiative și entuziasmul descoperirii locurilor noi, peste 200 de ONGuri pun la bătaie cele mai interesante activități pentru a impresiona clujenii.
Vom fi și noi prezenți alături de colegii de la Asociația Alfa Grup, venind în întâmpinarea voastră cu multă energie și activități frumoase pe care noi le desfășurăm deja prin proiectul Rădăcini.Udate.La timp., proiect care sprijină copiii din Centrele de Plasament și Casele de Tip Familial din Județul Cluj.
Am pregătit ateliere de pictură, face painting și alte surprize plăcute atât pentru cei mici cât și pentru cei mari.
Așadar, vă dăm întâlnire sâmbătă, 1 iulie 2017, pe strada Potaissa, începând cu ora 10:00.