Lansarea cartii Parenting neconditionat a lui Alfie Kohn, un eveniment deosebit astept de multi parinti, organizat de Totul despre mame.
Lansarea cartii Parenting neconditionat a lui Alfie Kohn – un eveniment deosebit asteptat de multi parinti, organizat in 2013 de Totul despre mame.
„Copiii învaţă să ia decizii când li se permite să ia decizii, nu când sunt obligaţi să urmeze instrucţiuni.” Alfie Kohn
Vineri, 4 noiembrie 2013 la invitatia partenerilor nostri de la Totul despre mame, am participat la Lansarea cartii “Parenting neconditionat” de Alfie Kohn.
Am asteptat cu nerabdare acest eveniment, deoarece este o ocazie excelenta de ma intalni cu parinti cu valori comune cu ale mele, cu oameni frumosi care aduc educatia alternativa mai aproape de noi, parintii. Si bineinteles am dorit sa cumpar cartea si sa ascult prezentarile invitatilor. Dar din pacate nu am ajuns de la inceput, caci mai intai a trebuit sa o conving neconditionat (fara amenintari, recompense sau pedepse ) pe fetita mea de 3 ani sa se imbrace repede la gradinita ca sa putem pleca. Atunci cand am ajuns prezentarile erau in toi iar Sonia se lipea de mine si ma tragea in alta parte. Si nu spre speakeri. Cu siguranta ca s-au spus lucruri frumoase, pe care nu le-am auzit, dar din fericire, voi merge si la Conferintele lui Alfie Kohn si voi avea ocazia sa fiu ochi si urechi, numai pentru el.
In plus, sunt foarte fericita ca am reusit sa cumpar cartea, ca sa pot veni pregatita la conferinte.
Cartea poate fi cumparata de aici.
(Zina Nichita – GoKID.ro)
Citeste si:
De ce mint copiii?
Termenul parenting necondiționat este, în viziunea autorului, acel stil de educație în care părinții nu se limitează la a pedepsi greşelile copilului și la a recompensa buna purtare, ci se străduiesc să identifice nevoile şi mesajele ce se ascund în spatele comportamentelor nedorite, să rezolve problemele prin cooperare, să ofere iubire necondiționată și să le permită copiilor să facă propriile alegeri, acestea fiind soluții benefice pe termen lung.
„Toți părinții pe care i-am întâlnit până acum susțin că își doresc pentru copilul lor cel mai bun viitor posibil. Și îi cred. Însă câți sunt dispuși să părăsească zona de confort pentru asta? Am întâlnit prea des în cabinet și în viață efectele nedorite ale tendinței părinților de a face alegeri facile în educația copiilor. Calea cea mai ușoară pentru părinte nu este de multe ori cea mai bună pentru copil. Și asta se vede, uneori și imediat, dar mai clar, mai târziu în viață„, a declarat Bogdan Cezar Ion, lector doctor la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității București.
Experiența lecturii acestei cărți este revelatoare pentru orice părinte. De altfel, autorul însuși spune despre cartea sa că nu este dedicată acelora care vor să fie șefi în relația cu copiii lor.
„Cartea <Parenting necondiţionat> este ca un drum fără întoarcere. După ce o citeşti nu mai poţi apela la sistemul pedeapsă-recompensă cu sufletul împăcat. Este o lectură ce te conectează la valorile tale autentice şi te ajută să faci din iubirea pe care o simţi pentru copilul tău o practică a vieţii de zi cu zi. Şi iubirea aceasta o primeşti apoi înapoi, într-un flux al conectării ce face viaţa mai frumoasă,” a spus Monica Reu, trainer de comunicare nonviolentă. De altfel, aceasta a povestit că, după venirea pe lume a fetiței sale Emma “nicio altă cale nu mi s-a părut mai firească, mai dreaptă şi mai simplă decât aceea a conectării empatice, pline de iubire şi de respect.”
Acesta este una din cele mai cunoscute cărți ale sociologului american Alfie Kohn, volum care a primit premiul Golden Award NAPPA 2006 (National Parenting Publications Awards).
Vezi si: