De ziua copilului, haideți să sărbătorim împreună copiii și natura pe care le-o lăsăm moștenire.
Greenpeace România vă invită de 1 iunie în Portul Constanța, unde va fi ancorată nava Rainbow Warrior. Vizitatorii sunt invitați la tururi ghidate pe navă, unde pot învăța despre istoria impresionantă a navei și discuta cu echipa Greenpeace despre problemele de mediu care ne afectează pe toți și ce putem face împreună pentru un mediu mai curat.
Am pregătit și o serie de surprize pentru cei mici:
• face painting;
• atelier de pictură;
• origami.
Atelierele și tururile ghidate sunt organizate în două intervale orare 9-13 și 16-20, în aceste intervale un autobuz RATC va face traseul Poarta 1 (interiorul portului) – Cuibul Reginei, cu o frecvență de 15 minute, GRATUIT.
Nava va fi acostată la Constanța timp de cinci zile, între 29 mai și 2 iunie, perioadă în care vor fi organizate diferite evenimente cu acces GRATUIT pentru public, la bord și în port. Îi invităm pe toți iubitorii de natură, oricât de mici sau mari, să discutăm despre natură, schimbări climatice și ce putem face împreună pentru a ne asigurăm că vom lasă moștenire copiilor noștri o planetă cât mai verde.