CĂLIMĂNEȘTI-CĂCIULATA | BĂILE BALVANYOS | BĂILE TUȘNAD |
BĂILE OLĂNEȘTI | EFORIE NORD & EFORIE SUD | VATRA DORNEI | SLĂNIC PRAHOVA | SOVATA | BĂILE FELIX | BĂILE GOVORA
♦
4. Băile Olănești
Stațiune balneoclimaterică în județul Vâlcea
Băile Olănești se află la 20 de km de Râmnicu Vâlcea, pe valea Olăneștiului, râul Olănești fiind afluent al Oltului. Zona este înconjurată de munții Gerea, Folea și Căprăreața din Carpații Meridionali. Spre deosebire de Călimănești-Căciulata, aici găsești doar un mic bazin cu apă termală, în schimb te poți bucura de abundența de izvoare cu proprietăți terapeutice.
EXCURSII. 7 Destinaţii de Weekend de Neuitat în Natură pentru Toată Familia
Scurt istoric al stațiunii. Apele minerale de la Olănești sunt menționate prima dată într-un hrisov din 1760 și sunt numite ape tămăduitoare, acestea aflându-se pe moșia clucerului Toma Olănescu care construiește primele camere de băi, de unde numele de Băile Olănești. Anul apariției stațiunii poate fi considerat 1873, când apele locului sunt duse la diferite expoziții de profil din Europa și revin cu medalii de aur datorită proprietăților. În anul 1895 o rupere de nori provoacă mari torente de apă care astupă izvoarele ce rămân îngropate până după primul război mondial, când sunt recaptate. Tot atunci este construit un pavilion de băi minerale cu apă sulfuroasă și de asemenea în zonă se investește în amenajări hoteliere. După anii 1950 a fost contruită atât o bază de tratament pentru nomenclatura comunistă, cunoscută ca „Vila 1 Mai”, cât și una din vilele destinate soților Ceaușescu, terminată în vara anul 1989, astăzi vilă de protocol.
Ce poți vizita în familie în Băile Olănești
- Aleea Izvoarelor este cea mai importantă atracție a stațiunii. Aceasta începe la parcul central al stațiunii și se întinde pe 1,3 km până la Izvorul nr. 24. urmând cursul râului Olănești și trecând pe lângă majoritatea izvoarelor cu proprietăți tămăduitoare ale stațiunii.
- Parcul din centru este loc preferat de turiști pentru odihnă, dar și de către cei mici pentru micul loc de joacă. Lângă parc se găsește și piscina cu apă sulfuroasă.
- Lacurile cu apă dulce ce adăpostesc nuferi albi și galbeni ce pot fi văzuți din mai până în octombrie. De aici poți merge mai departe până la Sanatoriul Olănești și până la fosta vilă a soților Ceaușescu.
- Biserica de lemn din Albac (hram Sfântul Pantelimon) datează din anul 1752 și este un lăcaș de cult unicat. Este prima biserică de lemn ardelenească salvată ca monument istoric în România, adusă din Albac în 1907.
- Traseu turistic Baile Olanesti – Varful Gera, prin Plaiul Piatra Tăiată – Şaua Prislopel – Şaua La Lac – Şaua Hădărău – Vf. Căprăreasa – Muntele Stâna Bătrână. Un traseu dificil, de 8-9h, cu lungime de 19,6 Km.
Atracții de divertisment pentru familii la Băile Olănești
- Tisa Spa Resort oferă acces la AQUA Park (piscina exterior, piscina înot interior, piscina de agrement cu numeroase funcții de hidromasaj, 3 piscine pentru copii, de 30, 60 și 90 cm; 5 tobogane pentru adulti și copii), THERMARIUM (Hammam, Baie de aburi, Aromasauna, Sauna finlandeza, Sauna cu infrarosu, Salina, Alee Kneipp, Dusuri emotionale, Fantana de gheata, Thepidarium, Zona de relaxare cu paturi termale),
SPA ROMÂNESC.
- Piscina acoperită cu apă sulfuroasă, situată în centru, lângă parc.
- Vara puteți face o plimbare cu trenuleţul turistic Dotto. Acesta are şapte staţii, cu plecare şi revenire în parcul Central, iar durata traseului este de 35 de minute. Plecările se fac din faţa Parcului Central între orele 10.00 şi 21.00.
Cum să Crești Copii Inteligenți Emoțional | Lael Stone la TEDx Talks
Afecțiuni tratate la Băile Olănești:
– afecțiuni digestive
– afecțiuni renale și ale căilor urinare
– afecțiuni cronice ale ficatului și ale căilor biliare
– afecțiuni respiratorii
– afecțiuni metabolice și de nutriție
– afecțiuni dermatologice
– afecțiuni alergice
– afecțiuni cardiovasculare și altele
NEXT: EFORIE NORD & EFORIE SUD