SERIALE ISTORICE / BIOGRAFICE
–
1. Rome
IMDB 8.7
O dramă istorică britanică ce schițează tranziția agitată a Romei de la republică la imperiu autocratic, care a schimbat istoria lumii prin război civil și războaie de cucerire. Povestea este văzută din punctul de vedere aristocratic al lui Iulius Caesar, al familiei sale, al succesorului său adoptiv, Octavian Augustus, al aliaților și adversarilor politici, dar și din punctul de vedere al câtorva romani obișnuiți, în special soldații Lucius Vorenus și Titus Pullo și familiile acestora.
2. Spartacus
IMDB 8.5
O serie despre viața lui Spartacus, gladiatorul care a condus rebeliunea împotriva romanilor numită Răscoala lui Spartacus, A Treia Răscoală a Sclavilor sau Războiul Gladiatorilor. Povestea acoperă perioada de când era aliat al romanilor, până la trădare și transformarea în gladiator și rebeliunea. Producția se remarcă prin numeroase scene de violență sângeroasă, sex și nuditate.
3. Chernobyl
IMDB 9.4
În aprilie 1986, o explozie uriașă s-a produs la centrala nucleară de la Cernobîl din nordul Ucrainei – pe atunci în Uniunea Sovietică. A fost una dintre cele mai mari catastrofe produse de mâna omului. Această mini-serie originală HBO urmărește poveștile bărbaților și femeilor care au încercat să țină sub control dezastrul, precum și ale celor care și-au dat viața împiedicând un altul ulterior. Împărțit în cinci episoade, fiecare de aproximativ o oră, „Cernobîl” dezvăluie ce s-a întâmplat cu adevărat în acea noapte fatidică de 26 aprilie 1986.
4. The Crown
IMDB 8.6
Serialul The Crown urmărește evoluția Reginei Elisabeta a II-a, proaspăt căsătorită și în fruntea celei mai importante monarhii de pe planetă, în timp ce se străduiește să construiască o relație cu legendarul prim-ministru Sir Winston Churchill. Imperiul Britanic este în declin, lumea politică este în frământări. O producție ce ne dezvăluie lumea din cercurile puterii și privilegiilor din spatele ușilor închise de la Palatele Westminster și Buckingham.
5. Vikings
IMDB 8.5
Aventurile lui Ragnar Lothbrok: cel mai mare erou al epocii sale. Serialul spune saga tribului de vikingi al lui Ragnar și a familiei sale, în timp ce acesta se ridică pentru a deveni rege peste toate triburile vikinge. Ragnar este cel care a condus în 865 atacul asupra Franței, asediul și capturarea Parisului. Se crede că cucerirea Parisului a avut loc pe 28 martie 845, această zi fiind sărbătorită ca „Ziua lui Ragnar Lodbrok” de adepții cultului asatru. În cele din urmă armata lui Ragnar a fost înfrântǎ, iar el luat prizonier, din ordinul regelui Ælla al II-lea fiind aruncat într-o groapă cu șerpi veninoși, unde a murit în chinuri groaznice.
Îți recomandăm: 5 Filme de Tarkovski Disponibile Gratuit Online
TRAILERS (playlist)
Poți naviga mai ușor printre secțiuni apăsând pe legăturile de mai jos:
ACȚIUNE – DETECTIVI | DRAMĂ | ACȚIUNE – MAFIE | RĂZBOI | SF | FANTASY | COMEDIE | ISTORICE/BIOGRAFICE | NATURĂ