Ateliere de Vacanță EduBricks – Robotică.Programare.Stem

26 Iunie - 25 August 2023
București

Pentru o vacanţă distractivă dar şi educativă, vă propunem o nouă serie de ateliere de programare interactivă și de construcţie a roboţilor LEGO® care vor ajuta copiii să devină programatori pricepuţi, în timp ce se joacă. Atelierele de programare şi robotică EduBricks sunt o modalitate inovatoare de a dezvolta creativitatea şi imaginaţia copiilor, folosind piese LEGO® şi ştiinţa.

Combinând cele mai mari pasiuni ale copiilor, piesele LEGO® şi jocurile pe calculator, atelierele noastre îi introduc în tainele roboticii şi programării în cadrul unor activităţi educaţionale distractive şi practice în cadrul cărora construiesc roboţi şi modele din piese LEGO® şi învaţă să programeze în timp ce se joacă. Atunci când învățarea se face prin observare și exerciții practice, procesul devine nu doar mai uşor, dar şi mai atrăgător şi mai distractiv. Pregătim copiii de azi pentru tehnologia de mâine!

Ateliere de Robotica LEGO® si Cursuri de Programare si Robotica Virtuala EduBricks 2ROBOTICĂ LEGO®

Atelierele de robotică EduBricks sunt o modalitate inovatoare de a dezvolta creativitatea şi imaginaţia copiilor, folosind piese LEGO® şi şţiinţa. Atelierele noastre îi introduc în tainele roboticii şi programării în cadrul unor activităţi educaţionale distractive şi practice în cadrul cărora construiesc roboţi şi modele din piese LEGO® cu motoare şi senzori pe care apoi le programează să efectueze diferite sarcini şi activităţi.

Încurajează învăţarea prin joacă prin construirea de modele LEGO® distractive cu motoare şi senzori. Acestea sunt apoi programate cu ajutorul soft-ului interactiv să execute diverse mişcări şi sarcini, iar hub-ul inteligent pe care se descarcă programale prin Bluetooth face ca modelul să se mişte complet independent executând comportamentul programat, spre bucuria copiilor.

Copiii sunt motivaţi să rezolve provocări ştiinţifice din viaţa reală prin însuşuirea unor noţiuni de inginerie, ştiinţă, tehnologie şi în acelaşi timp să însuşească noţiuni de programare prin experienţe practice. Știm cu toții, cât de importantă este joaca în educația copiilor. Atunci când se joacă, mintea lor este mult mai deschisă să rețină informații noi. În același timp, pot asocia procesul de învățare cu o experiență practică și distractivă. Cursurile noastre ajută copiii să descopere elementele de ştiinţă şi tehnologie într-un mod distractiv şi practic, dar în acelaşi timp să îşi dezvolte şi abilităţi de viaţă esenţiale cum ar fi încrederea în sine, creativitatea, perseverenţa, munca în echipă.

Atelierele sunt recomandate copiilor de 6 – 8 ani.

DETALII ȘI ÎNSCRIERI

PROGRAMARE INTERACTIVĂ

Aceste ateliere au fost gândite să vină în întâmpinarea nevoii de a oferi activități recreative și distractive, care nu numai că pot completa educația copiilor, dar îi pot pregăti cu adevarat pentru o lume în care tehnologia, știința și inovația sunt o necesitate. Aceste activități au la bază cursurile de programare CoderZ® , în urma cărora copiii dobândesc cunoștințe de bază în ceea ce privește codarea și programarea unui robot virtual, pe categorii de vârstă specifice, într-un mod educativ, inovativ și distractiv, folosind cele mai mari pasiuni ale copiiilor, jocurile pe calculator si roboții LEGO®.

Învățarea modului de a coda la o vârstă fragedă poate pregăti cu adevărat copiii pentru un viitor de succes. Deoarece programarea poate fi transpusă în joc, copiii de la vârste fragede pot începe să învețe cum să scrie coduri folosind interfețe de codare vizuale. Programarea unui robot cu input (senzori) și output (motoare) poate oferi tuturor elevilor posibilitatea de a începe programarea fără a avea cunoștințe prealabile în codare sau robotică, în timp ce totul este perceput ca o joacă.

De ce CoderZ®:

– concept internaţional inovativ de educaţie tehnologică pentru copii, câştigătoare a numeroase premii nternaţionale în domeniul educaţiei STEM
– o metodă simplă, interactivă si distractivă de a însuşi noţiunile de programare prin misiuni gamificate şi simulări cu roboţi 3D
– abordare interdisciplinară: programare, robotică, STEM.
– limbaj de programare tip block, uşor de reţinut
– înţelegerea modului de funcţionare al roboţilor si al inteligenţei artificiale
– feedback imediat si evaluare individuală
– dezvoltă abilităţi esenţiale secolului în care trăim (gândire critică, rezolvarea creativă a problemelor, time management, colaborare)
– acces permanent la platforma de programare online CoderZ® pe perioada cursului

Aceste ateliere se recomandă copiilor de 8 – 11 ani.

DETALII ȘI ÎNSCRIERI

Perioadele de desfăşurare:

  • 26 – 30 iunie intre orele 10:00 – 12:00 (Robotică LEGO)
  • 10 – 14 iulie între orele 10:00 – 12:00 (Robotică și Programare)
  • 17 – 22 iulie între orele 17:00 – 19:00 (Robotică și Programare)
  • 14 – 18 august între orele 10:00 – 12:00 (Robotică și Programare)
  • 21 – 25 august între orele 17:00 – 19:00 (Robotică și Programare)

Durata: fiecare curs se desfăşoară de luni până vineri, 5 zile pe săpămână, în intervalul orar menţionat (în total 10 ore)

Preţ: 600 lei/curs/copil

Locaţia: B-dul Pavel Kiseleff nr. 49, Sector 1, Bucureşti

Detalii Eveniment

Perioada:
26 Iunie - 25 August 2023

Orasul:
București

Detalii Locație

EduBricks

Județ:
București

Oraș:
București

Adresa:
Şos. Kiseleff nr. 49, Sector 1, Bucureşti

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL