Cum am fi fost acum, ca adulți, dacă eram îndrumați de mici să ne luăm singuri propriile decizii? Să învățăm să fim independenți? Să avem încredere în noi și să ne descoperim talentele personale de la o vârstă fragedă?
Dacă noi nu am avut această șansă, măcar copiii noștri pot pleca cu acest avantaj în viață ☀️
Pentru că ne dorim ce este mai bun pentru copiii noștri, Adventure Land revine cu un atelier ce pune bazele unei dezvoltări emoționale armonioase pentru copii. Misiunea acestui proiect este să ajute copiii să-și valorifice resursele individuale și să-și dezvolte potențialul propriu. Grupul de dezvoltare personală oferă participanților un cadru sigur și prietenos, propice pentru dezvoltarea capacităților de adaptare eficientă și creativă la noile situații de viață și creșterea sentimentului de încredere în sine.
Obiectivele acestui mini curs de dezvoltare personală sunt:
👉 dezvoltarea abilităților de lucru în echipă
👉 reducerea comportamentelor problematice
👉 identificarea, recunoașterea și gestionarea emoțiilor
👉 creșterea nivelului stimei de sine
👉 valorificarea propriilor resurse
👉 exersarea abilităților de comunicare asertivă
👉 gasirea soluțiilor alternative de diminuare a stresului
👉 dezvoltarea creativității și spontaneității
Atelierele de dezvoltare personală prin joc pentru copii se reflectă asupra dezvoltării sale psihice, intelectuale și emoționale. Dezvoltarea emoțională presupune creșterea încrederii în sine, definirea limitelor personale, evidențierea talentelor personale și a propriilor idei într-o manieră civilizată. Arta și jocul permit copilului să gândească singur, să facă propriile alegeri, să se cunoască pe sine, să fie creativ, spontan, să își exerseze memoria și să dezvolte idei și soluții potrivite situațiilor cu care se confruntă.
Dezvoltarea personală utilizează diferite forme de joc în procesul dezvoltării și autocunoașterii. Copiii sunt mereu deschiși exercițiilor, jocului și distracției, abia așteaptă să fie creativi, să formeze echipe, să se implice sau să susțină o cauză. Aceste tehnici ajută copilul să activeze energia creatoare, să elibereze stresul, frustrările, dar și să comunice și să relaționeze sănătos, să se descopere pe sine și să dezvolte capacități cognitive prin intermediul imaginației și atenției. Prin intermediul jocului copilul se descoperă și învață cum să se comporte, dezvoltându-și încrederea în sine și inteligența emoțională. Este cea mai sănătoasă metodă pentru a ajuta copilul să crească armonios și să învețe permanent lucruri noi.
Cursul este structurat în 4 ședințe a 90 de minute fiecare, în fiecare sâmbătă de la ora 10:00 la 11:30. Temele abordate sunt:
1. Cine sunt eu?
2. Recunoașterea și identificarea emoțiilor
3. Gestionarea emoțiilor
4. Încrederea în sine
Creatoarele acestui curs sunt Mădălina Bungau, psihoterapeut CBT, consilier pentru dezvoltare personală și psihopedagog, și Carmen Eremia, psihoterapeut adlerian in formare, psihopedagog.
Detalii:⏰ 4 ședințe de 90 de minute fiecare, în fiecare sâmbătă de la ora 10:00 la 11:30
💰 400 lei pentru întregul curs de 4 ședințe
☎️ rezervări 0765 22 88 55
👦🏻 copiii sunt rugați să vină într-o ținută cât mai lejeră, să aibă sticla cu apă și voie bună la ei.
📍 Adventure Land, Poporului 22A, Constanta
⚠️ GOKID.ro este portal de promovare de evenimente și activități pentru copii. În cazul anulării sau amânării evenimentelor recomandate responsabilitatea aparține organizatorilor. Vă rugăm să contactați organizatorii pentru confirmarea desfășurării evenimentelor la datele anunțate. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă dorim să vă bucurați de evenimente cât mai reușite!
Sursa: https://www.facebook.com/adventurelandct