Cartea ne prezintă, într-o manieră interactivă, universul aparent banal al câtorva plante cu care ne întâlnim zilnic
Aceasta carte pentru copiii peste 3 ani, este inedită prin felul în care îmbină latura educativă cu povestea. Cartea ne prezintă, într-o manieră interactivă, universul aparent banal al câtorva plante cu care ne întâlnim zilnic.
Personajul principal al cărții este Luli, o fetiță care iubește natura și secretele acesteia, și care primește o misiune importantă de la mama ei – să culeagă tot felul de flori și frunze de prin grădină și din împrejurimi.
Colindând câmpii, fânețe, lanuri, pășuni și grădini, Luli și Norocel, cățelul său jucăuș, ne vor împărtăși din tainele plantelor și florilor. Vom afla lucruri interesante despre cântece, jocuri sau obiceiuri lăsate de bunici și străbunici. Învățăm despre cicoare și rostul ei sub soare, ne jucăm cu un trifoi fără prea mult tărăboi și povestim despre sânziene, busuioc, urzici și păpădii, de te miri, la sfârșit, câte ai învățat și știi.
Grupa de vârsta: 3-10 ani
De unde puteti cumpara cartea ? Click aici.
Tip selectie: Din auzite