Campionatul de joaca cu Gasca Zurli la National TV

Gasca Zurli inventeaza un nou spirt national – Joaca in familie! Campionatul de joaca, in fiecare duminica, la ora 10.00, la National TV

zurliDin 10 noiembrie, Gaşca Zurli revine în casele tuturor copiilor, prin intermediul emisiunii de divertisment de familie “Campionatul de joacă”, difuzată de Naţional TV, în fiecare duminică, de la ora 10.00.

Emisiunea se adresează întregii familii. Copiii intră în joc alături de personajele preferate din Gaşca Zurli, iar părinţii învaţă cum să se joace alături de copiii lor. Gaşca Zurli provoacă părinţii, care pentru o oră trebuie să lase grijile, problemele, treburile casnice, să se aşeze în faţa televizorului lângă copiii lor, să cânte, să danseze, să bată din palme şi să se joace.

Fiecare ediţie are un invitat celebru, o vedetă, alături de un copil. Cei doi, îndrumaţi de Fetiţa Zurli, Clopoţel, Zdrăngănel, Truli şi Tanti Prezentatoarea, trebuie să treacă prin probe de atenţie, de îndemânare şi probe fizice. Se joacă mima, popice, se dansează şi se cântă mult. Dacă cei doi invitaţi reuşesc să treacă cu bine toate probele, să rămână prieteni şi să se distreze până la final, ei vor fi declaraţi campioni şi vor primi diplome şi medalii.

În emisiune apare şi Vrăjitoarea Tura-Vura, care vrea să fie campioană absolută şi să demonstreze că merită toate diplomele şi medaliile. Dar cum ea este o vrăjitoare caraghioasă şi împiedicată, nu reuşeşte decât să ne facă să râdem. Până la urmă,  Zâna Bună, ajutată de invitaţi şi de copiii din platou şi de acasă, reuşeşte să o alunge şi să readucă buna dispoziţie.

În prima emisiune, ce va fi difuzată pe 10 noiembrie, Corina a fost declarată SUPERMĂMICĂ şi Robin , băieţelul ei, SUPERCOPIL. Robin a acceptat invitaţia în emisiune pentru că este fan Gaşca Zurli. Le ştie cântecele şi jocurile, cunoaşte personajele şi a vrut neapărat o confruntare cu Tura Vura, cea mai caraghioasă vrăjitoare din lume. Câte flotări a făcut Robin şi câte a reuşit să facă vrăjitoarea,cum au sărit Robin şi Corina în 3 picioare, cum s-a descurcat CORINA să imite porcul la jocul de mimă şi cât de greu au obţinut medaliile de aur, vom afla în emisiune. În premieră, Corina şi Robin au cântat împreună, pe un post de televiziune, refrenele Corinei, inclusiv ultimul ei single.

Gaşca Zurli  lansează în Campionatul de Joacă şi un concurs cu un MARE PREMIU! Un copil din România are şansa să îşi serbeze ziua de naştere cu Gaşca Zurli, la el acasă.

Părinţii trebuie sa trimită o fotografie de la aniversarea copilului lor, indiferent că este de la un an, trei ani sau chiar de la naştere, pe adresa [email protected] Fotografiile vor fi postate pe contul de Facebook Gaşca Zurli – https://www.facebook.com/gascazurli, iar fotografia care adună cele mai multe voturi va fi declarată câştigătoare. Copilul din fotografia câştigătoare îşi va serba ziua de naştere cu Gaşca Zurli, indiferent că locuieşte la Satu Mare, la Timişoara, la Zalău sau în oricare alt oraş din ţară şi indiferent că este născut în ianuarie sau în noiembrie!  Gaşca Zurli vine în orice colţ din ţară şi în orice anotimp, cu microbuzul Zurli plin de cadouri şi baloane, ca să îl serbeze cu veselie maximă pe câştigător!

Emisiunea “Campionatul de joacă” este animată de multă muzică veselă, cântece cunoscute şi iubite de cei mici şi cântece originale Zurli. Nu lipseşte din nicio emisiune superhitul “Am o căsuţă mică”, pe care copiii îl ştiu, îl iubesc şi fac toată coregrafia împreună cu personajele din Gaşca Zurli.

În “Campionatul de joacă”, copiii se vor regăsi în personajele din Gaşcă, dar şi în copiii invitaţi în platou, vor învăţa lecţia prieteniei şi ce înseamnă să fii corect la joacă şi vor identifica greşelile din contra exemplul pe care îl dă Tura Vura.

Părinţii îşi vor aminti să se joace alături de copiii lor şi să se bucure împreună de fiecare moment şi vor realiza încă o dată că bucuriile mari stau în lucrurile mărunte şi în întâmplările de zi cu zi.

Distribuţia: Vero Căliman- Fetiţa Zurli, Alex Stama- Clopoţel şi Tura Vura, Răzvan Marina- Truli, Gabriela Plopan- Zâna Bună, Marius-Toma Petrescu- Zdrăngănel şi Mirela Retegan- Tanti Prezentatoarea.

Scenariu- Mirela Retegan

Coregrafia şi regia artistică – Vadim Rusu

Scenografie- Anca Cernea

Producător Muzical- Cornel Sorian

Producător General – Liviana Ţane

Realizator/Director Artistic- Mirela Retegan

Emisiunea “Campionatul de joacă” este o producţie  Compania de evenimente ZURLI şi Naţional TV

DISTRIBUIE
Hey! Sunt iniţiatoarea GOKID, proiectul meu de suflet lansat după ce am născut-o pe Sonia. Comoara mea se apropie cu paşi mari de 10 ani care au fost plini de transformări pentru toată familia. În tot acest timp mi-am dorit să ieşim împreună, să ne bucurăm cu toţii de plăcerea de a ne întâlni şi conecta cu alţi copii şi părinţi. Sper ca recomandările noastre de evenimente şi activităţi să te ajute să petreci clipe minunate în familie!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU