Campionatul National de Turism Sportiv Stafeta Muntilor 2016 ajuns la a III-a etapa
Asociatia de Turism Gaska Bucuresti organizeaza in perioada 15 – 17 iulie 2016, in Muntii Bucegi, cea de-a treia editie a concursului de turism sportiv „Trofeul Muntilor”. Competitia, pe echipe, este a treia etapa din acest an in cadrul Campionatului National de Turism Sportiv – Stafeta Muntilor.
Startul in urmatoarele probe se va da in comuna Bran, judetul Brasov: raid montan (parcurgerea intr-un anumit interval de timp a unui traseu montan din zona); orientare turistica; escalada; cultural; probe surpriza
Castigatorii concursului vor primi premii constand in: diplome, cupe, medalii, tricouri si echipament montan.
La concurs poate lua parte oricine, participarea fiind gratuita. Inscrierea, pe echipe si pe categorii de concurs, se poate face pana in ziua inceperii competitiei, la cortul organizatorilor, inaintea sedintei tehnice, iar participarea se face pe propria raspundere. Regulamentul concursului poate fi gasit pe www.stafetamuntilor.ro.
Asociatia de Turism Gaska reuneste membri cu exprienta in turismul montan si are ca scop promovarea turismului, a posibilitatilor sanatoase de petrecere a timpului liber si, nu in ultimul rand, a importantei protectiei mediului.
Prin acest eveniment se doreste dezvoltarea turismului in zona aleasa, atragerea unui numar cat mai mare de tineri catre acest gen de activitati si sensibilizarea participantilor si publicului asupra protectiei mediului.
Vrem ca si prin cea de-a treia editie, aceasta competitie sa se pastreze in calendarul celor mai puternice concursuri de turism sportiv desfasurate anual in Romania si sa atraga la start un numar din ce in ce mai mare de participanti.
Eveniment sustinut de: CCR Logistics System, Green Global Future, Redis Nutritie, Summermag, Cofetaria Alice, ETC International, Fundatia pentru Tineret a Municipiului Bucuresti, Primaria Bran, Parcul Natural Bucegi, Serviciul Salvamont Bran, Marketing Romania.
Mai multe detalii despre acest eveniment gasiti pe Facebook https://www.facebook.com/events/1730078160565091/?ti=icl
Indiferent de conditia fizica, experienta esti asteptat in acest an la Trofeul Muntilor.