Catîrul ce-și laudă nobilitatea. Fabulă de Grigore Alexandrescu

Catîrul unui părinte
Cu proastele lui cuvinte
Noblețea își lăuda,
Zicînd fără încetare
Că de o virtute mare
Exempluri mumă-sa da,
Că ea a fost la războaie,
Că la cutare bătaie
Singură a biruit,
Și că l-a ei privire,
Oricare om cu simțire
De tot rămînea uimit;
De aceea se cuvine
Oamenii să i se-nchine,
Domnul catîr socotea;
Și uitînd a sa rea stare,
Părinteasca naintare
La lumină tot scotea.
Dar cum se sfîrși noblețea?
Cînd îi veni bătrînețea.
La rîșniță el fu pus,
Unde, prost, în scăpătare,
De tatăl său, măgar mare,
El aminte și-a adus.

Îți recomandăm:

+200 Cele Mai Cunoscute Fabule pe Înţelesul Copiilor

Poveştile Ewei: Cap. 8. Jderul, bursucii și Lupul Alb. Cum să răspunzi la provocări. Poveste Terapeutică

Evenimente pentru Copii și Părinți Săptămâna Asta

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice.

DISTRIBUIE
GOKID este primul calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti din România. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU