La Povestea de Duminică Seara #77 de astăzi îi însoțim pe cei mici în lumea viselor cu „Ce rușine!”, o poveste terapeutică de Florina Bumbaru. Povestea vorbește despre un copil care se identifică cu greșelile pe care le face zi de zi și le propune celor mici să își mute atenția și să lumineze tot ce e frumos în ei înșiși și în ceilalți.
Florina este mămica a 3 voinici și scrie Povești Magice pentru copii mici și mari! Ea a început în joacă sa inventeze povești pentru proprii copii și a descoperit ceva ce uitase, ceva ce știa o dată demult:
Poveștile sunt o Comoară pentru suflet, aduc mesaje care vindecă și dau aripi!
Cuvintele mai complicate pentru cei mici care îşi dezvoltă vocabularul sunt subliniate (ex: ustensilele) şi poţi vedea definiţia lor din DEX dacă apeşi pe ele (pe mobil) sau treci cu mouse-ul peste ele (pe desktop).
ζ ♠ ζ
–
CE RUȘINE!
de Florina Bumbaru
–
A fost odată ca niciodată,
Într-o zi, Marco primise o înghețată colorată și o mânca repede repede să nu i se topească.
Era atât de bună, o învârtea cu bucurie printre degete și muta cornetul din mână în mână. Până când vaaai înghețata i-a alunecat din mânuțe și s-a lipit direct pe trotuar cu cornetul în sus!
«Oh ce rușine!!!» s-a auzit o Voce! «Nu ești în stare să ții nici măcar o înghețată! Alta nu mai primești!»
Și când auzea Vocea, lui Marco i se părea că înghețata începe să se topească din ce în ce mai mult și mai mult și să se facă o baltă mare de înghețată în jurul lui!
Și atunci s-a făcut întuneric!
Într-o dimineață, Marco era la micul dejun și bea lapte cu miere. Hmm ce dulce și călduț era, închidea ochii și strângea în mânuțe cana aburind.
Dar vaaai cana i s-a învârtit printre degete, i-a alunecat din mâini și s-a vărsat pe masă!
«Oh ce rușine!!!» s-a auzit din nou Vocea. «De câte ori să-ți spun să fii atent? Nu ești în stare să ții o cană cu lapte!»
Și când auzea Vocea, lui Marco i se părea că laptele curge în valuri albe pe haine și pe scaun, pe jos, pe geamuri, peste case și pe străzi!
Și s-a făcut brusc întuneric!
În altă zi, Marco era la masa de prânz. Îi era așa de foame că mâinile apucau din toate părțile și se agitau de colo colo până când vaaai sosul de ketchup a țâșnit direct pe nasul și pe bluza lui albă!
«Oh ce rușine!!!» a răsunat Vocea. «Când o să înveți odată să mănânci frumos?»
Și când auzea Vocea, i se părea că sosul se întindea pe haine în jos și pe pantofi și pe pereți și pe tavan și totul în jurul lui se făcea roșu! Până și norii albi parcă se transformau în nori de ketchup!
Și iar s-a făcut întuneric!
O dată, Marco era la ora de pictură. Era momentul lui preferat, îi plăcea atât de mult să amestece toate culorile pe foaie încât uita de tot ce era în jur. Dar vaaai din greșeală a dat peste paharul cu apă, apa a intrat în acuarelă și toate culorile s-au întins pe pe foi și masă în jos!
«Oh ce rușine!!!» a tunat din nou Vocea! “Nu ești în stare nici măcar să pictezi!»
Și când auzea Vocea, i se părea că acuarela se întindea pe masă și pe scaune și se prelingea pe jos, pe sub ușă, curgeau râuri râuri de toate culorile pe străzi, umpleau băncile și casele și lumea toată era pictată în culori.
Și s-a făcut întuneric!
Într-o zi, Marco a primit o lanternă minunată, micuță și strălucitoare care lumina oriunde voia el. Inima i s-a umplut de bucurie căci era exact lanterna pe care și-o dorea.
Dar … nici nu a apăsat bine pe buton, abia dacă s-a aprins de câteva ori că lanterna s-a și stricat.
«Oh ce rușine!!!» S-a auzit din nou Vocea! «Pe ce pui mâna strici!»
Și când auzea Vocea, lui Marco i se părea că totul se umplea de lanterne stricate, de căni sparte, de creioane și ghiozdane rupte. Casa toată se umplea de uși defecte care nu se mai închideau, de carioci uscate care nu mai scriau, de fermoare și nasturi rupți, lumea toată se umplea de lucruri stricate!
Iar Vocea continua:
«Nu faci nimic bun, mâinile tale nu știu decât să strice!»
Marco își privea mâinile de parcă nu erau ale lui, le frământa și nu știa ce să facă cu ele, unde să le țină.
«Nu meriți nimic! Și nu mai primești nimic de-acum încolo!»
Marco se uita în toate părțile și parcă nu știa unde îi e locul, unde să se așeze și el. Nu știa ce să facă cu mâinile, cu picioarele și i se părea că nu merită să stea nicăieri.
«Dă-te la o parte să strâng!» striga Vocea.
Și în timp ce lumea întreagă era ocupată să strângă, să șteargă și să repare, Marco închidea ochii rușinat și stătea în picioare nemișcat.
I se părea că nimic din ce făcea nu era bine, că tot ce făcea era greșit, că el era greșit.
«Nu mai crești odată să înțelegi!» auzea Vocea răsunând ca prin vis.
Și s-a făcut din nou întuneric.
– Aprinde Lumina în Tine!
S-au auzit de sus niște șoapte. Și chiar atunci s-a aprins Felinarul de care se rezemase Marco.
– Cine ești? a întrebat uimit Marco.
– Demult de tot, credeam că nu sunt nimic…
– Dar văd că ești un Felinar… a răspuns timid Marco.
– Așa mi se spune! Dar eu tot credeam că nu sunt nimic și nu folosesc la nimic.
– Chiar dacă luminai străzile?
– Chiar dacă luminam străzile căci eu nu vedeam nimic din ce făceam. Mi se părea că ziua e așa de lungă, că toată ziua stau degeaba, înfipt și blocat în pământ și nu sunt bun la nimic. Că ar trebui să fac ceva cu adevărat special ca să merit bucățica de pământ în care stau. Așa că seara, când trebuia să mă aprind și să luminez străzile, mă străduiam din răsputeri să luminez ca nu cumva să fiu aruncat. Atât de frică îmi era să nu creadă cineva că nu sunt bun și să mă smulgă din pământ încât mă străduiam să dau lumina cea mai puternică, să fiu Felinarul care se aprinde primul și care strălucește cel mai intens dintre toate.
Până când, într-o zi am obosit iar lumina mi-a slăbit căci nu mai aveam putere.
Treceau mașini și oameni pe lângă mine iar eu pâlpâiam și suspinam:
– Oh toată ziua stau degeaba, nu fac nimic special, sunt doar un Felinar neînsemnat…
Dar într-o zi, când se pregătea să apună, Soarele mi-a bătut în geam, m-a încălzit cu razele lui și mi-a spus:
– Prin tine strălucesc razele mele! Prin tine se vede cerul albastru, se văd norii, păsările și oamenii!
– Oh nu m-am gândit niciodată la asta… am răspuns eu Soarelui.
– Prin tine se vede Viața toată, dar tu nu te vezi pe tine?
– Dar cum să mă vad? am întrebat eu Soarele.
– Aprinde lumina în tine și uită-te în tine! Vezi cât ești de frumos și de minunat!
Și pentru prima dată am aprins lumina nu pentru ceilalți sau ca să dovedesc ceva ci ca să mă văd eu pe mine așa cum sunt!
Iar Soarele a continuat:
– Nu trebuie să faci nimic special ca să meriți un loc! Tu ești deja special doar pentru că ești AICI!
De atunci, am iubit lumina din mine și am știut că nu sunt un Felinar neînsemnat ci un Soare de lumină!
– Așa îți spun acum și eu ție Copilaș:
«Aprinde lumina în tine și uită-te în tine! Vezi cât ești de frumos și de minunat!»
– Ce tot spui… tu ai un bec în interior, eu nu am nimic, a răspuns Marco.
– Lumina ta este Atenția! Acolo unde îți duci atenția, acolo se aprinde lumina!
– Ce vrei să spui?
– Tu crezi că dacă lanterna mică s-a stricat, te-ai stricat și tu? Tu crezi că dacă înghețata s-a topit te-ai topit și tu? Dacă s-a vărsat laptele te-ai vărsat și tu și ai dispărut?
– Nu știu …
– Aprinde lumina și uită-te: Cât lapte este cu adevărat într-o cană? Câtă înghețată este într-un cornet? Câtă acuarelă este într-un tub?
– Atât cât intră într-o cană, într-un cornet sau într-un tub … a răspuns Marco.
– Exact! Deci poate fii strâns și reparat?
– Da … nu e așa mult și greu cum mi se părea, a răspuns Marco.
– Orice greșeală poate fi reparată! Tu nu ești greșeala, tu ești lângă greșeală!
– Vrei să spui că eu sunt diferit de înghețata topită, de laptele vărsat și de lanterna stricată? Că eu nu dispar odată cu ele?
– Unde ești tu Copilaș? În lucruri sau în tine? În greșeală sau în tine?
– În mine …
– Ti se pare că Soarele strălucește mai puțin pentru tine când faci mai puține lucruri sau mai încet sau mai greșești?
– Nu … Soarele strălucește la fel pentru toată lumea! s-a luminat la față Marco!
– Atunci fii și tu Soare pentru tine! Aprinde lumina în tine nu în greșeli! Și strălucește pentru tine mai ales atunci când greșești! Căci degeaba faci lucruri multe, perfecte și frumoase dacă tu nu te vezi pe tine ci luminezi doar greșelile!
– Și să-ți mai spun un secret, a licărit Felinarul:
Atunci când aprinzi Lumina în tine poți să o vezi și în ceilalți. Și îți vei da seama cât de frumoși și strălucitori sunt și ei doar că uneori devin prea mici în fața unui strop vărsat de lapte.
De-atunci ori de câte ori se întâmpla ca Marco să mai greșească, repara așa cum putea și își spunea lui însuși:
«Aprind lumina și mă uit în mine! Sunt atât de frumos și strălucitor!
O greșeală e doar o greșeală dar Eu, Eu sunt un Soare pentru mine!»
În fiecare duminică după-amiaza trimitem către abonaţii noştri Povestea de Duminică Seara, recomandarea noastră de poveste pentru momentele când cei mici intră în lumea viselor.
