Mami îmi e dor de tine!, îmi spune fetița mea de 6 ani, plângând la telefon.
Whaaaat? Dacă lipseam o săptămână înţelegeam. Chiar şi 2 zile! Dar, NU! Ne-am văzut dimineața, când am pregătit-o pentru gradi, mi-a dat relaxată un pupic și a plecat.
Seara, după grădi, așa cum stabilisem împreună cu o zi înainte, urma să doarmă la prietena ei A, care venea cu mama ei să o ia direct de la gradi. Planul era făcut în toate detaliile și totul trebuia să meargă ca pe roate. Nici nu prea avea ce să nu meargă căci Soniei îi place să meargă la prietenele ei și să doarmă peste noapte.
Și atunci, de ce plânge la telefon? Și cum adică îi este dor de mine? Așa deodată? Doar are 6 ani și este la prietena ei! Nu înțelegeam, nu îmi venea să cred, fetiţei mele de 6 ani ÎNCĂ i se face dor de mama ei după DOAR o zi de grădiniță. Și vrea acasă! Asta era culmea! Nu mă aşteptam la asta!
Citeşte şi: 11 locuri de vizitat in Bucuresti cu copilul. Locatii de descoperit
Am aşteptări mari, aşa e, la 6 ani parcă nu mai e chiar un copil mic…şi totuşi? Câte lucruri li se întâmplă copiilor noștri și nu ne spun? Oare de câte ori i s-a făcut dor la grădi și nu am vorbit despre asta căci eu nu am bănuit iar ea nu mi-a spus? Oare cum ar fi dacă copiii noştri ar avea ocazia să verbalizeze tot ce simt? Oare noi am putea duce asta?
Copiii noștri au capacitatea de a ne uimi mereu: când credem că îi înțelegem, că știm totul despre ei ne demonstrează că sunt în continuare plini de imprevizibil.
În căutarea independenţei
La 2 ani părea foarte independentă și nu aveam grija ei oriunde mergeam în vizită sau în parc, în magazin. Nu părea să se teamă de ceva, se desprindea foarte ușor de mine și interacționa cu copiii. Așa că pe la 2 ani și jumătate când m-am gândit să o duc la grădiniță îmi închipuiam ce norocoasă sunt, nu o să am nici o problemă cu acomodarea ei. Mă gândeam că nu va avea o problemă să stea fără noi, așa cum făcea ori de câte ori mergeam în vizite la prieteni sau la vreun atelier. Ghici ce? A fost pe dos!
Citeşte şi: Responsabilităţile Copilului. Cum Îl Implicăm în Activităţile Casnice
Când credem că le-am pus o etichetă copiilor noştri, ei ne fac surpriza să o dezlipească și să o arunce la gunoi. Iar noi, în încercarea de a ne explica ce se întâmplă şi a ne face astfel viața mai ușoară şi mai previzibilă, căutăm altă etichetă pentru ei. Ne e mult mai simplu să spunem „copilul meu este sociabil” sau „copilul meu este mai retras”, decât să trăim cu paleta de opțiuni deschisă non-stop.
Așa am mai învățat ceva despre copilul meu. Ca să poată explora în voie are nevoie să se conecteze un pic cu mine sau cu tati. Să își încarce bateriile ca să o țină peste noapte ツ.
Și copiii, la fel ca adulții, se exprimă mai intens în situații de criză. Ne facem mai puţin complimente și destăinuiri când totul merge bine şi mai mult când suntem triști, furioși, supărați. Atunci știm să vorbim despre emoțiile noastre. Dar de multe ori uităm să-i spunem copilului nostru când vine de la gradi „Sunt bucuroasă că te văd”, „M-am gândit la tine”.
Haideți să vorbim și despre sentimentele sau emoțiile noastre de zi cu zi care nu țin doar de furie.
Citeşte şi: Cele Mai Importante Cauze ale Agresivităţii Copiilor
Pentru o fracțiune de secundă mi-a trecut prin cap să încerc să o liniștesc la telefon și să o conving să doarmă acolo. Până la urmă m-am întrebat de ce să fac asta? De fapt şi mie îmi era dor de ea! Doar nu ne-am văzut o zi întreagă! ツ
