CULORI este un atelier dezvoltare senzoriala prin teatru pentru copii de 1-3 ani, regizat de actorul Voicu Hetel, cu psihoterapeutul Cătălina Hetel.
Teatrul din Podul Meu revine la Kindi cu noul spectacol-atelier “CULORI”, regizat de Voicu Hetel, împreună cu psihoterapeutul Cătălina Hetel.
Actor al Teatrului ”Ion Creangă”, Voicu i-a obișnuit pe copiii și părinții care vin la Kindi cu mini-spectacole fascinante pentru cei mai mici prieteni ai acestui loc.
Sunt atent pregătite și foarte bine documentate pentru specificul fazei senzorio-motorii de dezvoltare a copilului, iar aceasta se vede în durata suficient de mare în care copiii reușesc să rămână concentrați și implicați.
Deschidem ochii uimiţi şi vedem o lume în culori. Roşul, galbenul şi albastrul se combină între ele şi devin altceva. Minunile se întâmplă sub ochii noştri curioşi. Pe o muzică antrenantă mai apar și perne, fluturi, pene, panglici şi mai ales multe, multe culori! Toate mânuite de către actorul Voicu Hetel.
Kindi este un concept educațional ce susține stimularea adecvată a copiilor între 0-3 ani, inclusiv prin activități de natură senzorială, fiind la rândul său construit pe principii de educație non-formală de orientare Montessori.
Iar misiunea comună pentru Teatrul din Podul Meu și Kindi este aceea de a-i stimula pe copii, de la vârstă cât mai mică, să rămână în contact cu ei înșiși și să experimenteze mediul, pentru dezvoltarea lor autonomă pe termen lung.
DETALII Atelier dezvoltare senzoriala prin teatru pentru copii 1-3 ani:
Copiii trebuie sa fie insotiti de un adult.
Număr limitat de 10 locuri.
Preț: 50 lei. Părinții nu plătesc.
Locația: Kindi, Str. Delea Veche nr. 35, sector 2. www.kindi.ro
Înscrieri la [email protected] sau [email protected]
Tel. 0749 147 414