7 paşi pentru a pastra ordinea in camera copilului

Atunci când în jurul nostru avem ordine și armonie este evident că și modul în care gândim este mai organizat și mai structurat. Iată cateva sfaturi practice despre cum să păstrezi ordinea în camera copilului.

Ordinea din exterior determină o mare parte din claritatea în gândire. Acest lucru este valabil și pentru copilul nostru și de aceea este important să îl ajutăm pe acesta să păstreze ordinea atât în camera și în lucrurile lui cât și în celelalte spații în care se joacă sau desfășoară activități.

Ordinea in camera copilului îl va ajuta pe acesta să se organizeze, să aibă eficiență în ceea ce face, limpezime în gânduri și acțiuni, grad mai mare de reușită în tot ce face.

Cum păstrăm ordinea în camera copilului?

1. Punem la loc

Îl obișnuim ca după ce se joacă cu un joc / jucărie să strângă jocul sau jucăria şi să facă efortul de a-l reaşeza în locul de unde l-a luat. Foarte eficiente pentru copiii mici sunt cântecele, cum ar fi:

„Facem curat, facem curat și toată lumea ne ajută” sau în engleză: „Toys away, toys away, put them gently away”.

2. Sortăm periodic

Facem periodic o sortare a jucăriilor şi le scoatem din camera copilului pe cele cu care acesta nu se mai joacă.

Ce putem face cu jucăriile:
  • le oferim altor copii
  • facem schimb de jucării cu alți copii
  • le depozităm în debara pentru o perioadă și le aducem din nou în camera lui după câteva luni, când a uitat de acele jucării și este posibil sa își dorească să se joace din nou cu ele

3. Doar 10 jucării

O metoda eficientă de a pastra ordinea este aceea de a avea puţine obiecte. Putem tria periodic jucăriile și lăsa maxim 10 la îndemâna copilului. Rotim jucăriile la 3-4 săptămâni sau după ritmul copilului.

4. Cărţi la îndemână

Pe modelul doar 10 jucarii, putem expune doar câteva cărți în camera copilului iar pe restul le ținem în bibliotecă sau sertare, acolo unde copilul nu are acces foarte facil.

5. Hainele-n dulap!

Aranjăm hainele în ordine în dulap, sortate pe categorii și la îndemână copilului, astfel ca acesta să poată alege singur cu ce se îmbracă și să își creeze obiceiul să strângă hainele și să le aranjeze singur în dulap.

6. Obiecte utile!

Pentru a pastra ordinea in camera copilului colecțiile de plușuri nu au ce să caute în spaţiul de joacă, rămân doar obiectele pe care copilul le folosește la lucru sau la joacă: creioane colorate și foi sau planșe de colorat, plastilină și forme pentru plastilină, ștampile, foi pentru decupat, cărți de colorat, cărți de activități, jocuri de inteligență, jocuri pentru stimularea creativității, puzzle-uri, cuburi de construcție, figurine de animale, piese lego, etc.

7. Colțul tematic

Amenajăm un colț tematic care să cuprindă jocuri și cărți pe tema respectivă, ţinând cont de modul în care copilului îi place să folosească de obicei jucăriile.

Câteva exemple:

  • Putem face colțul ferma de animale cu jucării de pluș animale sau alte figurine, cai, cărți cu animale domestice, jocuri cu imagini de animale de la fermă.
  • Dacă ai o fetiţă îndrăgostită de My Little Pony: adunăm pluşuri sau figurine cu ponei, cărţi de activităţi, jocuri, cărţi de citit, planse de colorat cu ponei.
  • Ai observat fascinaţia copiilor pentru culori. Putem profita de asta pentru a aranja jucăriile pe culorile primare: roşu, albastru şi galben, şi secundare: verde, portocaliu şi mov.
DISTRIBUIE
Hey! Sunt fondatoarea GOKID, proiectul meu de suflet lansat după ce am născut-o pe fetiţa mea, Sonia. Comoara mea se apropie cu paşi mari de 10 ani care au fost plini de transformări pentru toată familia. În tot timpul care a trecut mi-am dorit să ieşim împreună, să ne bucurăm de plăcerea de a ne întâlni şi conecta cu alţi copii şi părinţi. Îmi doresc sincer ca recomandările noastre de evenimente şi activităţi să te ajute să petreci clipe minunate în familie!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU