Atunci când părinții se gândesc la un curs de robotică, primul lucru care le vine în minte este tehnologia: circuite, senzori, coduri și algoritmi. Dar pentru copii, realitatea este mult mai frumoasă și mai surprinzătoare. Pentru ei, robotul nu este doar o „mașină care face ceva”, ci se aseamănă cu un prieten.
Mulți copii își botează robotul. Îl cheamă „Max”, „Roboțelul Zâmbăreț” sau chiar „Lola”. Alții îi dau o personalitate: „e timid”, „e supărat când nu merge motorul”, „e fericit când luminează LED-ul verde”. În spatele acestor jocuri se ascunde ceva foarte important: copiii reușesc să lege emoții de ceea ce învață și asta face ca procesul de învățare să fie natural și plin de sens.
De ce copiii dau viață roboților
La un curs de robotică, profesorii observă adesea că cei mici nu se mulțumesc doar să programeze corect un motor sau să facă un senzor să funcționeze. Ei creează o poveste. Pentru ei, robotul nu doar „se mișcă înainte și înapoi”, ci „se întoarce de la școală” sau „merge la magazin să cumpere înghețată”.
Un copil pune un senzor de lumină și spune că robotul „doarme” când e întuneric și „se trezește” dimineața. Alt copil programează robotul să se rotească și spune că „face piruete, e dansator”. O fetiță făce un mic robot care se mișca încet și îi dă numele Bunicul, spunând că „nu se grăbeaște”.
Astfel de povești fac parte din magia roboticii pentru copii. Învățarea devine joacă, iar joaca devine învățare.
Copiii dau viață roboților și astfel își exprimă emoțiile într-un mod cât se poate de creativ. Un copil timid poate spune „robotul meu e timid”, exprimând indirect ceea ce simte el. În felul acesta, robotul devine și un instrument de autocunoaștere, nu doar un proiect tehnologic.
Învățare prin emoție și joacă
De ce e important că cei mici umanizează roboții? Pentru că atunci când pun emoții în ceea ce fac, rețin mai bine informațiile. Un copil care își imaginează că robotul lui e un prieten nu va uita ușor cum i-a montat senzorii sau cum a scris codul. Totul capătă sens.
Mai mult, joaca este limbajul natural al copiilor. Prin joacă informațiile devin vii și accesibile. Dacă un copil învață despre senzori jucându-se cu un robot, acesta „vede” sau „aude”. Cunoștințele tehnice se așază astfel în memorie mult mai facil decât apelând la o explicație abstractă și pur tehnică.
Rolul profesorului într-un curs de robotică
Profesorul nu este doar cel care explică tehnologia. El devine și un ghid al poveștilor. Încurajează copiii să își exprime ideile, să își imagineze scenarii și să dea nume roboților. În felul acesta, cei mici nu se simt presați să „facă totul perfect”, ci să se bucure de proces.
De exemplu, un profesor poate întreba: „Ce crezi că simte robotul tău acum?” sau „Dacă ar fi un personaj într-o poveste, ce ar face?”. Astfel, copilul învață tehnologie și prin empatie, apelând la creativitate – un pachet complet.
Totodată, profesorul are rolul de a echilibra joacă cu aspectele tehnice. El îi învață pe copii cum să își transforme ideile în rezultate concrete, cum să scrie un cod care funcționează și cum să repare ceea ce nu merge. Astfel, imaginația și disciplina merg mână în mână.
Beneficiile pe termen lung ale participării copilului la un curs de robotică sunt multiple, nefiind vorba doar despre programare și inginerie:
🤗 Empatie – pentru că dă emoții și caracter roboților.
🎨 Creativitate – pentru că inventează povești și scenarii.
🧩 Gândire logică – pentru că trebuie să programeze și să rezolve probleme.
🤝 Lucru în echipă – pentru că de multe ori robotul e construit împreună cu alți copii.
Evident că aceste calități nu dispar când copilul închide laptopul. Ele îl ajută în viața de zi cu zi, la școală, acasă și în relațiile cu ceilalți. Copilul care învață să rezolve probleme prin joc și joacă, va găsi soluții creative și ca adult. Facă își dezvoltă empatia prin roboți va ști să o aplice și în relațiile cu oamenii.
Robotica, o lume între tehnologie și imaginație
Cel mai frumos lucru este că un curs de robotică pentru copii reușește să îmbine două lumi aparent opuse: lumea rece a tehnologiei și lumea caldă a imaginației copilărești. Din această întâlnire apare ceva extraordinar: un copil care nu doar „știe cum funcționează un senzor”, ci și „vede” în acel senzor o poveste.
Și tocmai această combinație este cheia unei învățări autentice și de durată.
Practic, robotica poate deveni o punte între rațiune și emoție. Copiii învață să gândească logic și să construiască structurat, dar în același timp să simtă, să creeze și să își exprime personalitatea.
Când un copil merge la un curs de robotică, nu învață doar să construiască și să programeze. Învață să dea viață unui obiect, să își exprime creativitatea și să îmbine emoțiile cu tehnologia. Pentru el, robotul nu e doar o mașină, ci un prieten. Și asta face ca fiecare lecție să fie o aventură plină de bucurie.
