La Povestea de Duminică Seara #141 de astăzi citim împreună povestea De ce câinele meu are urechile lungi, scrisă de Mediana Stan, ilustrată de George Moldovan şi oferită de Revista Tuş.
ζ ♠ ζ
–
DE CE CÂINELE MEU ARE URECHILE LUNGI
–
– Vezi ce s-a întâmplat? se răsti prietena mea, Coco. Ți-am spus mereu să nu lași câinele singur cu pisica dar nu m-ai ascultat!
– Dar nu i-am lăsat împreună, când am plecat la lucru fiecare era la locul lui, numai că… Pătat stă în coteț, în mijlocul curții, zi și noapte, de multe ori legat în lanț. Numai iarna stă în holul de lângă bucătărie, într-un coș cu saltea.
Închipuie-ți, plouă, e frig și pisica cea cafenie, cu urechi negre și ochi albaștri vine din grădină, și trece pipăind pietrele pentru a vedea dacă merită să le atingă cu labele, privind sfidător la câinele care se smucește în lanț. Apoi se întoarce cu spatele, mișcând ritmic coada înălțată, se îndreaptă spre intrare și împinge cu capul ușița ei tăiată în ușa mea.
Uneori stăpânul, adică eu, îl lasă și pe câine să intre în casă, să dea o tură prin camere. Și de multe ori o vede pe pisică în patul înalt și larg, și latră la dânsa.
Într-o zi pe când stăpânii erau plecați iar pisica se întinsese pe plapumă, Pătat sări în două labe la fereastră și privi înăuntru. Da, pisica dormea dusă.
Citește și: 5 Filme de Animație Noi de Văzut la Început de 2022
Nu se holba numai câinele. Cocoșul, cele trei găini și căprița veniră și ei, ba și un pui de arici, stârnit de înghesuiala de la fereastră, se cățără pe tulpinile de iederă. Doi hârciogi galbeni care nu îndrăzneau să iasă de sub coșar de teama pisicii urcară la fereastra alăturată. Măgarul dete buzna și dânsul și își ridică picioarele din față pe zid, între hârciogi. Cum toată dimineața se spetise trăgând cotiga cu varză, îi întrebă pe vecinii cei galbeni:
– Da’ ce-a lucrat de doarme-așa mult?
Hârciogii, ursuzi din cauza vremii rele și a durerii de spate deoarece le dădusem voie să-și care saci cu provizii de pe ogor, răspunseră printre dinți:
– Ce să lucreze, nici măcar boabe nu cară, ca noi. Stăpânul îi pune hrana sub bot.
Găinile cotcodăciră:
– Face cumva ouă?
Iar cocoșul:
– Nu face ouă ca voi, nici nu cântă ca mine.
– Taci că tu ești de vină, au spus toți, dimineața nu cânți destul de tare și nu te aude.
– Ceee? Stăpânul se trezește numai după glasul meu, care se aude la trei mile de aici. Ceasul lui poate să se strice dar vocea mea nu.
Și cocoșul strigă un cucurigu atât de tăios încât cei din jur își astupară urechile iar pisica se întoarse pe partea cealaltă.
Cocoșul mai strigă o dată și mai tare iar cele două geamuri se crăpară în zeci de linii frânte. Pisica sări speriată, văzu toate capetele acelea la ferestre și se zburli. Furioasă pe câine care o făcuse de rușine arătând tuturor ce animal leneș este, hotărî să se răzbune.
RECOMANDARE: Cum să Crești Copii Inteligenți Emoțional | Lael Stone la TEDx Talks
A doua zi merse la câine și spuse încolăcindu-și coada stufoasă în jurul labelor:
– Uite ce m-am gândit, când stăpânul pleacă și te lasă liber prin curte vino în casă și dormi și tu în patul cel înalt și moale, numai că ia pildă de la mine și spală-te bine pe labe, că altfel îmi faci necazuri.
Citește și: Omida Invidioasă. Poveste Terapeutică despre Invidie
