Artelier D împreună cu Muzeul Municipiului București lansează o serie nouă a programului de educatie culturală întrerupt în martie 2020, din pricina pandemiei de COVID-19: DESCOPERIRI LA MICROSCOP ONLINE.
Seria de 5 ateliere online din acest an este despre procese chimice care au loc sub ochii noștri și revoluții în microbiologie cu impact asupra sănătății. Povestim episoade din activitatea savantului Victor Babeș, cât și despre descoperiri științifice contemporane. Aflăm despre importanța unor procese, acțiuni și metode precum sterilizarea, igienizarea, epurarea, vaccinarea, cât și despre impactul acestora asupra vieții noastre .
Prin intermediul tehnologiei digitale, privim imagini ale unor ființe invizibile, ca să pătrundem tainele bacteriilor și virusurilor din apropiere . Nu în ultimul rând, parcurgem pagini din cărți valoroase de popularizare științifică, pentru a înțelege fenomene din natură și din corpul nostru. Pe baza unei fișe cu îndrumări primite în avans, participanții vor elabora o ipoteză de cercetare, pe care o vor prezenta în cadrul atelierului, într-o formă la alegere: o bandă desenată, un eseu sau o scurtă poveste.
Program
1. Laboratorul fantastic
Duminică 28 februarie, ora 10: 30; ora 12:00
Instrumente și analize medicale din laboratorul lui Victor Babeș. Descoperiri de laborator recente. De ce se înnegresc bananele și miroase peștele la căldură. Ce presupune sterilizarea. Laboratorul fantastic- prezentarea proiectului personal.
2. Inamicii mici și tari
Sâmbătă 27 martie, ora 10:30; ora 12:00
Bacterii și virusuri de ieri și de azi. CoVid 19- ce am învățat într-un an. Vaccinarea și vaccinurile. De ce drojdia din pachet își păstrează puterea? Lecții bune în împrejurări grele –prezentare.
3. Navigăm prin corp
Duminică 18 aprilie, ora 10:30; ora 12:00
Facem o călătorie în corpul omenesc și învățăm despre bacteriile bune și mecanismul imunității. Aflăm cum a descoperit Babeș microbii și cum să-i distrugă. De ce sunt atâtea bacterii în corpul nostru? Proiect: Călătorie de cercetare în corp.
4. Eroul Dâmboviței
Duminică 16 mai, ora 10:30; ora 12:00
Povestim despre lupta lui Victor Babeș cu primarul Pache Protopopescu pentru sănătatea râului Dâmbovița. Învățăm despre măsurile de igienă a apei și despre epurare. De ce sunt periculoși țânțarii? Parcurgem traseul Dâmboviței de la izvor la robinet. Proiect: 6 reguli de igienă esențiale.
Sâmbătă 28 mai, ora 10:30; ora 12:00
Aducem la viață episoade ale înființării Institutului de către Victor Babeș. Facem un tur virtual la Institutul Victor Babeș și aflăm care sunt azi temele de cercetare. Propunem o aventură în laborator.
Informații utile
Vârsta: 7+
Taxa: 30 lei (25 lei asociație+5 lei muzeu)
Durata: 80 minute, prin Zoom, cu 2 părți a câte 40 minute și o pauză de 10 minute
De la 10:30 la la 11:10, iar partea a doua de la 11:20 la 11:50
Sau
De la 12:00 la 12:40 , iar partea a doua de la 12:50 la 13:30.
Notă:
Atelierul de la ora 12:00 este suplimentat doar pentru situațiile când se ocupă locurile la atelierul de la ora 10:30.
Un atelier nu poate avea loc decât cu un număr minim de 5 participanți.
Detalii
https://www.facebook.com/events/877632816138387/
Plata
Plata se face prin transfer bancar în contul RO12BTRLRONCRT0489498301, Banca Transilvania, pentru Daniela Mișcov, cu menționarea datei și numelui programului, cât și numele copilului care participă.
În caz de neparticipare, taxa se re-eșalonează pentru o altă dată, de comun acord.
Contact:
Email [email protected]
Tel. 0739661473