Festivalul pentru Familii, aflat anul acesta la cea de-a treia ediție vine în sprijinul proiectului „Săptămâna cu zâmbete” înscris în cadrul Swimathon Iași, având ca scop strângerea de fonduri pentru ca un număr de 40 de copii proveniți din familii defavorizate să aibă parte de o săptămână plină de activități educative și recreative, dar și de o masă caldă de prânz.
Organizat de către echipa Centrului de Resurse pentru Familii, program social al Centrului Diecezan Caritas Iași, Festivalul pentru Familii își dorește nu doar să strângă fonduri pentru copii, ci și să aducă împreună comunitatea ieșeană, îndemnând spre solidaritate și implicare socială.
Atât sâmbătă cât și duminică, în intervalul orar 10:00- 19:00, în Parcul Expoziției din Copou, activitățile organizate în ateliere precum atelierul veseliei (body painting), atelierul ideilor colorate și frumos pictate (figurine din ipsos pentru copii) și atelierul de baloane (figurine din baloane) vor fi pregătite să-i întâmpine pe cei mici și pe cei mai mari deopotrivă, totul pentru o cauză nobilă.
De asemenea, veți putea afla mai multe despre activitatea Centrului Diecezan Caritas Iași în comunitatea ieșeană, voluntarii noștri fiind pregătiți cu pliante și informații.
Vă așteptăm să ne vizitați fie din curiozitate, fie din dorința de a vă implica și a dona pentru cauza noastră!