Filmul de animatie “Micul Print” (Le Petit Prince), premiera nationala la Kinodiseea

Filmul de animatie “Micul Prinț / Le Petit Prince”, ecranizare a celebrului roman francez al lui Antoine de Saint-Exupéry.

In regia lui Mark Osborne, care a mai regizat și producția Pixar „Kung Fu Panda”, Micul Print (Le Petit Prince) ajunge pe marile ecrane din București, în premieră națională, la Kinodiseea – Festivalul Internațional de Film pentru Copii, desfășurat în perioada 13 – 22 noiembrie.

Filmul de animație este o reimaginare adaptată zilelor noastre, dar și un omagiu adus clasicului “Le Petit Prince”, scris în 1942 de romancierul francez Antoine de Saint-Exupéry, care reușește să rămână fidel poveștii originale despre confruntarea copilăriei cu deziluziile maturizării și să atragă în sălile de cinema atât copii cât și adulți.

Trailer Le Petit Prince: 

 Considerat drept unul dintre cele mai scumpe filme franțuzești de animație realizate vreodată (a beneficiat de un buget de optzeci de milioane de dolari), adaptarea studioului de animație este regizată de Mark Osborne (de la studiourile Pixar, a regizat și “Kung Fu Panda”), cu un scenariu scris de Irena Brignull (“The Boxtrolls”, studioul Laika) și Bob Persichetti (studiourile Disney, a scris scenariile pentru “Tarzan”, „Mulan” și „Puss in Boots”).

 Animația în varianta anglofonă, care a avut premiera mondială la Festival de Cannes 2015, prezentată în afara competiției, beneficiază de o distribuție impresionantă, vocile a numeroși actori celebri dând viață personajelor binecunoscute: Micul Prinț este Riley Osborne, chiar fiul regizorului, Marion Cottilard personifică trandafirul, șarpele din deșert este Benicio Del Toro, vulpea este James Franco, Ricky Gervais este omul care râvnește la aplauzele unui public inexistent, plus alte personaje interpretate de Rachel McAdams, Paul Giamatti, Jeff Bridges, Paul Rudd.

 Trecerea narațiunii la zilele noastre se face prin personajul fetiței a cărei mamă (interpretată de Rachel McAdams) îi controlează viața în cele mai mici aspecte pentru a o transforma într-un adult responsabil. Fetița însă se împrietenește cu vecinul său, un aviator excentric (Jeff Bridges), de la care află minunata poveste a micului Prinț, care rătăcește prin deșert după ce a căzut de pe un asteroid. Adaptarea “Micul Prinț / Le Petit Prince” surprinde, spre deliciul publicului adult, ideea centrală a operei lui Antoine de Saint-Exupéry de a privi lumea din perspectiva copilului, din care, uneori, ceea ce pare a fi o pălărie poate fi, de fapt, un șarpe boa care a înghițit un elefant.

Universul prezentului este redat prin scene de animație 3D celebre pentru studioul Pixar. Reproducând fidel grafica folosită în desenele originale în acuarelă, realizate inițial de însuși Antoine de Saint-Exupéry, universul micului Prinț, în schimb, este redat prin animație tradițională 2D și tehnica stop-motion. Minuțiozitatea cu care au fost create aceste scene stop-motion poate fi comparată cu alte capodopere ale animației precum “Fantastic Mr.Fox” al lui Wes Anderson sau “Coraline” al lui Henry Selick.

Filmul 3D va intra pe marile ecrane din București și din țară începând cu 4 decembrie și este distribuit de InterComFIlm Distribution.

 Proiecții suplimentare, între 19 și 22 noiembrie

Kinodiseea își extinde programul cu proiecții suplimentare în perioada 19 – 22 noiembrie. Programul modificat al festivalului este disponibil pe www.kinodiseea.ro.

Gala de deschidere Kinodiseea are loc vineri, 13 noiembrie, ora 19.00, la Cinemateca Eforie, cu proiecția în premieră a filmului de animație “Cântecul Mării / Song of The sea”, în regia lui Tomm Moore.

Biletele pot fi achiziționate atât în ziua proiecției de la casieriile cinematografelor în care va avea loc Kinodiseea, între 13 și 22 noiembrie: Cinema Eforie, Cinema Union, Cinema Elvire Popesco și Hollywood Multiplex București Mall cât și în avans, pe Eventbook.ro (biletele pentru proiecțiile de la Hollywood Multiplex București Mall se vând doar la casierie sau pe hmultiplex.ro). O parte din suma adunată din biletele achiziționate va fi donată către Spitalul “Grigore Alexandrescu” din București pentru pacienții adolescenți care suferă în urma tragediei de la clubul Colectiv.

Cea de-a șaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film pentru Copii Kinodiseea se va desfăşura la Cinemateca Eforie, Cinemateca Union, Cinema Elvire Popesco și Hollywood Multiplex București Mall.

Festivalul Internaţional de Film pentru Copii Kinodiseea, membru al Asociației Europene a Filmului pentru Copii (ECFA), este organizat de Asociaţia Culturală Metropolis, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al Uniunii Cineaştilor din România, al Primăriei Sectorului 5, Programului Europa Creativă – Media și al Institutului Francez din București.

Facebook: https://www.facebook.com/kinodiseea

Program: http://kinodiseea.ro/program-evenimente

Bilete: http://eventbook.ro/program/asociatia-culturala-metropolis

DISTRIBUIE
Hey! Sunt iniţiatoarea GOKID, proiectul meu de suflet lansat după ce am născut-o pe Sonia. Comoara mea se apropie cu paşi mari de 10 ani care au fost plini de transformări pentru toată familia. În tot acest timp mi-am dorit să ieşim împreună, să ne bucurăm cu toţii de plăcerea de a ne întâlni şi conecta cu alţi copii şi părinţi. Sper ca recomandările noastre de evenimente şi activităţi să te ajute să petreci clipe minunate în familie!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU