Povestea sinuciderii adolescentului Daniel Fitzpatrick, elev al unei școli catolice din New York, a făcut înconjurul lumii.
Daniel avea probleme cu greutatea și nu performa la școală. Într-o scrisoare pe care a lăsat-o familiei, băiețelul descria că acestea erau motivele pentru care era frecvent hărţuit, agresat și intimidat la școală de către colegii săi. Din păcate apelurile pe care le-a făcut către părinți și profesori nu au avut ecou. A încercat să își convingă părinții să părăsească școala. Lăsat să se descurce singur, el a ales să își pună capăt zilelor lăsându-și devastată familia și îndurerată întreagă comunitate.
Cu toate că se cunosc efectele pe termen lung ale bullyingului, atât asupra agresorului cât și asupra victimei, ca în cazul oricărei probleme pe care un copil o întâmpină sau o provoacă, se trece prea ușor cu vederea rolul primordial al părintelui în comportamentul care a generat problema.
Se întâmplă și în cazul sinuciderii lui Daniel. Tatăl său, ce poartă tot numele Daniel Fitzpatrick, a postat în urmă cu două zile pe o rețea de socializare o înregistrare video, pe care o poți vedea mai jos, în care timp de 18 minute își exprimă durerea și deznădejdea pierderii propriului copil. El se adresează părinților agresorilor și cu toate că îi numește pe agresori “little monsters”, le transmite părinților acestora că nu le dorește să simtă vreodată ce simte familia lui Daniel după plecarea acestuia.
Voi veți putea să vă țineți copiii în brațe în fiecare noapte și în fiecare zi pentru toată viața. Eu nu. Micii voștri monștrii mi-au luat asta și mie, și soției mele, și surorilor lui.
Ce a urmat a venit să confirme probabil multe dintre motivele pentru care copiii ajung să devină agresori.
Sursa: youtube.com
Înregistrarea sfâșietoare a generat un val de comentarii printre care s-au strecurat unele care îți dau fiori. Ce fel de om poate publica pe pagina unui părinte al cărui copil care s-a sinucis comentarii de genul celor de mai jos?
“Notă pentru sine: Să nu fac un copil pămpălău și care se sinucide fără motiv”
“Să înțeleg că agresorii erau niște nenorociți și băiatul tău era cel mai bun? Nu trebuia să se sinucidă!”
“Daca copilul meu era împins să se sinucidă nu făceam niciun video. Luam o pușcă și îi împușcam și pe agresori și pe părinții lor.”
“Şi animalele se luptă pentru teritoriu, parteneri, etc. Atunci când unul vrea să își afirme poziția dominantă, singura cale este să doboare masculul alfa”
Ne putem închipui că toate aceste comentarii reflectă cazuri speciale. Putem să ne spunem că sunt departe. Că nu sunt din România. Că nouă nu ni se întâmplă. Dar orice părinte al cărui copil care este integrat într-o comunitate știe că nu e așa. Ştie că odată ce îşi lasă copilul singur sunt multe lucruri care i se pot întâmpla acestuia sau pe care copilul le poate provoca. Ştie dacă şi în ce măsură propriul copil este responsabil. Ştie în ce măsură el este responsabil de acţiunile propriului copil.
Copiii se întâlnesc cu agresori de tot felul la creșă, la grădiniță, la școală. Și la un moment dat se întâmplă să treacă printr-un episod de agresiune.
Evident că toate comentariile de mai sus reflectă viziunea unei minorități a părinților. Acestea însă servesc drept modele pentru „mici monștri” care creează suferință și care suferă la rândul lor consecințele pe termen lung ale bullyingului.
Să ne amintim că educația are rădăcinile acasă.
Copiii noștri vor fi agresori dacă noi suntem agresori.
Să punem capăt agresiunii.
Citeşte şi:
Efectele pe termen lung ale bullyingului pentru victima si agresor
Ce înseamnă televiziune sănătoasă pentru copii în Danemarca
Top 10 filme romanesti online pt copii din timpul comunismului
