Înghețată pentru Tanti Tentaculina. Poveste Amuzantă de Vară pentru Copii Mici

Povestea de Duminică Seara #179 vine cu o poveste de vară simplă dar năstrușnică. Într-un orășel de la malul mării, unde porcușorii pot livra comenzi pe monocicluri cu aripi și caracatițele au chioșcuri pe plajă, îl cunoaștem pe Beni Porcușorul, un curier entuziast, angajat la o firmă de livrări… pentru păsări!

Totul începe cu o livrare aparent simplă: o cutie mare cu înghețată care trebui să ajungă pe plajă la tanti Tentaculina, care o vinde celor dornici de răcorire. Dar, cum bine știm, când un porcușor roz pe monociclu coboară o pantă unsă cu unt, nimic nu mai e previzibil. Povestea devine pentru Beni o cursă cu obstacole topite, filmări și aplauze, dar și un panou scris la repezeală care salvează ziua.

Scrisă cu umor și ritm, povestea e un deliciu narativ pentru cei mici, perfectă pentru o seară în care râsul e mai important decât logica. Puneți-vă centurile (sau aripile), urmează o livrare de neuitat.

Înghețată pentru Tentaculina
Poveste amuzantă pentru copii mici

Porcușorul roz pedala din greu pe monociclul său cu aripi de metal care scârțâiau de parcă ar fi vrut să-l ridice în aer. Evident că nu reușeau, dar părea că se pregătesc să o facă! Îmbrăcat cu o vestă reflectorizantă galbenă, cu o eșarfă verde și o cască lucioasă, porcușorul urca cu elan strada Murăturii din orașul de la malul mării.

Aceasta, dragii mei, este povestea lui Benone Porcușor, sau Beni, pentru prieteni. Beni tocmai se angajase la compania de livrări rapide Zbor de Zor™, un serviciu destinat exclusiv păsărilor. Ai auzit bine: doar păsări! Cum a ajuns un porc să lucreze acolo? Cu multă ambiție, un strop de farmec și… un unchi pelican foarte influent!

Deodată telefonul din buzunarul vestei lui Beni începe să sune.



— „Beni porcușorul zburător la datorie!”, răspunse el vesel.

— „Beni, după ce livrezi la Bistroul Rinocerului, te întorci de urgență la sediu. Pescărușul Robi și-a scrântit aripa. Va trebui să preiei tu livrarea de pe plajă azi!” îi spune vocea de la celălalt capăt — chiar unchiul lui, Goe Pelicanul, șeful companiei.

— „O, bietul Robi! Mă întorc imediat!”

În câteva minute, Beni era din nou la sediul Zbor de Zor™, aflat în mansarda unei clădiri de birouri. Încerca cu grijă să îndese într-un rucsac un recipient mare și rotund, plin cu înghețată delicioasă.

— „Nisipul de pe plaja de lângă chioșcul Tentaculinei ți-ar putea pune probleme cu monociclul,” spuse Goe, plimbându-se nervos și pufăind. „E o clientă veche și fidelă. Nu vrem să o pierdem!”

— „Stai liniștit, unchiule! Îți voi dovedi că n-a fost deloc o prostie să angajezi un porcușor la o firmă de livrări pentru păsări!”

— „…deloc prostie,” mormăi Beni pentru sine, în timp ce pedala de zor pe strada Măceșului, sub un cer de vară fără nori.

poveste porcusor monociclu inghetata pentru tentaculina copiiDar deodată: PÂC! — un zgomot sec, urmat de un fâsâit. Cauciucul monociclului avea acum un cui ruginit înfipt în el. Beni se uită la ceas.

— „O, vai de mine! Trusa de reparații e tocmai sub înghețată…”

Scoase recipientul din rucsac și-l așeză pe asfaltul încins, apoi începu să umfle roata cu pompa lui portabilă. Soarele dogorea, iar cutia cu înghețată începea deja să transpire.

Cu roata ceva mai umflată, reuși să își continue drumul către șina de tren care îl mai despărțea de plajă. Când, văzu barierele de cale ferată cum coborau încet. Se apropia un tren luuuung, cu 117 vagoane (!), care trecea leneș dar hotărât. Beni bătea din copite cu nerăbdare.

După ce traversă șina, văzu animalele de pe faleză care îl filmau curioase. Un porc pe un monocilu cu aripi nu vezi în fiecare zi! Ultima urcare înainte de coborârea către plajă s-a dovedit a fi foarte abruptă! Beni gâfâia, pedalând din greu, iar în vârf auzi un SCÂRȚ puternic! Camionul cu unt al lui Tom Broscoiul virase brusc să evite un iepure și se răsturnase pe drum. Mii de pachete de unt se topeau rapid pe șosea și coborau panta cu viteză, împreună cu Beni. Acesta alunecă, căzu cu boticul înainte și începu să lunece pe dealul uns ca o tigaie. Monociclul și rucsacul îl urmau îndeaproape.

porcusor aluneca inghetata pentru tentaculina poveste pentru copii miciAjuns jos, se târî epuizat până la marginea drumului și, renunțând să mai urce pe monociclu, o luă la fugă spre plajă, trăgând rucsacul cu înghețată după el.

— „Te văd, tanti Tentaculina! Vin!”

Pe plajă, tanti Tentaculina, o caracatiță cafenie cu șase brațe pe șold, două pe cap și un șorț roz cu alb, aștepta nervoasă și nerăbdătoare. Văzu în depărtare un porcușor roz alergând spre ea, trăgând după el un motociclu cu aripi și un rucsac albastru.

— „Tentaculina, tanti! Am sosit! Livrarea dvs. e aici!” Beni trânti rucsacul pe banca albă de lângă chioșc.

— „Îl așteptam pe pescărușul Robi…”

— „S-a accidentat. Eu sunt Beni Porcușor și sunt la fel de rapid pe monociclu!”

Tentaculina ridică din sprâncene și deschise recipientul din rucsac.

— „AAAAAH!!!”

Totul era… lichid. Ciocolată topită. Brațele i se prăbușiră ca niște spaghete pe nisip.

Beni rămase stană de piatră. Simțea cum i se urcă rușinea până în urechi.

Pe plajă se apropia de ei o mulțime de clienți nerăbdători să se răcorească cu înghețată. Tentaculina era gata să se pună pe plâns.

— „Ce mă fac?!” suspină ea.

Atunci Beni tresări. Nasul i se zbârli, o idee începu să încolțească. Scoase un marker din rucsac, scrise rapid ceva pe spatele pancartei „ÎNGHEȚATĂ — 5 LEI” și o întoarse spre mulțime.

Pe noul afiș scria: „LAPTE CU CIOCOLATĂ RECE — 5 LEI”.

Clienții au izbucnit în ropote de aplauze. Tentaculina zâmbi ușurată și îi oferă lui Beni o cană de ciocolată rece și se întoarse să servească cu spor cei mai fericiți clienți de pe plajă.

Sfârșit

Adaptare după Ice Cream Octopus – Episodul 1 al seriei Airmail Short Story & Audiobook.

Duminica după-amiaza trimitem către abonaţii noştri Povestea de Duminică Seara, recomandarea noastră de poveste pentru momentele când cei mici intră în lumea viselor. Dacă vrei să primeşti şi tu recomandările noastre, abonează-te la Newsletterul Gokid!

DISTRIBUIE
GOKID este primul calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti din România. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU