KineDok Brașov – Expoziție de filme VR

Marți 05 Noiembrie 2024
Brasov
KineDok România aduce pentru al 10-lea an consecutiv filme documentare creative la Brașov. Anul acesta proiectăm 6 filme, în fiecare marți seara. Până pe 5 noiembrie, vizionăm câte un film și vorbim cu invitați speciali despre cele văzute.
 Ultima seară din cadrul #kinedokromania10ani aduce – pentru prima dată în cadrul KineDok – o expoziție cu filme VR imersive:
* DARKENING | Republica Cehă, Germania, 2022, 25 min | un film interactiv care poate fi controlat prin voce și atingere (nerecomandat celor cu vârsta sub 12 ani);
* GOODBYE MR. OCTOPUS | Franța, SUA, 2020, 8 min (filmul este potrivit pentru toate vârstele).
❗ Accesul este gratuit, participarea se face pe baza rezervării locului, accesând formularul:
 https://forms.gle/94493PARKXdDVbAn9
DESPRE FILME:
* DARKENING | Republica Cehă, Germania, 2022, 25 min.
Regia: Ondřej Moravec
Cu ajutorul animației, Ondřej ne permite să pătrundem în intimitatea sa, unde depresia își face simțită prezența încă din copilărie și își păstrează ecoul de-a lungul vieții adulte. Alternând estetica animațiilor cu cea a realității virtuale, cineastul împărtășește momentele în care depresia i s-a făcut evidentă, dar și soluțiile găsite pentru a o înfrunta, arătând cum rezonanța propriei voci, modelată în diverse moduri, devine un instrument esențial în procesul său.
*GOODBYE MR. OCTOPUS | Franța, SUA, 2020, 8 min.
Regia: Amaury Campion
Stella locuiește împreună cu tatăl ei foarte protector, Leonard. Mama Stellei, Liv, nu s-a ocupat de creșterea ei, fiind o antropologă și biologă de renume internațional, care trăiește și lucrează departe, în cealaltă parte a lumii. În ziua aniversării sale, tatăl Stellei refuză să o lase să participe la turneul de fotbal în Australia. Dezamăgită și gata să renunțe la turneu, Stella găsește un ajutor neașteptat într-o scrisoare de la mama ei.
––––––––
❗Reguli de acces în expoziție❗
 Accesul se va face cu 10 minute înainte de intervalul orar selectat, pentru ca participanții să primească instructajul de la echipa tehnică și de la voluntarii prezenți.
 Vizitarea expoziției durează aproximativ o oră și include o discuție cu Daniel Bratosin, graphic designer, despre tematica filmelor și contextul lor tehnologic.
 Participanții vor fi asistați pe întreaga durată a experienței imersive.
 Prin prezența la acest eveniment vă dați acordul pentru fotografierea și filmarea dumneavoastră și folosirea imaginilor în scopul promovării evenimentului pe diverse canale media. Demersul nu are scop comercial.
 Dacă nu mai puteți ajunge, vă rugăm să ne anunțați din timp, pentru a putea onora și alte solicitări.
––––––––
KineDok este un program unic în Europa, desfășurându-se concomitent în 6 țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Georgia şi România, unde este coordonat de către Asociația One World Romania, în strâns parteneriat cu festivalul de film. Fiecare dintre țările participante contribuie cu cele mai noi documentare, care rulează apoi în sute de locații din toate cele 6 ţări, generând astfel o comunitate culturală impresionantă. Publicul are șansa să vadă o selecție deosebită de filme care nu circulă în cinematografele obișnuite și să participe la dezbaterile animate de după proiecții, unde sunt invitați regizori, protagoniști și specialiști locali din diferite domenii.
––––––––
Organizator național: Asociația One World Romania
Organizatori locali: Asociația Culturală Artburg, Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov
Proiect cultural finanțat de Consiliul Județean Brașov.
Cu sprijinul: Programul Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene, Centrul Național al Cinematografiei
Parteneri: Institute of Documentary Film (Republica Cehă), Filmtopia (Slovacia), Anthropolis (Ungaria), Restart (Croația), Chai Khana (Georgia)
Parteneri locali: District Hub, SETbv
Parteneri media naționali: Radio România Cultural, Agerpres, Zile și Nopți, Scena9, Școala9, LiterNet, Films in Frame, Revista FILM, Cărturești
Parteneri media locali: Allgemeine Deutsche Zeitung, Litera9, Radio România Brașov FM, Zile și Nopți
Partener de monitorizare: mediaTRUST Romania

TOATE EVENIMENTELE


⚠️ GOKID.ro este portal de promovare de evenimente și activități pentru copii. În cazul anulării sau amânării evenimentelor recomandate responsabilitatea aparține organizatorilor. Vă rugăm să contactați organizatorii pentru confirmarea desfășurării evenimentelor la datele anunțate. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă dorim să vă bucurați de evenimente cât mai reușite!

Sursa: https://www.facebook.com/events/1057478165853580/

Detalii Eveniment

Data:
Marți 05 Noiembrie 2024

Program:
16:00 - 20:00

Orasul:
Brasov

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din Brasov!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL