La Antipa, în spatele uşilor închise 2013

11:00:00 - 11:00:00
Sâmbătă 02 Februarie 2013

Programul pentru copii „La Antipa, în spatele uşilor închise” se desfăşoară săptămânal, în fiecare sâmbătă, de la  orele 11.00.

Specialiştii instituţiei destăinuie publicului câteva dintre secretele activităţii lor de cercetare ştiinţifică: descrierea grupului studiat (caracteristici morfologice, fiziologice, etologia speciei), dar şi metode de colectare sau observare a materialului biologic, tehnici de preparare după standarde muzeale şi practici de conservare a pieselor din colecţiile ştiinţifice muzeale şi expoziţia permanentă precum şi activitatea lor publicistică.

Obiectivele proiectului:

Promovarea importanţei colecţiilor Muzeului de Istorie Naturală “Grigore Antipa” în cadrul patrimoniului ştiinţific şi cultural naţional şi mondial.

Antrenarea publicului în activităţi de informare interdisciplinară plecând de la colecţiile Muzeului. Informarea publicului cu privire la relaţia dintre patrimoniul muzeal, muzeele ca instituţii publice de cercetare ştiinţifică şi publicul lor.

Dezvoltarea „spiritului ecologic” al publicului – informarea lui corecta şi trezirea interesului pentru problemele protecţiei mediului. Formarea (schimbarea) unora dintre mentalităţile şi acţiunile umane cu consecinte asupra protectiei speciilor şi habitatelor. Promovarea cercetătorilor ştiintifici din Muzeu prin prisma importanţei activităţii lor de cercetare şi familiarizarea publicului cu necesitatea cunoaşterii şi protejării biodiversităţii.

Accesibilizarea patrimoniului ştiinţific deţinut de către Muzeu prin „deschiderea porţilor laboratoarelor şi a depozitelor ştiinţifice” prin „adoptarea” publicului participant la program în echipa cercetătorilor „de la Antipa”.

Calendrul întâlnirilor:

Februarie

  • 2 februarie – Curiozităţi din lumea animala – dr. Dumitru MURARIU
  • 9 februarie – “Comori de pe plajă – melci şi scoici din Marea Neagră” – Ana-Maria KRAPAL
  • 16 februarie – “Secrete” de… ploşniţă – dr. Aurora STĂNESCU
  • 23 februarie – “Monştrii” din lumea tăcerii între realitate şi ficţiune – Ana-Maria PETRESCU

Martie

  • 2 martie – Zoologi români în “Sălaşul norilor” (Meghalaya, India) – dr. Costică ADAM
  • 9 martie – Nu sunt ceea ce par a fi: plante sau animale? – Maria BEZEDE
  • 16 martie – Identificarea taxonomică a păianjenilor – Liviu MOSCALIUC
  • 23 martie – Cosaşii de poiană – micii “chitarişti” din păduri – dr. Ionuţ IORGU
  • 30 martie – Să învăţăm să le protejăm! (speciile de Coleoptere Natura 2000) – dr. Melanya STAN

Aprilie

  • 27 aprilie – Felinele mari din lume – Ana DIACONESCU

Mai

  • 18 mai – Identificarea taxonomică a speciilor de insecte necrofage utilizate în entomologia criminalistică – Lavinia PAUL

Iunie

  • 1 iunie – Peisajele din bioregiunile României – Mirela CÂRSTEA
  • 8 iunie – Vieţuitoare invizibile din sol – dr. Cristina CONSTANTINESCU

Septembrie

  • 28 septembrie – Colonia de furnici – un supraorganism încă nedesluşit – Diana Alexandra ION

Octombrie

  • 5 octombrie – Recorduri în lumea insectelor – Rodica SERAFIM
  • 12 octombrie – Colecţiile zoologice şi importanta lor – dr. Oana POPA
  • 19 octombrie – Un tezaur necunoscut – biblioteca dr. Grigore Antipa – Oana ANTON
  • 26 octombrie – Zoologia distractivă: nomenclatura ştiinţifică – dr. Luis POPA

Noiembrie

  • 2 noiembrie –Taxidermia între ştiinţă şi artă – Radu PANA
  • 9 noiembrie – Şerpi uriași – dr. Alexandru IFTIME
  • 16 noiembrie – Cum pregătim şi efectuăm o expediţie – dr. Corneliu PÎRVU
  • 23 noiembrie – Despre un mod de viaţă ieşit din comun: insectele miniere – dr. Mihai STĂNESCU
  • 30 noiembrie – Călătorie în lumea recifelor – George Ştefan NĂZĂREANU

Decembrie

  • 7 decembrie – Cum se fabrică… organismele modificate genetic – dr. Luis POPA

Înscrierea participantilor se poate face în limita a 70 de locuri: la telefon — 312.88.26, int. 316 sau pe e-mail: [email protected]

 

Participarea la eveniment se face pe baza biletului de vizitare a Muzeului: elevi şi studenţi – 5 lei, pensionari – 10 lei, adulţi – 20 de lei.

Informații suplimentare: Dr. Aurora Stanescu, 312.88.26, int. 316.

 

Detalii Eveniment

Data:
Sâmbătă 02 Februarie 2013

Program:
11:00:00 - 11:00:00

Orasul:

Detalii Locație

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

Județ:
Sector 1

Oraș:
Bucuresti

Adresa:
Sos. Kiseleff nr. 1

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din !
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL