Cele mai bune filme ale anului se văd la cinematografele Victoria și Arta, din 7 până în 10 noiembrie.
Les Films de Cannes à Cluj.8 propune o selecție impresionantă de filme premiate în 2024 la Festivalul de la Cannes: Palme d’Or – ANORA , Grand Prix – ALL WE IMAGINE AS LIGHT, Cel mai bun regizor – GRAND TOUR, Premiul Juriului și premiul de interpretare feminină – EMILIA PEREZ, Cel mai bun scenariu THE SUBSTANCE și alte patru filme din Competiția oficială.
Din peste 2000 de filme trimise, la Cannes sunt selecționate în Competiție 20 de filme în fiecare an. Valoarea le propulsează în atentia publicului și a criticilor, iar aceste filme inovează și creează trend-uri. Cu alte cuvinte, sunt highlights-urile anului în materie de cinema. Publicul clujean are astfel ocazia să vadă cele mai bune filme de autor ale anului, la doar câteva luni de la premiera mondială.
PROGRAM
7 noiembrie, 19.30, Cinema Victoria
MEGALOPOLIS de Francis Ford Coppola deschide Les Films de Cannes à Cluj.
Filmul a concurat pentru Palme d’Or și a fost unul dintre cele mai așteptate lungmetraje ale ediției.
Românul Mihai Mălaimare jr. este directorul de imagine al filmului, fiind la patra colaborare cu regizorul.
Coppola a revenit pe Croazetă și în Competiția oficială după 45 de ani. După două Palme d’or în anii ’70, pentru The Conversation (1974) și Apocalypse Now (1979), și după trilogia Nașul, cineastul american uimește cu acest lungmetraj aflat la jumătatea drumului dintre epopeea antică și blockbuster-ul contemporan, un film care își împrumută grandoarea și abundența din cele mai mari povești mitologice și cinematografice. Filmul atinge toate genurile dramă, science fiction, thriller, romance, peplum (neo mitologie), parodie și nu numai.
Coppola declara că „Publicul tinde să spună la finalul filmului: «Uau, ce am văzut? Habar n-avem ce e asta». Și este aceeași reacție pe care o declanșa Apocalypse Now, așa că sper că filmul va rezista probei timpului.”
Regizorul a început să dezvolte acest proiect cinematografic grandios încă din anii ‘80 și a a investit 120 de milioane de dolari din bugetul personal în producția filmului. Cu o distribuție impresionantă, ce-i include pe Adam Driver, Forest Whitaker, Nathalie Emmanuel, Jon Voight și Laurence Fishburne, MEGALOPOLIS este o poveste captivantă despre colapsul societății și încercarea de a o reconstrui într-o formă nouă.
8 noiembrie, 17.00, Cinema Victoria
L’AMOUR OUF (Iubire fără limite) din Competiția oficială de la Cannes, este unul dintre cele mai așteptate filme franceze ale anului. În prima săptămână de la lansarea în cinematografele din Franța ,16 octombrie, a depășit deja 1 milion de spectatori.
Cu o regie inovatoare, Gilles Lellouche (actor cu mai multe nominalizări la Premiile César) aduce pe ecran o poveste de dragoste din nordul Franței, plasată în anii ‘80. Este o poveste explozivă despre pasiune și despre cât de departe pot merge oamenii pentru dragoste. Când destinele lui Jackie (Mallory Wanecque) și Clotaire (Malik Frikah), doi adolescenți din clase sociale diferite, se intersectează, ei se îndrăgostesc nebunește. În timp ce Jackie își continuă studiile, Clotaire este prins în vârtejul bandelor și ajunge la închisoare. Viața va încerca să-i despartă, dar ei par a fi două jumătăți ale aceleiași inimi…
ANORA – Palme d’Or 2024
Trofeul suprem de la Cannes este cel mai prestigios premiu al Festivalului și cel mai important premiu din cinematografia mondială decernat de un festival de film. „Acest film este magnific, plin de umanitate (…) Ne-a frânt inimile” – îl descria Greta Gerwig, președinta juriului.
Sean Baker a scris scenariul, a făcut casting-ul, a regizat și a montat filmul. Este unul dintre cei mai importanți regizori americani independenți (Tangerine, Florida Project, Red Rocket) și declara la Cannes: „Ştiu că voi continua să lupt pentru cinematografie. Trebuie să ne luptăm pentru a face filme care să fie lansate în cinematografe. Lumea trebuie să stie ca vizionarea unui film pe telefonul mobil sau acasă nu este modul în care filmele trebuie să fie văzute.”
Mikey Madison (din Once upon a time in… Hollywood) este nuanțată și plină de intensitate în rolul Anorei, o escortă din Brooklyn a cărei viață ia o întorsătură neașteptată când se căsătorește impulsiv cu Vania, fiul unui miliardar rus.
ANORA este primul film american care câștigă Palme d’Or de la Tree of life de Terrence Malick (2011) și este considerat mare favorit la Oscar 2025.
9 noiembrie, 17.30, Cinema Victoria
GRAND TOUR, un film răvășitor pentru care lui Miguel Gomes i-a fost acordat Premiul pentru Cel mai bun regizor. Cineastul cunoscut pentru Tabu, The Tsugua Diaries și trilogia O mie și una de nopți, s-a întors anul acesta la Cannes cu un film emoționant, o călătorie epică prin Africa, dar mai ales prin sufletul melancolic al protagonistului.
Filmul ne conduce în Rangoon, 1917. Edward (Gonçalo Waddington) este funcţionar al Imperiului Britanic şi se face nevăzut în ziua când logodnica sa, Molly (Crista Alfaiate), ajunge în Burma pentru căsătoria planificată de multa vreme. Dar Molly este hotărâtă să se mărite și ia urma bărbatului în periplul său asiatic…
„Încă o dată, autorul portughez Miguel Gomes propune publicului un film în care cea mai complexă sofisticare coexistă cu inocența și cu farmecul.” (The Guardian).
Grand Tour este propunerea Portugaliei la Oscar 2025.
9 noiembrie, 18.30, Cinema Arta
DAHOMEY este documentarul care a câștigat Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin 2024. Filmul spune povestea restituirii către Benin, în noiembrie 2021, a 26 de artefacte. Aceste comori regale din Regatul Dahomey au fost jefuite de trupele coloniale franceze, în 1892. „În calitate de franco-senegaleză, cineastă de origine africană, am ales să fiu una dintre cei care refuză să uite, care refuză să folosească amnezia ca metodă”, a spus regizoarea Mati Diop la primirea trofeului. Subiectul retrocedării patrimoniului colonial este în prezent dezbătut foarte mult în muzeele fostelor puteri imperiale.
Cineasta a făcut deja istorie la Cannes: a fost prima femeie de culoare în competiție, cu lungmetrajului Atlantique, laureat cu Grand Prix (2019). Filmul este a doua producţie africană care câştigă Ursul de Aur, după filmul sud-african U-Carmen e-Khayelitsha de Mark Dornford-May, în 2005.
Documentarul DAHOMEY este propunerea Senegalului pentru Premiile Oscar 2025.
9 noiembrie, 20.00, Cinema Arta
PARTHENOPE este filmul cu care Paolo Sorrentino revine în Competiție la Cannes, după o „evadare” în lumea serialelor tv (The Young Pope și The New Pope).
Filmul explorează legendele și misterele orașului Napoli, împletind mitologia antică cu realitatea modernă. Titlul face referire la sirena Parthenope, pentru că filmul reinterpretează povestea acesteia în context contemporan. Prin imagini fascinante și o coloană sonoră impresionantă, Parthenope invită publicul într-o călătorie prin istoria și sufletul unui loc plin povesti, Napoli.
Directorul de imagine Daria D’Antonio a fost premiată la Cannes de Commission Supérieure Technique (CST) pentru contribuție artistică deosebită la acest film. Șapte dintre cele opt filme ale lui Paolo Sorrentino au avut premiera la Cannes, în competiție sau în proiecții speciale, iar Il Divo a fost laureat cu Premiul Juriului, în 2008.
9 noiembrie, 20.00, Cinema Victoria
EMILIA PÉREZ a fost distins la Cannes cu Premiul Juriului și Premiul pentru Cea mai bună interpretare feminină pentru cele patru actrițe din rolurile principale: Selena Gomez, Karla Sofía Gascón, Zoe Saldana și Adriana Paz. Filmul regizorului Jacques Audiard (Palme d’Or 2015 pentru Dheepan), îmbină elemente de thriller, musical și comedie.
Mexic, zilele noastre: avocata Rita primeste o ofertă neasteptată – trebuie să ajute un mafiot să se retragă din afaceri și să dispară pentru totdeauna. Filmul spune povestea lui Juan „Manitas” Del Monte, liderul unui cartel important, și a transformărilor surprinzătoare prin care acesta se hotărăște să treacă…
Criticii de la Variety consideră că filmul va fi nominalizat la Oscar 2025 la mai multe categorii: cel mai bun film, regizor, interpretare feminină (Karla Sofía Gascón), montaj, scenariu adaptat, design de producție și pentru două cântece originale. Filmul a fost deja desemnat pentru a reprezenta Franța la categoria Cel mai bun lungmetraj internațional la Oscar.
10 noiembrie, 17.00, Cinema Arta
AVERROÈS & ROSA PARKS a făcut parte din selecția Berlinale Special, după ce anul trecut primul documentar din trilogie, Sur l’Adamant a fost premiat cu Ursul de Aur la Berlin.
Regizorul Nicolas Philibert aduce acum prim-plan povestea Averroès şi Rosa Parks, două unităţi ale spitalului Esquirol, care face parte din Grupul de Îngrijire Psihiatrică Parizian. De la interviuri individuale până la întâlniri colective cu îngrjitorii, regizorul explorează o formă de psihiatrie care încurajează pacienţii să comunice şi să se exprime liber. La Machine, ultima parte din trilogie, va fi lansată în Franța în aprilie 2025.
10 noiembrie, 17.00, Cinema Victoria
Nerecomandat sub 15 ani
THE SUBSTANCE (Substanța) – Premiul pentru Cel mai bun scenariu la Cannes 2024
Regizoarea Coralie Fargeat a venit la Cannes în Competiție cu al doilea lungmetraj, un body horror provocator și feminist.
Elisabeth (Demi Moore, cu o revenire fabuloasă în lumina reflectoarelor), o fostă vedetă de film, este acum prezentatoarea unei emisiuni de aerobic. Când producătorul ei, Harvey (Dennis Quaid), îi spune că va fi înlocuită cu o prezentatoare mai tânără, ea comandă să i se injecteze Substanța pentru a-și crea o altă versiune, Sue (rol jucat de Margaret Qualley), mai tânără și mai frumoasă. Perfectă?
Regizoarea Coralie Fargeat crede că întotdeauna „corpul nostru ne defineşte, generează inegalităţi şi violenţă, inclusiv din partea noastră. Suntem aproape obligate, noi, femeile, să îl detestăm într-un fel sau altul şi așa poate deveni primul nostru instrument de tortură.” (AFP)
10 noiembrie, 20.00, Cinema Arta
DIAMANT BRUT din Competiția oficială de la Cannes, este filmul debut în lungmetraj scris și regizat de Agathe Riedinger.
Filmul explorează teme ca aspirațiile tinereții, superficialitatea faimei și complexitatea relațiilor de familie. Liane, o tânără de 19 ani, impulsivă și plină de pasiune,este obsedată de frumusețe și de dorința de a deveni faimoasă. Șansa pare să-i surâdă atunci când este selectată la un casting pentru emisiunea Insula miracolelor, un reality show care îi oferă iluzia unei ascensiuni rapide spre celebritate…
Personajul tinerei este interpretat cu forță și naturalețe de Malou Khebizi, și ea la debut. Actrița este credibilă ca parte a acestei generații abrutizate de televiziune și de rețelele sociale.
10 noiembrie, 20.00, Cinema Victoria
ALL WE IMAGINE AS LIGHT este câștigătorul Grand Prix la Cannes 2024, al doilea premiu ca importanță, după Palme d’Or. Regizoarea Payal Kapadia este la primul lungmetraj de ficțiune. Ea a câștigat premiul Golden Eye pentru cel mai bun film documentar la Cannes 2021 cu A Night of Knowing Nothing, iar cu scurtmetrajul Afternoon Clouds fost în selecția Cinéfondation, în 2017.
Filmul spune poveste lui Prabha, care trăieşte în Mumbai şi este infirmieră. Viaţa ei cotidiană, întotdeauna gândită la secundă, se dă peste cap când primeşte un cadou de la soţul înstrăinat. În acelaşi timp, Anu ar da orice să găsească un loc sigur pentru câteva clipe de intimitate cu iubitul ei. O excursie neasteptată pe litoral le va da celor două femei ocazia de a-şi implini, în sfârşit, dorinţele…
„Este un film miraculos, care te trezește ca dintr-un vis”, scrie The Guardian. „Femeile iconoclaste din All We Imagine As Light lovesc imaginile stereotipe de la Bollywood și Hollywood” – este opinia D Movies.
⚠️ GOKID.ro este portal de promovare de evenimente și activități pentru copii. În cazul anulării sau amânării evenimentelor recomandate responsabilitatea aparține organizatorilor. Vă rugăm să contactați organizatorii pentru confirmarea desfășurării evenimentelor la datele anunțate. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă dorim să vă bucurați de evenimente cât mai reușite!
Sursa: https://institutfrancais.ro/cluj-napoca/evenimente/les-films-de-cannes-a-cluj/